31 octombrie: Sfântul Alfons Rodriguez, călugăr

Alfons s-a născut la Segovia, în Spania, în ziua de 25 iulie 1531, ca fiu al ţesătorului Diego Rodriguez şi al soţiei sale, Maria d'Alverado. De mic a dovedit o atracţie deosebită pentru rugăciune şi îi plăcea să petreacă timp îndelungat în faţa unei icoane a Maicii Domnului. Într-o notă bibliografică scrisă spre sfârşitul vieţii, a destăinuit că în copilărie s-a adresat odată Preacuratei cu aceste cuvinte: scumpă mamă, dacă ai şti cât te iubesc eu, ai vedea că Tu nu mă poţi iubi mai mult. Îndată a auzit un glas ceresc spunându-i: te înşeli, copile drag. Eu te iubesc mai mult decât ţi-ai putea tu închipui.

Cu prilejul unor misiuni, doi preoţi iezuiţi au poposit în casa lor. Observând atracţia copilului pentru cele spirituale, l-au învăţat să recite sfântul Rozariu şi i-au trezit în suflet dorinţa de a urma şi el viaţa călugărească. Tatăl, însă, a hotărât să-l trimită la şcoală, împreună cu un alt frate al său. Nu au putut să continue, deoarece, peste un an de zile, tatăl a murit şi mama i-a rechemat pe copii pentru a prelua grija gospodăriei şi a atelierului de ţesut.

Alfons a început o viaţă nouă. Timp de câţiva ani, a încercat să se descurce singur, dar lucrurile mergeau tot mai greu, şi atunci şi-a propus să se căsătorească, crezând că, ajutat de o femeie destoinică, va redresa situaţia. Într-adevăr, Maria Suarez, fiica unui mare crescător de vite, a adus în casa lor curajul şi o bunăstare mulţumitoare. Din căsnicia lor s-au născut trei copii, în care îşi puneau mari speranţe, uitând poate că viitorul nu este în mâinile noastre. Mai întâi s-a stins fiica lor iubită, Maria, apoi s-a îmbolnăvit soţia şi a murit. Nu după mult timp, a murit şi copilul mai mare. Alfons, rămas văduv, a trebuit să poarte de grijă de copilul mic şi de mama lui suferindă. Considerând că toate aceste nenorociri s-au abătut asupra lor din cauza păcatelor lui, a cerut de la Dumnezeu harul să-i dea puterea de a suferi aici, pe pământ, chiar şi chinurile iadului, numai să nu mai săvârşească nici un păcat de moarte. Această generoasă ofertă i-a redat curajul şi el a reluat deprinderile sufleteşti de mai înainte. Acestea l-au ajutat să suporte în linişte moartea mamei sale şi a ultimului său copil.

Liber de orice legătură şi afecţiune omenească, Alfons a revenit cu gândul la viaţa călugărească. S-a adresat părinţilor iezuiţi. Aceştia, ţinând seamă de vârsta lui, avea treizeci şi opt de ani, de lipsa de formare intelectuală, precum şi de sănătatea lui şubredă, i-au declarat că nu-l pot primi în secţia de scolastică. El nu s-a descurajat. A împărţit surorilor sale averea pe care o mai avea şi s-a prezentat din nou la mănăstire, cerând să fie primit ca simplu frate. După o perioadă de probă, de numai şase luni, s-au convins de sinceritatea şi hotărârea lui, precum şi de alesele lui calităţi sufleteşti, plămădite în umilinţă şi suferinţă, şi l-au trimis la noul institut din Insula Palma de Mallorca. Aici avea să rămână până la moarte, îndeplinind munci simple, serviciul de portar, însoţitor al preoţilor în diferite misiuni, arătându-se în toate atât de binevoitor şi serviabil, încât sfinţenia şi darurile spirituale de care se bucura au atras în jurul său un mare număr de tineri dornici să-i asculte cuvântul. În timp ce pentru alţii era lumină şi sprijin, înlăuntrul său suferea torturi îngrozitoare, prin îndoieli, dar și suferinţe fizice.

Superiorii i-au prescris un program de activitate redus, i-au poruncit să doarmă în pat şi l-au obligat, începând din 1604, să noteze zilnic stările sufleteşti prin care trecea. Rodul acestor însemnări este un document de mare valoare pentru cunoaşterea fenomenelor vieţii spirituale. A scris şi alte mici tratate în care se întrevede o înţelepciune izvorâtă din comuniunea cu Dumnezeu, prin Preacurata Fecioară Maria, al cărei Rozariu şi Oficiu l-a recitat în fiecare zi, până la sfârşit.

Din această viaţă interioară profundă a emanat forţa de atracţie ce i-a fascinat pe cei care l- au cunoscut, iar după moartea lui, petrecută în noaptea de 30 octombrie a anului 1617, a deschis izvorul unui adevărat torent de haruri şi binecuvântări pentru cei care i-au cerut mijlocirea în faţa Celui Atotputernic. Ca o confirmare şi o încoronare a vieţii sale minunate, în ziua de 15 ianuarie 1888, papa Leon al XIII-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare.

Rugăciune

Dumnezeule, prin darul tău, sfântul Alfons a stăruit în urmarea lui Cristos cel sărac şi smerit. Te rugăm, dăruieşte-ne, prin mijlocirea lui, harul, ca, înaintând cu fidelitate în chemarea noastră, să putem ajunge la acea desăvârşire pe care ne-ai arătat-o în Fiul tău. Amin.