31 mai: Vizita sfintei Fecioare Maria la vara sa Elisabeta

După ce a primit vestea cea bună de la Arhanghelul Gabriel, Maria a pornit la drum în grabă, după cum spune sfântul Luca, spre vara sa Elisabeta, să o viziteze şi să o ajute. Alăturându-se probabil unei caravane de pelerini care mergeau spre Ierusalim, a traversat Samaria şi a ajuns la Ain-Karim, în Iudea, unde locuia familia lui Zaharia. E uşor să ne închipuim ce gânduri îi frământa sufletul, cugetând la misterul pe care i l-a descoperit îngerul. Sunt sentimente de adâncă recunoştinţă faţă de bunătatea şi măreţia lui Dumnezeu, sentimente pe care ea le va exprima în prezenţa verişoarei sale prin cântecul Magnificat, expresie a iubirii pline de fericire să-l cânte şi să- l laude pe cel iubit (sfântul Bernadin de Siena): Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi inima tresaltă de bucurie... 

Prezenţa Cuvântului întrupat în Maria devine izvor de har pentru Elisabeta. Inspirată de Dumnezeu, ea înţelege marele mister trăit de verişoara sa mai tânără, demnitatea ei de Mamă a lui Dumnezeu, credinţa ei în cuvântul divin, sfinţirea Înainte-Mergătorului care tresaltă de bucurie în sânul mamei.

Maria a rămas cu Elisabeta până la naşterea lui Ioan Botezătorul, aşteptând probabil încă opt zile, ca să ia parte la ceremonia punerii numelui. Luând ca punct de plecare acest calcul al timpului cât Maria a stat la Elisabeta, sărbătoarea Vizitei, de origine franciscană (franciscanii o celebrau din 1263) a fost fixată la 2 iulie, adică la sfârşitul acestei vizite. Ar fi fost mai logică comemorarea îndată după Bunavestire, dar s-a urmărit ca sărbătoarea să nu cadă în Postul Mare. Papa Urban al VI-lea a extins sărbătoarea la toată Biserica din Apus, cu intenţia de a cere mijocirea Preacuratei Fecioare Maria pentru pacea şi unitatea creştinilor, atunci divizaţi prin marea schismă occidentală. Sinodul din Basilea, în sesiunea din 1 iulie 1441, a confirmat sărbătoarea Vizitaţiunii, care la început nu fusese acceptată de statele ce erau de partea antipapei.

Actualul calendar liturgic, neluând în seamă cronologia sugerată de istorisirea evanghelică, a renunţat la data tradiţională de 2 iulie şi a fixat comemorarea vizitei Maicii Domnului la vara sa, Elisabeta, pentru ultima zi din luna mai, ca o încoronare a manifestărilor de pietate în cinstea Maicii Domnului, obişnuite în această lună.

În momentul întrupării Cuvântului, Maria se umileşte, mărturisind că este roaba Domnului. Dar, comentează sfântul Francisc de Sales, ea nu se mulţumeşte doar să-şi recunoască nimicnicia înaintea lui Dumnezeu, deoarece ştie că iubirea şi umilinţa nu sunt perfecte decât atunci când de la Dumnezeu se îndreaptă către oameni. Nu este cu putinţă să-l iubim pe Dumnezeu, pe care nu-l vedem, dacă nu-i iubim pe oameni, pe care îi vedem. Sărbătoarea Vizitei Preacuratei Fecioare Maria la vara sa, Elisabeta, reprezintă recunoaşterea şi preamărirea iubirii de oameni, izvorâtă din iubirea de Dumnezeu.

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai inspirat-o pe fericita Fecioară Maria, care-l purta pe Fiul tău, să o viziteze pe Elisabeta. Dă-ne, te rugăm, harul să ascultăm întotdeauna de inspiraţiile Duhului Sfânt, şi astfel, să te putem preamări împreună cu ea în veci. Amin. 

