16 februarie 2008

Pelerinaj la Cacica la 11 februarie 2008

Acum 150 de ani la poalele munților Pirinei o fetiță nevoiașă mergând să adune ceva vreascuri împreună cu o soră și cu o prietenă când a ajuns la grota Massabielle s-a întâlnit cu o doamnă îmbrăcată în alb. Curioasă întâlnire pentru lumea de atunci și de acum… Biserica după o chibzuită meditare a declarat că acea doamnă era Preacurata Fecioară Maria, Neprihănita Zămislire, așa cum s-a prezentat ea însăși. Așadar, o apariție minunată prin intermediul căreia Dumnezeu Tatăl dorește să își arate iubirea față de fiecare om de pe acest pământ.
La Cacica, sanctuarul nostru diecezan și național, în care e venerată Preacurata Fecioară Maria mai ales prin prezența aici a icoanei sale miraculoase, în perioada 2-11 februarie au venit mulți pelerini care au dorit să se apropie în mod spiritual de locul aparițiilor de la Lourdes având prezent în fața ochilor grota din spatele basilicii minor, terminată în anul 1936. Mai mult aceștia au dorit să se bucure de indulgența plenară acordată de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea la 21 noiembrie 2007 tuturor celor care vizitează în anul jubiliar sanctuarul din Lourdes sau în perioada 2-11 februarie 2008 orice loc în care este expusă spre venerare publică imaginea Preacuratei Fecioare Maria de la Lourdes.
Noi am trăit mai intens zilele de 9, 10 și 11 februarie. În această perioadă câteva comunități din dieceză (Solonețu Nou, Poiana Micului, Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Fălticeni, Păltinoasa, Luncași, Buruienești, Piatra Neamț, Butea) s-au organizat și s-au unit în rugăciune alături de cele câteva zeci de mii de călători pe acest pământ care au cântat îndurarea Domnului la Lourdes cerând prin intermediul rugăciunii mult ascultate a Măicuței îndurate, har și binecuvântare.
Credincioșii după ce au fost primiți de cei care slujesc în sanctuar s-au recules și cu suflet căit pentru acele lucruri pe care nu le-au săvârșit spre zidirea Împărăției iubirii și a păcii pe pământ au profitat de ocaziile de spovadă, apoi, după meditarea misterelor mântuirii cuprinse în Sfântul Rozariu au participat la ospățul Sfintei Liturghii în care Domnul își hrănește poporul ales cu al său Cuvânt, dar și cu pâinea și vinul transformate prin puterea Duhului Sfânt în Trupul și Sângele lui Cristos. Pelerinajul s-a încheiat în fiecare din aceste trei zile cu un moment de adorație euharistică și cu binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament.
Ne-am bucurat cu toții să avem în mijlocul nostru pe păstorii comunităților care au dorit să trăiască acest pelerinaj, pe părinții franciscani care au slujit în confesionale, și pe părintele Iulian-Eugen Kropp, coordonatorul Oficiului pentru Pelerinaje al Diecezei de Iaşi care a prezidat Celebrarea Sfintei Liturghii din ziua de 9 februarie. Deosebită pentru toți pelerinii a fost prezența preasfințitului Aurel Percă, duminică 10 februarie. În ziua comemorării apariției Neprihănitei Zămisliri la Lourdes în mijlocul poporului s-a aflat preasfințitul Petru Gherghel care în numele tuturor celor care i-au fost încredințați a cerut ocrotirea Preacuratei pentru dieceză, pentru toți credincioșii și în mod deosebit pentru cei bolnavi care oferă suferința lor lui Isus care se jertfește pentru mântuirea lumii.
Îi mulțumim Domnului pentru toate ocaziile în care ne vorbește despre lucrările minunate împlinite în colaborare cu cei neînsemnați așa cum ne-a bucurat acum 150 de ani la Lourdes! Îi mulțumim și pentru exprimarea poporului care are nevoie să își trăiască și să își arate credința în diferite feluri, dar acum pentru darul pelerinajului, prin care foarte mulți împlinesc mesajul Doamnei îmbrăcate în alb de chemare la convertire, pocăință și rugăciune.

Des coeurs qui se rencontrent