13 noiembrie: Sfântul Stanislau Kostka, călugăr

Stanislau provenea dintr-o nobilă familie poloneză. S-a născut în anul 1550 şi a primit o educație îngrijită din partea mamei, care i-a transmis o devoţiune adâncă faţă de Preacurata Fecioară Maria. Când oaspeţii castelului, încălziţi de băutură şi antrenaţi în petrecere, începeau să uite că printre dânşii se află şi copii, Stanislau se retrăgea în camera lui şi întreţinea conversaţii copilăreşti cu Maica Domnului din icoana de pe perete. De altfel, era foarte vioi, îi plăcea să călărească, se antrena în jocuri cu fratele şi verişorii săi, dar devenea serios, chiar sever, dacă îi auzea vorbind necuviincios. La vârsta de 13 ani, a fost trimis împreună cu fratele său, Paul, şi cu un preceptor la Viena, ca să-şi completeze studiile în colegiul condus de călugării iezuiţi.

Tocmai în acea perioadă, împăratul Austriei a luat o serie de măsuri împotriva Societăţii lui Isus, interzicându-le să mai primească în internatul lor elevi veniţi din alte ţări. Aceştia au trebuit să-şi caute locuinţă cu chirie. Stanislau a fost plasat la o familie de religie protestantă. Din cauza eforturilor cerute de programul şcolar, precum şi a vieţii aspre pe care şi-a impus-o, tânărul Stanislau s-a îmbolnăvit grav, ajungând chiar în pragul morţii. A cerut să i se aducă un preot, dar gazda nu a permis să-i calce pragul nici un preot catolic. Nu peste mult timp, spre mirarea tuturor, s-a însănătoşit şi a povestit cu nedescrisă emoţie cum doi îngeri au venit şi i-au dat Sfânta Împărtăşanie, iar Preacurata Fecioară Maria i-a redat sănătatea şi l-a îndemnat să se alăture Fiului Său. El a înţeles aceste cuvinte ca o indicaţie de a cere admiterea în Societatea lui Isus, lucru la care se gândea de multă vreme.

Ştia că tatăl său nu ar putea fi de acord cu o astfel de hotărâre. La plecarea din Polonia, îi spusese că în cazul în care va cere să devină iezuit va intervene la rege pentru ca aceștia să fie alungați din Polonia. Neştiind ce să facă, se deghizează în ţăran şi, pe ascuns, fuge la Dillingen, unde se afla superiorul iezuiţilor, Petru Canisiu. După o săptămână de drum greu, sleit de puteri, ajunge la Dillingen. Petru Canisiu îl înţelege şi îl ajută să se refacă, apoi îl trimite la Roma, pentru a face noviciatul. Ajuns aici, se dăruieşte cu toate puterile studiului filosofiei în Colegiul Roman şi vieţii călugăreşti. Suferinţele morale şi fizice suportate la Viena, oboseala drumului şi clima umedă, călduroasă, a Romei au făcut ca necruţătoarea tuberculoză, pe atunci incurabilă, să-l aducă pe marginea mormântului. Era perfect conştient de situaţia în care se afla şi, plin de bucurie, spunea tuturor că Maica Domnului i-a promis să-l ia la una dintre sărbătorile ei. Şi aşa a fost. În ziua de 15 august 1568, sărbătoarea Adormirii Macii Domnului, Stanislau Kostka şi-a luat zborul spre împărăţia luminoasă a Maicii sale. Papa Benedict al XIII-lea (1724-1730) l-a declarat sfânt în ziua de 13 noiembrie, zi ce a rămas dedicată comemorării sfântului Stanislau Kostka.

Rugăciune

Dumnezeule, prin darul tău, sfântul Stanislau a stăruit în urmarea lui Cristos cel sărac şi smerit. Te rugăm, dăruieşte-ne, prin mijlocirea lui, harul, ca, înaintând cu fidelitate în chemarea noastră, să putem ajunge la acea desăvârşire pe care ne-ai arătat-o în Fiul tău. Amin.