9 noiembrie: Sfințirea Bazilicii din Lateran

La procesul sfântului Iustin filosoful şi al însoţitorilor săi, prefectul Rusticus a întrebat: Unde vă adunaţi voi? Iustin a răspuns: Fiecare unde poate şi unde preferă. Tu crezi că noi ne adunăm într-un singur loc, dar nu este aşa, deoarece Dumnezeul creştinilor, care este nevăzut, nu este prezent doar într-un anumit loc, ci El umple cu prezenţa sa cerul şi pământul şi credincioşii săi îi aduc laudă şi preamărire în orice loc (Actele martiriului S. Iustin şi al însoţitorilor săi). În răspunsul său răspicat, marele apologet, sfântul Iustin, repeta în faţa judecătorului ceea ce Isus îi spusese femeii samaritene: Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veți adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim. Voi adorați ceea ce nu cunoașteți. Noi adorăm ceea ce cunoaștem, pentru că mântuirea vine de la iudei. Însă vine ceasul – și acum este – când adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh și adevăr, căci și Tatăl astfel de adoratori își caută. Dumnezeu este duh și cei care îl adoră, în duh și adevăr trebuie să-l adore (In 4,21-24).

Sărbătoarea de astăzi, sfinţirea Bazilicii Preasfântului Mântuitor sau a sfântului Ioan din Lateran, nu contrazice mărturia sfântului Iustin sau cuvântul lui Cristos. Respectând porunca şi datoria de a face rugăciune întotdeauna şi pretutindeni, încă din timpul apostolilor, creştinii au ales anumite locuri în care să se întâlnească pentru a se ruga împreună, pentru a proclama şi asculta Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a participa la taina morţii şi învierii lui Cristos, împlinind testamentul lăsat de El: Luaţi şi mâncaţi din aceasta toţi. Luaţi şi beţi toţi. Faceţi aceasta în amintirea mea.

La început aceste reuniuni se ţineau în case particulare şi pentru motivul că Biserica nu era recunoscută, dar creştinii au căutat să obţină recunoaşterea dreptului de a avea lăcaşuri de închinare. Astfel, se aminteşte un fapt petrecut la începutul secolului al III-lea: când împăratul Alexandru Sever dă dreptate comunităţii creştine într-un proces împotriva cârciumarilor care se opuneau la transformarea unui local în lăcaş de cult.

Bazilica Laterană a fost ridicată de către papa Melchiade (311-314) pe terenul donat în acest scop de împăratul Constantin, alături de Palatul Lateran, care a fost reşedinţă imperială şi a devenit locuinţa suveranului pontif. În acest palat s-au ţinut cinci concilii ecumenice, în anii 1123, 1139, 1179, 1215, 1512. Bazilica Laterană este considerată mama şi capul tuturor bisericilor din oraşul Roma şi din lumea întreagă (omnium ecclesiarum Urbis et Orbis mater et caput). Sărbătoarea sfinţirii acestei biserici a fost mai întâi o sărbătoare a oraşului Roma, dar nu peste mult timp, a fost extinsă la toate bisericile de rit roman, ca semn al iubirii şi al unirii cu Catedrala lui Petru, care, după cum scria sfântul Ignaţiu din Antiohia (107), universo caritatis coetui praesidet (care se află în fruntea adunării universale a carităţii), adică a întregii creştinătăţi. Sfântul Cezar de Arles se adresa credincioşilor săi, spunându-le: Cristos ne-a ajutat, fraţilor preaiubiţi, să cinstim astăzi cu nespusă bucurie ziua de naştere a acestei biserici, dar nu uitaţi că noi trebuie să fim templul adevărat şi viu al lui Dumnezeu (Sermo 229).

Rugăciune

Dumnezeule, care, din pietre vii şi alese, pregăteşti lăcaş veşnic maiestăţii tale, înmulţeşte în Biserica ta, roadele Duhului Sfânt pe care i l-ai dăruit, pentru ca toţi credincioşii să crească necontenit în har, până când poporul tău va ajunge la plinătatea Ierusalimului ceresc. Amin.