22 noiembrie: Sfânta Cecilia, fecioară martiră

Sfânta Cecilia este o tânără fecioară şi martiră din primele veacuri ale creştinătăţii. Numele ei este pomenit zilnic în rugăciunea liturgică romană, împreună cu ale tinerelor martire Agata, Lucia, Agneza şi Anastasia. Numeroase coruri, orchestre, formaţiuni muzicale de orice categorie sunt puse sub patronajul ei, fiind considerată patroana muzicii sacre şi a tuturor cântăreţilor. Sfintei Cecilia îi este dedicată una dintre bazilicile vechi ale Romei, Santa Cecilia in Trastevere, bazilică ridicată în veacul al V-lea, pe ruinele palatului nobilei familii romane a Ceciliilor. Cu toate aceste expresii de veneraţie, documentele scrise referitoare la viaţa şi moartea tinerei martire cuprind unele confuzii, astfel încât, pe baza lor, nu se pot stabili cu precizie datele biografice. Este sigur faptul că, în jurul anului 230, sub împăratul Alexandru Sever (222-235), a fost martirizată o tânără romană din familia ilustră a Ceciliilor. În anul 821, s-a descoperit în catacombele Sfântul Calist o criptă conţinând corpul unei tinere cu numele Cecilia şi o mare parte dintr-un veşmânt ţesut cu fire de aur. Poziţia osemintelor arăta că iniţial corpul a fost aşezat pe partea dreaptă, cu mâinile în jos, pe lângă corp, având întinse trei degete de la mâna dreaptă şi arătătorul de la mâna stingă. Capul era întors cu faţa spre spate, semn că respectiva persoană fusese decapitată. Relicvele au fost lăsate în poziţia lor, aşezate într-o raclă de chiparos şi transportate în Bazilica Santa Cecilia in Trastevere.

Passio Sanctae Cecilia ne arată că Cecilia era o tânără patriciană romană foarte cultivată, dintr-o familie ai cărei strămoşi iluştri intraseră în istoria Romei. Luând cunoştinţă de credinţa creştină, a cerut să fie botezată, şi atât de mult s-a îndrăgostit de Cristos, încât a făcut un vot de feciorie pentru toată viaţa. Deseori se ducea la catacombele din Via Appia, pentru a lua parte la slujba celebrată de papa Urban. Pe drum, în calea ei veneau o mulţime de săraci care îi cunoşteau generozitatea. Deoarece părinţii, potrivit obiceiului de atunci, au logodit-o cu nobilul Valerian, în noaptea nunţii, pe când instrumentele muzicale răsunau în cântările vesele ale petrecerii, inima Ceciliei înălţa imnuri de laudă şi rugăciuni către atotputernicul. Plină de încredere în ajutorul ceresc, s-a retras cu Valerian în camera lor şi i-a spus: o, prea dulce şi prea iubitor tânăr! Am o taină mare, pe care ţi-o voi descoperi dacă-mi juri că o vei păstra cu fidelitate. Valerian şi-a dat cuvântul. Atunci, mireasa lui iubită i-a vorbit despre Cristos şi despre legământul pe care l-a făcut, îndemnându-l să primească şi el învăţăturile şi promisiunile Mirelui Ceresc. Valerian, mişcat şi transformat de puterea harului divin, a îmbrăţişat cu bucurie idealul propus de Cecilia, ceru să fie botezat, devenind un înflăcărat apostol al credinţei printre tinerii romani. Mai întâi l-a urmat fratele său, Tiburţiu. La vestea numeroaselor convertiri, prefectul Almachius, rămas autoritate supremă în oraş, deoarece împăratul era plecat, i-a chemat înaintea sa pe cei doi fraţi, cărora, după multe ameninţări, le-a spus: Aşadar, toată lumea este în greşeală, numai tu şi cu fratele tău îl cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu. Valerian îi răspunse: să ştii că în Imperiu sunt nenumăraţi creştini. Tu zici că sunt puţini, dar voi sunteţi ca nişte corăbii sfărâmate, ce vor fi aruncate la mal şi arse în foc. Când prefectul a poruncit să fie biciuit, el a exclamat: iată ceasul pe care l-am aşteptat cu nerăbdare! Iată clipa care pentru mine este mai dulce decât petrecerile lumii!

După ce Valerian şi Tiburţiu au fost decapitaţi, Cecilia a fost adusă de către Almachius în faţa tribunalului, încercând să o abată de la credinţă prin promisiuni şi ameninţări. Tânăra patriciană a rămas hotărâtă în credința ei, astfel că un călău a primit misiunea de a o ucide. Acesta, impresionat de nobleţea şi bunătatea tinerei Cecilia, a lovit de trei ori cu sabia, maximum cât permitea legea, fără ca totuşi să o omoare definitiv. Creştinii au găsit-o însângerată. Ca o mărturie de credinţă, ea a întins trei degete de la mâna dreaptă şi arătătorul de la mâna stângă, exprimând astfel credinţa în Sfânta Treime, un singur Dumnezeu în trei persoane.

Passio Sanctae Ceciliae cuprinde următorul pasaj: În timp ce instrumentele muzicale intonau cântecele de nuntă, Cecilia cânta în inima ei un imn de iubire lui Isus, adevăratul ei mire. O traducere greşită a acestui pasaj a luat forma: Cu instrumente muzicale, Cecilia cânta un imn de iubire... Astfel, sfânta Cecilia a devenit patroana cântăreţilor. Greşeala este doar de formă, deoarece, în realitate, prin viaţa şi moartea ei, Cecilia a făcut să răsune în lume o sublimă cântare a inimii curate.

Rugăciune

Dumnezeule, care an de an ne îmbucuri cu sărbătoarea sfintei Cecilia, fă, te rugăm, ca cele ce ne-au fost transmise cu pietate despre slujitoarea ta, să fie pentru noi exemple de urmat şi să vestească în slujitorii tăi lucrările minunate ale lui Cristos, Fiul tău. Amin.