16 mai: Sfântul Ioan Nepomuk, preot martir

Într-o familie de oameni înaintați în vârstă, în 1320, se năștea în Nepomuk (Boemia), Ioan. De mic se simţea atras spre viaţa de reculegere şi rugăciune, pe care a descoperit-o în mănăstirea cistercienilor din apropierea casei părinteşti. După ce a terminat studiile superioare la Universitatea pe care nu de multă vreme o înființase regele Carol al IV-lea în Praga, a fost sfinţit preot. Prima misiune încredințată a fost aceea de predicator în catedrala oraşului.

Locuitorii din Praga, şi îndeosebi studenţii, l-au înconjurat cu mare drag şi-i ascultau cu bucurie cuvântul. I s-a oferit un scaun episcopal, de asemenea, şi alte posturi de mare însemnătate şi cu venituri substanţiale, dar el a refuzat categoric. A acceptat doar oficiul de administrator al operelor de binefacere, considerând că astfel va avea posibilitatea să vină în ajutorul celor mulţi şi lipsiţi. Ioan nu s-a mulţumit doar să împartă ajutoare materiale, să hrănească sufletele cu predicile şi apostolatul său, ci şi-a oferit serviciile şi în apărarea drepturilor oamenilor simpli în conflictele cu cei înstăriţi şi puternici. Această activitate a trezit împotriva lui o ură ascunsă cu grijă, dar neadormită, chiar şi în sufletul tânărului rege Venceslau.

Regele avea şi alte motive de a nu-l vedea cu ochi buni pe neobositul propovăduitor al Evangheliei. Crescut de o mamă frivolă, ameţit de linguşelile unor supuşi interesaţi, tânărul Venceslau s-a lăsat pradă unei vieţi dezordonate, călcând în picioare iubirea sinceră a soţiei sale, Ioana, care trebuia să suporte o viaţă de chin. Pentru liniştirea şi întărirea sufletului ei, s-a adresat în spovadă preotului Ioan. Acesta îi dădea îndrumările şi încurajarea credinţei, ajutând-o pe Ioana să-şi regăsească calmul şi curajul vieţii. Venceslau, ca orice soţ incorect, începu să o bănuiască pe soţie de complicitate la acţiuni organizate împotriva lui. Astfel că prin ademeniri și lingușiri s-a adresat să-i descopere destăinuirile din spovadă ale Ioanei. Preotul, păstrându-şi calmul şi demnitatea, răspunde: Non licet (Nu este îngăduit). Atunci regele a început să îl amenințe, dar de fiecare dată a primit același răspuns: Non licet. Drept consecință, sfântul preot a fost aruncat în carceră şi torturat. S-a folosit scaunul de tortură, i s-au rupt câteva coaste, membrele i-au fost arse cu torţe aprinse. Ioan spunea doar atât: Isuse, Marie.

Nereușind să obțină nicio mărturisire, Ioan a fost pus în libertate, cerându-i-se să se mai gândească. În ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, în ziua de 16 mai 1383, preotul trecea prin faţa palatului. Venceslau văzându-l, a poruncit să fie adus la el: ori vorbeşti, ori vei muri chiar în noaptea aceasta, îi spuse, în culmea mâniei, Venceslau. Însă Ioan tăcu și îl privi compătimitor. Luaţi-l din ochii mei şi aruncaţi-l în râu. Călăii dinainte pregătiţi au pus mâna pe el şi, de pe podul ce leagă Praga Mică de Praga Mare, l-au aruncat în apele râului Moldava. În timpul nopţii, o lumină neobişnuită plutea încet deasupra apei. Regina, din apartamentul ei, văzând neobişnuitul fenomen, a alergat la rege să-l întrebe: ce să fie oare acea lumină pe apă? Cuprins de remuşcări şi spaimă, Venceslau aleargă din cameră în cameră, negăsindu-şi liniştea.

Trupul martirului, martir al secretului spovezii, a fost înmormântat în Catedrala Mitropolitană. În ziua de 14 aprilie 1719, după mai bine de 300 de ani, corpul este deshumat şi, spre uimirea tuturor, limba a fost aflată intactă. Şi astăzi, un relicviar păstrează limba care a ştiut să tacă chiar în faţa morţii și care și astăzi, vorbeşte lumii întregi.

Rugăciune

Sfinte Ioan Nepomuk, tu ești un exemplu de slujitor al lui Dumnezeu care te-ai arătat vrednic de darul preoției, într-un mod deosebit prin păstrarea secretului spovezii pe care preoții sunt datori să îl respecte fără nici o excepție. Invocăm mijlocirea ta asupra Bisericii cerând harul ca acest dar să fie primit și trăit așa cum se cuvine: să avem oricând curajul de a ne mărturisi păcatele, conștienți că facem acest lucru în fața lui Dumnezeu, iar preotul este acel instrument vizibil prin care ni se acordă iertarea și în același timp ne rugăm, prin mijlocirea ta, pentru preoți sfinți care să fie semne vizibile ale Tatălui milostiv pe pământ. Amin.