30 noiembrie: Sfântul Andrei, apostol

Sfântul Andrei, fratele lui Simon Petru, a fost primul chemat dintre apostoli. De aceea, grecii îi acordă supranumele de protocletul. De asemenea, el este acela care a mijlocit întâlnirea dintre fratele său şi Mesia (In 1,41), precum şi întâlnirea unui grup de străini cu Isus (In 12,22), motiv pentru care unii sfinţi părinţi îl mai numesc şi mijlocitorul.

Locuia pe malul Lacului Genezaret. Era pescar alăturide tatăl său, Iona și de fratele său Simon. Când a auzit despre profetul Ioan Botezătorul care cerea tuturor să se convertească la Dumnezeu, i-a lăsat pe ai săi, dornic să afle dacă nu cumva au început să se împlinească spusele profeților. Aici l-a întâlnit pe Ioan, fiul lui Zebedeu, un alt pescar, mai tânăr decât el, necăsătorit, şi amândoi şi-au propus să rămână mai multă vreme aproape de profetul tânăr şi înflăcărat.

Spre uimirea lor, Ioan Botezătorul, într-una din zile, le-a atras atenţia asupra unui străin ce se apropia de dânşii, spunându-le: Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe Acela care ia asupra sa păcatele lumii! (In 1,36). Mânaţi de un îndemn tainic, cei doi prieteni au pornit pe urmele străinului şi l-au rugat să le arate locuinţa lui, ca să ştie unde-l pot afla când vor dori să-l mai vadă, dar Isus i-a reţinut la dânsul toată după-amiaza, stând de vorbă până seara târziu. Le-a răsplătit astfel dorinţa lor fierbinte de a înţelege semnele timpului. Andrei şi Ioan s-au ataşat cu toată inima de Isus. Au înţeles că El este cel vestit de Cărţile Sfinte şi au început să împărtăşească bucuria lor celor cu care se întâlneau. Primul pe care l-a întâlnit Andrei a fost fratele său, Simon, şi are meritul de a-l fi convins că într-adevăr Mesia se află între oameni.

Andrei şi Petru s-au întors la activitatea lor de pescari, la familiile şi viaţa lor obişnuită. Isus însuşi, după întemniţarea şi decapitarea lui Ioan Botezătorul, a părăsit Nazaretul şi a venit în oraşul Cafarnaum, probabil împreună cu Sfânta Fecioară Maria, având ocazia să se întâlnească şi să discute de mai multe ori cu prietenii săi de pe malul Iordanului, pe care, în cele din urmă, i-a chemat să i se alăture: Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni (Mt 4,19). Andrei şi Simon au pornit cu dragoste şi încredere pe drumul care îi va duce prin multe ţări străine, să răspândească oamenilor Vestea cea Bună. Despre Sfântul Andrei se mai vorbeşte de doua ori în Noul Testament, şi, atunci când se dau numele apostolilor lui Isus, el este amintit întotdeauna după fratele său, Simon, devenit Petru.

După înălţarea la cer a Domnului, numele său nu mai este amintit în Noul Testament, dar tradiţia şi multe scrieri apocrife ne dau unele indicaţii. După cum afirmă istoricul Eusebiu (263-339), sfântul Andrei şi-a desfăşurat activitatea apostolică în ţinuturile din jurul Mării Negre şi a sfârşit viaţa în Grecia, la Patras, unde a fost răstignit pe o cruce în formă de X. Rămăşiţele sale pământeşti s-au păstrat cu veneraţie la Patras, apoi au fost transportate la Constantinopol, de unde au fost aduse la Amalfi, în Italia. În anul 1462, corpul sfântului Andrei a fost adus la Roma. Papa Paul al VI-lea, în spiritul ecumenic promovat de Conciliul Vatican II, a dispus ca preţioasa relicvă să fie predată Bisericii din Răsărit, având în vedere că sfântul Andrei este patronul oraşului Constantinopol şi al Patriarhatului Ecumenic.

Rugăciune

Rugăm cu umilinţă, Doamne, maiestatea ta în sărbătoarea sfântului apostol Andrei. El, care a fost vestitor al evangheliei şi păstor al Bisericii tale, să ne fie puternic mijlocitor în ceruri. Amin. 

29 noiembrie: Sfântul Francisc Anton Fasani, preot

S-a născut într-o familie simplă la 6 august 1681 la Lucerna, în Italia. A intrat de tânăr în Ordinul Fraților Minori Conventuali. Pentru completarea studiilor a fost trimis în conventul din Assisi în anul 1703. Aici a fost hirotonit preot.

