12 mai 2013

Un misionar în Orient



Când auzim de Orientul Apropiat, ne pot veni în minte două imagini: semne extraordinare ale istoriei și conflicte care parcă nu se mai sfârșesc. Însă venind aici, și deschizând ochii cu atenție, întâlnim oameni a căror prezență ne atinge inima. Ei sunt cei care pot da valoare monumentelor și istoriei. Despre un om care s-a dăruit Domnului și care s-a străduit să fie un promotor de pace într-o lume plină de conflicte doresc să scriu în acest articol. De puțină vreme a sărbătorit 90 de ani. Mai mult de jumătate i-a trăit în Liban.

Pr. Massimiliano Chilin e originar din provincia Padova. Fiind numit ministru provincial de Orient și Țara Sfântă a venit în Liban în 1966. La început patriarhul siro-catolic a încredințat fraților misiunea de a lucra în seminarul de la Charfet. Pentru frații minori conventuali acesta era un început căci până atunci nu erau prezenți în țara cedrilor. În 1968, episcopul latin de la Beirut încredință fraților serviciul pastoral pentru cei ce locuiau în estul Beirutului, la Sin-El-Fil. S-a dorit mult construirea unui convent, loc de pregătire culturală și spirituală pentru frați care să se dedice dialogului cu musulmanii. Însă ceea ce s-a dorit nu s-a împlinit după programarea făcută. Situația politică în Liban era nesigură astfel că în 1975 începu războiul.

Povestește părintele cum în noaptea dinspre 6 spre 7 ianuarie 1976, în timp ce se pregătea să se adăpostească în refugiu pentru că palestinienii (gruparea Fedayn) și membrii Falangelor libaneze (formație paramiliatară a creștinilor maroniți) se luptau în fața blocului, a fost rănit ușor. Capela a fost devastată. Faptul i-a determinat pentru un timp pe frați să locuiască într-o altă zonă. Mai mult decât evenimentele deosebite trăite, impresionant e fidelitatea cu care frații și-au continuat misiunea.
În 1988 s-a reușit construirea conventului și a bisericii dedicate sf. Anton de Padova în ciuda tuturor dificultăților. E mișcător să vezi cum creștini catolici de toate riturile, ortodocși, și chiar musulmani vin să se roage aici.

Acestea sunt momente din istoria unei persoane. Însă atunci când te întâlnești cu cineva, îi privești chipul, iar acesta te poartă spre viitor. Pr. Massimiliano are privirea îndreptată spre viitor. Își iubește frații pe care Domnul i-a dăruit și spune cu convingere că totul este har din partea Lui. Prezența libaneză este un vis realizat. Rămân altele de împlinit. Unul dintre acestea e fondarea, așa cum dorea sf. Maximilian Maria Kolbe, al cărui nume l-a adoptat când a devenit frate franciscan (la botez a primit numele de Antonio), o casă mariană care să fie un loc de spiritualitate în favoarea tuturor celor de bunăvoință.
E cu adevărat o îmbogățire întâlnirea cu unii oameni. Când aceștia dovedesc credință, perseverență, dăruire, tinerețe a spiritului cred că toate se transformă într-o invitație. Domnul spunea că dacă ai un talant e mare păcat să îl ascunzi în pământ… trebuie să îl pui în valoare! 



Des coeurs qui se rencontrent