23 noiembrie: Sfântul Clement I, papă martir

Sfântul Irineu (Smirna, 130 – Lion, 202), în cartea sa, Adversus Haereses (III, 3), afirmă că, după cercetările făcute de el la Roma şi printre creştinii cei mai în vârstă, al treilea urmaş al sfântului Petru la conducerea bisericii din Roma a fost sfântul Clement. Despre el spune: i-a cunoscut pe apostoli, a stat de vorbă cu dânşii îi răsuna încă în urechi glasul predicilor lor şi avea sub ochi toate îndrumările transmise de ei. Tot sfântul Irineu ne spune că autorul scrisorii trimise de comunitatea din Roma către cea din Corint, scrisoare de o mare importanţă, venerată şi citită şi în alte biserici, este, de fapt, sfântul Clement. Lui i s-au atribuit ulterior şi alte scrieri, printre care un tratat despre virginitate şi un adevărat roman autobiografic, dar acestea s-au dovedit apocrife, fiind scrise mult mai târziu. Se pare că era un sclav eliberat sau fiul unui sclav eliberat. În mod sigur, avea o formaţie culturală deosebită şi calităţi de bun păstor.

Scrisoarea către Corinteni a fost adresată în anul 96 credincioşilor din oraşul Corint, în rândul cărora apăruseră neînţelegeri foarte grave. Sfântul Clement scrie ca un păstor conştient de autoritatea şi datoria ce o are de a se îngriji de pacea Bisericii în lumea întreagă. Această scrisoare este numită Epifania primatului roman, întrucât este primul document papal cunoscut, prototip al tuturor scrisorilor enciclice ce vor fi trimise de-a lungul veacurilor, în care se manifestă autoritatea urmaşului sfântului Petru, episcopul Romei, asupra altor biserici de origine apostolică. Scrisoarea este trimisă între anii 93 şi 97, în timp ce mai era în viaţă sfântul apostol Ioan, şi este adresată unui grup de credincioşi care nu recunoşteau autoritatea legitimă a preoţilor lor. Papa Clement le spune părinteşte: Ne veţi face o mare bucurie dacă, ţinând seamă de îndrumările pe care vi le-am dat prin harul Duhului Sfânt, veţi îndepărta de la voi patima neîngăduită a invidiei. Această scrisoare este unicul act important care ne-a rămas de la sfântul Clement.

Despre viaţa celui de al treilea urmaş al sfântului Petru, pietatea credincioşilor a ţesut o istorisire ce cuprinde multe elemente simbolice. Astfel, se spune că şi-a atras răzbunarea împăratului Nerva, deoarece a convertit-o la creştinism pe soţia unui mare funcţionar, Teodora. Împăratul l-a acuzat de vrăjitorie şi seducere şi l-a condamnat la exil într-o insulă secetoasă. Aici a fost pus să care cu spatele burdufurile cu apă, dar el, rugându-se lui Dumnezeu, a lovit cu târnăcopul în pământul pietros şi, deodată, a apărut un izvor puternic, cristalin. În loc să recunoască sfinţenia lui Clement şi binele pe care l-a făcut în folosul tuturor, comandantul gărzii a văzut în cele întâmplate o nouă dovadă că are în faţă un vrăjitor. I-au legat o ancoră de gât şi l-au aruncat în mare. Spre uimirea tuturor, marea s-a retras şi creştinii au luat trupul veneratului păstor şi l-au înmormântat cu cinste.

Rugăciune (Sfântul Clement)

Dumnezeule a toată făptura, care singur aduci viaţa şi moartea, care cobori îngâmfarea celor încrezuţi şi zădărniceşti uneltirile păgânilor, vino în ajutorul nostru, o, Stăpâne Sfânt! Potoleşte foamea celui flămând şi eliberează-i pe aceia dintre noi care au ajuns în temniţă. Dumnezeule bun şi îndurător, uită păcatele noastre, răutăţile noastre, căderile noastre, nu lua în seamă greşelile slujitorilor şi slujitoarelor tale. Dăruieşte-ne bună înţelegere şi pace, nouă şi tuturor locuitorilor pământului. Împăraţii şi toţi cei care ne conduc pe acest pământ, de la Tine îşi au puterea: dăruieşte- le sănătate, pace, armonie, stabilitate. Îndreaptă gândurile lor pe calea binelui. Singur Tu poţi face toate acestea. Tu poţi să ne împarţi daruri şi mai mari. Aceasta o mărturisim cu tărie prin marele preot şi îndrumător al sufletelor noastre, Isus Cristos, prin care ţi se aduce ţie toată slava şi mărirea, acum şi în toţi vecii vecilor. Amin.