La Roma, în colegiul Sfântul Bonaventura, a fost declarat maestru în teologie. Reîntors la Assisi, s-a dedicat ministerului predicării în satele din împrejurii până în 1707 când s-a reîntors din nou la Lucerna. De la pupitrul școlii, din confesional și de la predicile populare pe care le făcea în toată regiunea a realizat un apostolat intens. Atunci când predica ținea mult să se facă înțeles de toți. În 1721 a fost ales ministru provincial.

Neobosită îi era activitatea sa față de cei săraci și față de cei încarcerați. A promovat obiceiul de a primi și oferi cu ocazia Crăciunului daruri pentru cei săraci și pentru cei suferinzi. A fost foarte devotat Neprihănitei Zămisliri, devoțiune pe care a răspândit-o printre cei pe care îi călăuzea spiritual.

A murit la Lucerna la 29 noiembrie 1742, în prima zi a novenei Neprihănitei Zămisliri. A fost canonizat de către papa Ioan Paul al II-lea la 13 aprilie 1986.

Rugăciune

Dumnezeule, care în sfântul Francisc Anton ne-ai dat un model de desăvârșire serafică și un strălucit apostol al predicării Evangheliei, dă-ne prin vrednicia și rugăciunile lui harul ca, fiind mereu tari în credință și râvnici în fapte bune, să dobândim răsplata veșnică. Amin. 

28 noiembrie: Sfântul Iacob, preot

Giacomo (Iacob) della Marca s-a născut la Monteprandone în anul 1393. După ce a studiat la Ascoli, s-a specializat în Drept la Perugia. În continuare va activa ca judecător, iar apoi ca notar. Împrietenindu-se cu franciscanii din zonă și meditând despre misterele răscumpărării, a cerut să fie primit în cadrul Ordinului Fraților Minori în iulie 1416. A fost hirotonit preot în anul 1423.

Datorită intervenției sale pacificatoare, cetățile Fermo și Ascoli, veșnic dușmane, au ajuns la un acord istoric de pace în anul 1446 și apoi în anul 1463.

Abil predicator, ordinul său l-a însărcinat să lupte împotriva ereziei bogomile în Bosnia și împotriva doctrinei husiților în Austria și Boemia. Papa Pius al II-lea l-a invitat să participe la Conciliul de la Mantova din 1459, conciliu convocat pentru a organiza o cruciadă împotriva turcilor. A fondat câteva convente în Europa Centrală. A răspândit devoțiunea în cinstea Numelui lui Isus. De asemenea a participat și la Conciliul din Firențe, acolo unde s-a dorit reunirea Bisericii Latine cu cea din Orient.

A murit la Napoli la 28 noiembrie 1476. Papa Urban al VIII-lea în 1624 l-a declarat fericit, iar papa Benedict al XIII-lea l-a proclamat sfânt la 10 decembrie 1726.

Rugăciune

Dumnezeule, tu i-ai dat harul sfântului Iacob să fie un misionar neobosit al Cuvântului tău, om dăruit întru totul mântuirii sufletelor și convertirii păcătoșilor. Prin mijlocirea lui dă-ne și nouă harul să ne ispășim păcatele și să mergem întotdeauna pe calea mântuirii. Amin. 

27 noiembrie: Sfântul Virgil, episcop

Între călugării irlandezi doritori să străbate întregul pământ pentru Cristos, alături de Columban, Kilian, Gal, se află şi sfântul amintit astăzi, Virgil, apostol al Carintiei, provincie în Austria, patron al oraşului Salzburg. S-a născut la începutul secolului al VIII-lea, în Irlanda, a fost călugăr şi apoi abate al mănăstirii din Aghaboe, iar în anul 743, a părăsit insula sfinţilor şi a trecut pe continent, începând lunga sa călătorie misionară, ce avea să se sfârşească în Carintia. S-a oprit pentru câţiva ani la Kiersy, la Pepin cel Scurt. Acesta l-a trimis să evanghelizeze Bavaria, în anul 745. Ducele Odilon de Bavaria i-a încredinţat abaţia Sfântul Petru de la Salzburg, şi nu după mult timp, l-a numit succesor al episcopului Ioan.

Desemnarea lui ca episcop a dat loc unei controverse între doi sfinţi. Sfântul Bonifaciu, delegat papal pentru Germania, a dezaprobat numirea făcută de Odilon fără a-l fi consultat pe el, deşi nu avea nimic împotriva celui ales. Virgil a fost consacrat episcop numai după moartea sfântului Bonifaciu, în 755.

Între cei doi sfinţi au intervenit unele divergenţe şi pe teren doctrinal. Virgil, om cu o cultură vastă, atât de cunoscător în ştiinţele matematice, încât contemporanii îi spuneau geometriceanul, în domeniul cosmologiei susţinea teoria antipozilor, potrivit căreia, la antipodul lumii în care locuim noi există o a doua lume, locuită de alţi oameni şi luminată de alt soare decât al nostru. Să nu uităm că sfântul Virgil a trăit cu opt secole înaintea lui Galileo Galilei şi a lui Copernic. Din punct de vedere doctrinal, teoria antipozilor conducea la negarea unităţii neamului omenesc, unitate afirmată de Sfânta Scriptură.

