17 mai: Sfântul Pascal Baylon, călugăr

Născut în ziua de Rusalii, la 16 mai 1540, în localitatea Torre Hermosa din Spania, şi mort tot în sărbătoarea Rusaliilor la 17 mai 1592, aproape de Valencia, acest umil frate laic, care nu s-a considerat vrednic să primească sfinţirea preoţească, a fost într-adevăr un rod al Rusaliilor, favorizat cu daruri extraordinare din partea Duhului Sfânt, îndeosebi cu darul înţelepciunii infuze. Pascal Baylon, neavând studii deosebite, şi-a trăit viaţa de mănăstire îndeplinind oficiul de portar, dar este considerat teolog al Sfintei Euharistii, nu numai pentru disputele pe care le-a susţinut cu calvinii, în timpul unei călătorii prin Franţa, dar şi pentru scrierile ce ne-au rămas de la el, un rezumat din cele mai mari tratate asupra acestui argument.

Mai mult decât subiectul preferat al discuţiilor, Sfânta Euharistie a fost centrul vieţii sale spirituale, astfel încât a meritat să fie ales de către papa Leon al XIII-lea patronul asociaţiilor euharistice, şi mai târziu patron al congreselor euharistice internaţionale. Biografii săi istorisesc că, în timpul funeraliilor, când s-a ajuns la momentul ridicării Ostiei şi a Potirului, fratele Pascal, al cărui trup aşezat în sicriu era înţepenit de frigul morţii, şi-a deschis ochii, a ridicat capul şi a mai privit o dată pâinea şi vinul mesei euharistice, ca ultimă mărturie a iubirii sale faţă de dumnezeiasca taină a altarului.

Părinţii săi, fiind foarte săraci, l-au pus la muncă din fragedă copilărie. Mai întâi a trebuit să păzească mica turmă de oi a familiei, apoi l-au dat ca slugă la un crescător de vite mai înstărit. Departe de societatea oamenilor şi de biserică, el petrecea în rugăciune ore întregi, se lipsea chiar şi de sărăcăcioasa mâncare ce i se dădea, spre a-şi mortifica trupul, şi adesea îşi aplica lovituri dureroase cu biciul. La vârsta de 18 ani, a cerut să fie primit în conventul fraților franciscani observanţi, dar a fost refuzat categoric. Şi el, la rândul său, a refuzat o moştenire bogată pe care i-o oferea un mare crescător de vite din acele părţi, Martino Garcia. Dar, crescând renumele sfinţeniei sale şi numărul faptelor minunate săvârşite de el, i s-au deschis porţile mănăstirii, unde a depus jurământul celor trei voturi la 2 februarie 1564, exprimându-şi dorinţa de a rămâne simplu frate laic, deoarece se considera nedemn de a dori să devină preot.

Înainte de a fi primit în mănăstire, dacă se afla cu turma în apropierea unei biserici, atunci când sunetul clopotului vestea momentul prefacerii, el cădea răpit în extaz. Când îşi revenea, descria întocmai desfăşurarea slujbei, persoanele, odăjdiile, ca şi cum ar fi fost acolo, deşi între el şi altar se aflau pereţii bisericii. Acest elan de profundă devoţiune euharistică este nota dominantă a întregii sale vieţi sufleteşti; pocăinţele grele pe care le-a practicat nu erau expresia dorinţei de a se chinui, ci expresia imensei bucurii ce-i copleşea sufletul în aşa măsură încât şi trupul se voia dezlegat de povara materiei. A murit la vârsta de 53 de ani. Douăzeci de ani mai târziu, la 29 octombrie 1618, a fost proclamat Fericit, iar în 1690, a fost declarat Sfânt.

Rugăciune

Dumnezeule, care ai inspirat sfântului Pascal o profundă dragoste față de taina Sfintei Euharistii, ajută-ne și pe noi să ne însușim aceeași bogăție spirituală din ospățul divin. Amin.