30 mai: Sfânta Ioana d`Arc, fecioară

Deși numele său e destul de cunoscut, puțini îi cunosc cu adevărat viața. De la 13 ani a fost aleasă de Dumnezeu pentru o misiune religioasă și politică de cea mai înaltă înălțime: eliberarea Franței de dominația engleză în numele lui Dumnezeu. Biserica, în acea perioadă trăia profunda criză a Marii Schisme Occidentale, timp de aproape 40 de ani. Atunci când Ecaterina de Siena (1347-1380) murea, exista un papă și un antipapă. În timpul în care se născu Ioana, în ianuarie 1412 (cronologia e incertă), erau un papă și doi antipapi. Pe lângă această problemă, între popoarele europene aveau loc numeroase lupte fratricide, cea mai dramatică fiind cea a Războiului de o sută de ani între Franța și Anglia, începută în 1337 și încheiată, cu unele pauze, în 1453. Era un timp foarte dificil în care în imaginarul colectiv autenticile manifestări mistice se intersectau cu magia și vrăjitoria. În această atmosferă de superficialitate, de intrigi și de uzurpatori, de multă confuzie, Ioana, o persoană care nu știa să scrie și să citească, născută la Domrémy, în regiunea Lorena, are curajul de a se împotrivi regelui Angliei și aliaților săi.

Ioana, în vârstă de 14 ani, din 1426 a început să audă misterioase voci cerești, iar după doi ani în același mod a fost trimisă să se ofere în mod voluntar autorităților militare cu scopul de a salva Franța. Orléans era asediat, iar sorți de izbândă nu se întrevedeau.

În 1429, Ioana i-a câștigat încrederea Delfinului. Timp de trei săptămâni a fost interogată de prelați și teologi care încearcau să verifice dacă spunea adevărul. Drept urmare, la cererea ei, i s-au oferit trupele pentru a le conduce spre victorie pentru eliberarea cetății Orléans. Expediția a avut succes. Ioana a știut să ridice moralul francezilor. Entuziasmul popular a condus spre alte victorii până la eliberarea cetății Reims, acolo unde Carol al VII-lea a putut fi încoronat rege. O opoziție puternică se ridica din partea celor care nu acceptau ca o femeie să aibă o poziție atât de importantă, dar și din partea armatei și a Bisericii care o priveau cu suspiciune.

Nu după multă vreme s-au văzut urmările acestor atitudini. Rănită într-un atac pierdut la Paris, carisma sa a fost redimensionată, iar atunci când ea eliberă Compiègne puntea de intrare în cetate a fost ridicată înainte ca Ioana să poată să se salveze. Fiind capturată de un cavaler burgund, regele Franței nu a făcut nimic pentru eliberarea ei, astfel că la 21 noiembrie 1430 a fost vândută englezilor.

Aceștia dorind să o condamne sub acuzația de rebeliune sau de erezie o supuseră la un interogatoriu prezidat de episcopul de Beauvais. Au fost examinate vocile misterioase pe care ea le- a auzit, folosirea hainelor bărbătești, credința și voința ei de a se supune Bisericii. Nefiind foarte educată, Ioana a dat uneori răspunsuri greșite, dar a știut să se apere singură cu mult curaj. Judecătorii au declarat diabolice revelațiile de care a avut parte. La 24 mai 1431, Ioana a semnat printr-o cruce (nu știa să scrie) actul de abjurare. Însă, două zile mai târziu, fecioara din Orléans a retractat. A fost arsă pe rug la 30 mai, în piața Vieux-Marche din Rouen. A murit strigând numele lui Isus Cristos.

Papa Calist al III-lea în 1456 a reabilitat-o pe eroina franceză, anulând verdictul nedrept. În 1910 sfântul papă Pius al X-lea a declarat-o fericită, iar în 1920 papa Benedict al XV-lea a proclamat-o sfântă.