În această controversă, Bonifaciu era un apărător al doctrinei tradiţionale, sprijinit de aprobarea papei Zaharia, care, într-o scrisoare a sa, califica noua teorie drept perversă. Din fericire, călugărul irlandez era însufleţit de duhul umilinţei într-o măsură egală cu pregătirea sa ştiinţifică. A lăsat la o parte discuţiile academice şi s-a dăruit cu toate puterile muncii de organizare a diecezei de Salzburg. În 744, a inaugurat prima catedrală a oraşului şi a transferat în ea relicvele sfântului Rupert, cel dintâi episcop al diecezei. Zelul pentru răspândirea şi cultivarea vieţii evanghelice i-a purtat paşii prin Carintia, Stiria şi Panonia, unde a lucrat la convertirea celor nebotezați şi a întemeiat multe mănăstiri.

Călătoria pământească a neobositului misionar a luat sfârşit în ziua de 27 noiembrie a anului 784, iar trupul său neînsufleţit a fost înmormântat în catedrala din Salzburg. Împreună cu sfântul Rupert, predecesorul său, sfântul Virgil este unul dintre cei mai vestiţi episcopi ai veacului al VIII- lea.

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ai voit ca fericitul episcop Virgil să fie în fruntea poporului tău sfânt, te rugăm ca, prin meritele lui, să ne dăruieşti harul îndurării tale. Amin. 

26 noiembrie: Sfântul Leonard din Porto Maurizio, preot

Leonard s-a născut în Italia, la Porto Maurizio, la 20 decembrie 1676. Unchiul său i-a propus să frecventeze Colegiul Roman pentru a studia filosofia. Simțindu-se chemat la viața consacrată, a îmbrăţişat regula franciscană în anul 1697. Cerând de mai multe ori să plece în misiune între păgâni, cardinalul Leandro Colloredo i-a răspuns: nu e voinţa lui Dumnezeu să meargă între păgâni ci, locul misiunilor voastre va fi Italia.

A fost hirotonit preot în anul 1702 şi i s-a încredinţat să predea filosofia tinerilor student. Nu după mult timp a fost constrâns să renunțe la această activitate din cauză că a fost lovit de tuberculoză. După ce s-a vindecat s-a dăruit misiunii de a predica. Din 1708 a predicat aproape neîntrerupt în multe regiuni din Italia. În 1730 a fost numit superior al conventului Sfântul Bonaventura din Roma: timp de şase ani a predicat soldaţilor, corăbierilor, condamnaţilor şi hamalilor, pe lângă îndeplinirea îndatoririlor parohiale. Din 1736 a predicat în Umbria, Genova şi în Marche, adesea în aer liber, bisericile fiind prea mici. A răspândit mult devoțiunea Calea Sfintei Cruci, el fiind cel care a proiectat-o.

Eficacitatea predicărilor sale se datora darului oratoriei cu care era înzestrat, a studiului și a bogatei sale experiențe spirituale. Totul pentru el era organizat cu înţelepciune pentru scopul final al convertirii şi sfinţirii sufletelor şi se lupta pentru el cu orice preţ. Însă înainte de toate dorea unirea cu Dumnezeu căci era conștient că un misionar nu poate aprinde focul divin în alţii dacă el însuşi nu ar fi aprins de acesta. Singurătatea i se părea mai mult decât necesară. Întâlnirea cu Dumnezeu se realizează într- un loc care e caracterizat de teamă şi reculegere. Teamă în faţa culpabilităţii personale, reculegere în faţa iubirii lui Dumnezeu. Teama şi iubirea sunt cei doi poli ai mesajului său.

Consumat de efortul pe care l-a depus în peregrinările sale, a fost chemat la Roma, acolo unde a avut un rol important în pregătirea spirituală a Jubileului anului 1750, prin predicile sale la care asista chiar și papa. A murit în următorul an. Pierdem un prieten pe pământ, dar căștigăm un protector în ceruri, spuse papa. A fost canonizat în anul 1867 de către papa Pius al IX-lea. În 1923 a fost declarat patronul misionarilor în țările catolice.

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic și veșnic, care ai avut în sfântul Leonard un apostol neîntrecut al misterului Crucii, dăruiește-ne, prin mijlocirea lui, harul să înțelegem nemărginitele bogății ale lui Cristos cel Răstignit pentru a ne bucura în Cer de roadele răscumpărării. Amin.