După ce a primit vestea cea bună de la Arhanghelul Gabriel, Maria a pornit la drum în grabă,
după cum spune sfântul Luca, spre vara sa Elisabeta, să o viziteze şi să o ajute. Alăturându-se
probabil unei caravane de pelerini care mergeau spre Ierusalim, a traversat Samaria şi a ajuns la
Ain-Karim, în Iudea, unde locuia familia lui Zaharia. E uşor să ne închipuim ce gânduri îi frământa
sufletul, cugetând la misterul pe care i l-a descoperit îngerul. Sunt sentimente de adâncă
recunoştinţă faţă de bunătatea şi măreţia lui Dumnezeu, sentimente pe care ea le va exprima în
prezenţa verişoarei sale prin cântecul Magnificat, expresie a iubirii pline de fericire să-l cânte şi să-
l laude pe cel iubit (sfântul Bernadin de Siena): Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi inima
tresaltă de bucurie...
Prezenţa Cuvântului întrupat în Maria devine izvor de har pentru Elisabeta.
Inspirată de Dumnezeu, ea înţelege marele mister trăit de verişoara sa mai tânără, demnitatea ei de
Mamă a lui Dumnezeu, credinţa ei în cuvântul divin, sfinţirea Înainte-Mergătorului care tresaltă de
bucurie în sânul mamei.
Maria a rămas cu Elisabeta până la naşterea lui Ioan Botezătorul, aşteptând probabil încă opt
zile, ca să ia parte la ceremonia punerii numelui. Luând ca punct de plecare acest calcul al timpului
cât Maria a stat la Elisabeta, sărbătoarea Vizitei, de origine franciscană (franciscanii o celebrau din
1263) a fost fixată la 2 iulie, adică la sfârşitul acestei vizite. Ar fi fost mai logică comemorarea
îndată după Bunavestire, dar s-a urmărit ca sărbătoarea să nu cadă în Postul Mare. Papa Urban al
VI-lea a extins sărbătoarea la toată Biserica din Apus, cu intenţia de a cere mijocirea Preacuratei
Fecioare Maria pentru pacea şi unitatea creştinilor, atunci divizaţi prin marea schismă occidentală.
Sinodul din Basilea, în sesiunea din 1 iulie 1441, a confirmat sărbătoarea Vizitaţiunii, care la
început nu fusese acceptată de statele ce erau de partea antipapei.
Actualul calendar liturgic, neluând în seamă cronologia sugerată de istorisirea evanghelică, a
renunţat la data tradiţională de 2 iulie şi a fixat comemorarea vizitei Maicii Domnului la vara sa,
Elisabeta, pentru ultima zi din luna mai, ca o încoronare a manifestărilor de pietate în cinstea Maicii
Domnului, obişnuite în această lună.
În momentul întrupării Cuvântului, Maria se umileşte, mărturisind că este roaba Domnului.
Dar, comentează sfântul Francisc de Sales, ea nu se mulţumeşte doar să-şi recunoască nimicnicia
înaintea lui Dumnezeu, deoarece ştie că iubirea şi umilinţa nu sunt perfecte decât atunci când de la
Dumnezeu se îndreaptă către oameni. Nu este cu putinţă să-l iubim pe Dumnezeu, pe care nu-l
vedem, dacă nu-i iubim pe oameni, pe care îi vedem. Sărbătoarea Vizitei Preacuratei Fecioare
Maria la vara sa, Elisabeta, reprezintă recunoaşterea şi preamărirea iubirii de oameni, izvorâtă
din iubirea de Dumnezeu.
Rugăciune
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai inspirat-o pe fericita Fecioară Maria, care-l purta pe
Fiul tău, să o viziteze pe Elisabeta. Dă-ne, te rugăm, harul să ascultăm întotdeauna de inspiraţiile
Duhului Sfânt, şi astfel, să te putem preamări împreună cu ea în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu