10 octombrie: Sfântul Francisc Borgia, preot

Familia Borgia, una dintre familiile mari ale Spaniei secolului al XVI-lea, a dat Romei pe papa Alexandru al VI-lea (1431-1503), care, împreună cu Cezar Borgia şi sora lui, Lucreţia, au lăsat o amintire tristă în viaţa şi istoria Bisericii lui Cristos. Un strănepot al lui Alexandru al VI-lea, Francisc, avea să repare onoarea familiei şi să contribuie la acţiunea de renovare a vieţii creştine, iniţiată de către sfântul Ignaţiu de Loyola, un alt fiu strălucit al Spaniei.

Francisc Borgia s-a născut la Gandia, lângă Valencia, în ziua de 28 octombrie 1510. Tatăl său, duce de Gandia, dorind ca fiul să urmeze calea onorurilor, îl introduce la curtea imperială a lui Carol al V-lea, unde datorită calităţilor sale excepţionale, primeşte titlul de marchiz. În această calitate, trecând odată prin oraşul Alcalá, a întâlnit un om îmbrăcat sărăcăcios, pe care ofiţeri ai Inchiziţiei îl duceau la închisoare. Cel arestat nu era altul decât Ignaţiu de Loyola, viitorul întemeietor al Societăţii lui Isus, în care însuşi Francisc avea să fie primit. De fapt, deşi înconjurat de onoruri şi comodităţi, Francisc se apropia deseori de sfintele sacramente şi nutrea o devoţiune adâncă faţă de Preacurata Fecioară Maria.

La vârsta de nouăsprezece ani, s-a căsătorit cu o tânără portugheză, Eleonora de Castro, domnişoară de onoare la curtea împărătesei Isabela. Din căsnicia lor se vor naşte opt copii. Tânărul marchiz l-a urmat pe Carol al V-lea într-o expediţie militară nefericită, în urma căreia s-a îmbolnăvit şi, pentru un timp, a fost nevoit să renunţe la unele activităţi. În schimb, s-a dedicat mai mult vieţii sufleteşti, a cultivat dragostea pentru muzică, scriind diferite compoziţii pentru orgă şi chiar o Liturghie, Missa sine nomine, şi a luat hotărârea de a se spovedi în fiecare lună, lucru nespus de rar în acea vreme.

La 1 mai 1539, în timpul petrecerilor anuale, prilejuite de adunarea Cortesurilor (Parlament), regina Isabela a murit în mod cu totul neaşteptat. Conform tradiţiei, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost dus de la Toledo la Granada, spre a fi înmormântat în cavoul regilor. Francisc a făcut parte din escorta care la 16 mai a intrat pe porţile oraşului Toledo, aducând rămăşiţele pământeşti ale împărătesei. După oficierea serviciului religios, sicriul a fost coborât în cavou şi garda de onoare, în care se afla şi Francisc, a avut datoria să privească încă o dată în sicriu, pentru a depune jurământul că într-adevăr el conţinea trupul defunctei împărătese. La vederea urmelor lăsate de aripa morţii asupra frumuseţii omeneşti, Francisc a fost atât de mişcat, încât şi-a propus în adâncul sufletului să nu mai slujească stăpân care poate să moară. A doua zi, se întâlni la Toledo cu fericitul Ioan de Avila, care îi dădu aceste sfaturi: Luptă împotriva ambiţiei, a invidiei, a gustului pentru plăceri. Dar, împotriva voinţei lui, în acelaşi an, a fost ales vicerege al Cataloniei, funcţie pe care, timp de patru ani, a îndeplinit-o cu rezultate deosebite pentru prosperitatea materială şi spirituală a regiunii.

O întâlnire cu sfântul Petru de Alcantara, la Barcelona, l-a determinat să reflecteze mai adânc asupra chemării lui la o viaţă şi o activitate dăruite cu totul lui Dumnezeu. După ce, în 1546, soţia a murit, Francisc a urmat exerciţiile spirituale ale sfântului Ignaţiu de Loyola şi, la 1 iunie a aceluiaşi an, a intra în Societatea lui Isus. Cu toate că nu era preot, în anul 1550, a fost primit în Ordinul Iezuit, după ce a renunţat la Ducatul de Gandia, şi sfântul Ignaţiu personal a obţinut permisiunea specială din partea Sfântul Părinte Papa. La 26 mai 1551, va celebra prima Sfântă Liturghie.

Închizându-i-se porţile pentru onorurile şi titlurile lumeşti, i s-au deschis cele ale demnităţilor bisericeşti. Îndată după sfinţirea ca preot, împăratul Carol al V-lea l-a propus pentru demnitatea de cardinal, dar el a refuzat cu hotărâre. Însă cu toată dorinţa lui de a rămâne umil şi neştiut, nu i-a fost cu putinţă să refuze misiunile ce i s-au încredinţat în cadrul ordinului din care făcea parte. La zece ani după moartea sfântului Ignaţiu, a fost ales superior general al iezuiţilor, însărcinare ce a îndeplinit-o până la sfârşitul vieţii, la 30 septembrie 1572.

Rugăciune

Dumnezeule, lumina credincioşilor şi păstorul sufletelor, care l-ai aşezat în Biserică pe sfântul Francisc, spre a păstori prin cuvânt oile tale şi a le călăuzi cu exemplul său, dă-ne harul, ca,

prin mijlocirea lui, să păstrăm credinţa pe care ne-a împărtăşit-o şi să urmăm calea pe care ne-a arătat-o. Amin.