Rugăciune

O, slăvită fecioară Ioana d'Arc care în atât de numeroase lupte victorioase, i-ai susținut și încurajat pe soldați care luptau alături de tine, primește-mă și pe mine, te rog, sub ocrotirea ta și dobândește-mi tărie în lupta împotriva celui Rău. Amin. 

29 mai: Sfântul Maxim, episcop

Sfântul Maxim, episcop de Torino, născut pe la jumătatea secolului al IV-lea, în Piemont, şi mort între anii 408-423, este considerat fondator al diecezei de Torino, creată la iniţiativa sfântului Ambroziu şi a sfântului Eusebiu de Vercelli. Însuşi sfântul Maxim se declara ucenic al sfântului episcop de Vercelli.

Despre intensa lui activitate apostolică ne dau mărturie numeroasele sale predici şi omilii, scrise într-un stil clar, convingător: din ele ni se descoperă un caracter blând şi binevoitor, care ştie să dojenească şi să demonstreze cu fermitate şi, adesea, cu o ironie fină. Îi îndeamna pe credincioşii săi, înspăimântaţi de apropierea armatelor năvălitoare, să-şi pregătească armele postului, rugăciunii şi milosteniei, iar celor fricoşi, care se grăbeau să fugă din oraş, le spunea: este un copil nedrept şi nelegiuit acela care îşi părăseşte mama aflată în primejdie. Patria ne este mamă dulce...

Recurge la ironie pentru a combate superstiţiile, ca aceea de a scoate strigăte puternice când avea loc vreo eclipsă de lună, pentru a-i veni în ajutor să treacă cu bine durerile facerii. El comentează: cu adevărat luna e în durerile facerii când o cină prea copioasă vă umple pântecele şi capul vi se leagănă într-o parte şi alta de prea multă băutură. Când expunea teme de învăţătură dogmatică, cuvântul său limpede se inspira îmbelşugat din paginile Sfintei Scripturi.

Rugăciune

Dumnezeule, lumina credincioşilor şi păstorul sufletelor, care l-ai aşezat în Biserică pe sfântul episcop Maxim, spre a păstori prin cuvânt oile tale şi a le călăuzi cu exemplul său, dă-ne harul, ca, prin mijlocirea lui, să păstrăm credinţa pe care ne-a împărtăşit-o şi să urmăm calea pe care ne-a arătat-o. Amin. 

28 mai: Sfântul Gherman din Paris, episcop

Sfântul Gherman s-a născut la Autun pe la sfârșitul secolului al V-lea. El ar fi fost victimă a două tentative de asasinat, din care a scăpat în mod miraculos: prima oară în sânul mamei când era să fie avortat, iar a doua prin otrăvire. Însă Domnul veghea asupra acestui copil și îl proteja pentru planul ce îl avea cu el. Gherman s-a îndreptat spre locuița unui unchi care ducea o viață de eremit și alături de care a împărtășit un stil de viață auster. După ce a fost hirotonit preot, episcopul de Autun i-a încredințat conducerea mănăstirii sfântul Symphorian din Autun.

Într-o perioadă plină de războaie și devastări, săracii alergau la Gherman, iar acesta nu îi lăsa să plece până când nu le oferea ajutorul său, încât într-o zi dădu și ultima pâine din comunitate. Călugării murmurară, iar apoi începură să își exprime deschis nemulțumirea. Gherman, plângând amar pentru lipsa lor de credință, se retrase în camera lui în rugăciune. Pe când încă se mai ruga pentru ca discipolii săi să fie corectați, o doamnă caritabilă aduse la mănăstire doi cai încărcați cu alimente, anunțând totodată că a doua zi va aduce un car cu grâu. Lecția a prins bine călugărilor care se reîntoarseră la datoriile lor.

Devenind episcop al Parisului, a dus același stil de viață auster, plin de renunțări și rugăciune.

Rugăciune

Te rugăm cu umilinţă, Dumnezeule atotputernic, ca, prin mijlocirea sfântului episcop Gherman, să înmulţeşti în noi darurile tale şi să orânduieşti timpurile noastre în pace. Amin.