Translate

Domnul să-ți dăruiască pacea!

Public acum pe tibipacem.net. Vă invit să mă urmăriți acolo!

Acest blog rămâne disponibil ca arhivă. O parte dintre articole au fost republicate pe noul site.

27 mai 2016

28 mai: Sfântul Gherman din Paris, episcop

Sfântul Gherman s-a născut la Autun pe la sfârșitul secolului al V-lea. El ar fi fost victimă a două tentative de asasinat, din care a scăpat în mod miraculos: prima oară în sânul mamei când era să fie avortat, iar a doua prin otrăvire. Însă Domnul veghea asupra acestui copil și îl proteja pentru planul ce îl avea cu el. Gherman s-a îndreptat spre locuița unui unchi care ducea o viață de eremit și alături de care a împărtășit un stil de viață auster. După ce a fost hirotonit preot, episcopul de Autun i-a încredințat conducerea mănăstirii sfântul Symphorian din Autun.

Într-o perioadă plină de războaie și devastări, săracii alergau la Gherman, iar acesta nu îi lăsa să plece până când nu le oferea ajutorul său, încât într-o zi dădu și ultima pâine din comunitate. Călugării murmurară, iar apoi începură să își exprime deschis nemulțumirea. Gherman, plângând amar pentru lipsa lor de credință, se retrase în camera lui în rugăciune. Pe când încă se mai ruga pentru ca discipolii săi să fie corectați, o doamnă caritabilă aduse la mănăstire doi cai încărcați cu alimente, anunțând totodată că a doua zi va aduce un car cu grâu. Lecția a prins bine călugărilor care se reîntoarseră la datoriile lor.

Devenind episcop al Parisului, a dus același stil de viață auster, plin de renunțări și rugăciune.

Rugăciune
Te rugăm cu umilinţă, Dumnezeule atotputernic, ca, prin mijlocirea sfântului episcop Gherman, să înmulţeşti în noi darurile tale şi să orânduieşti timpurile noastre în pace. Amin. 

Niciun comentariu:

Des coeurs qui se rencontrent