Fericitul Ieremia s-a născut într-un cătun din Moldova (Valahia Minor) în ziua de 29 iunie
1556. Era primul din cei șapte copii ai familiei Stoica şi Margareta Costist. La botez a primit
numele de Ion.
Demnă de remarcat în viaţa şi vocaţia lui Ion este mama Margareta, care era o femeie plină
de credinţă, şi care a ştiut să transmită fiilor ei, încă din copilărie, pe lângă educaţia umană, şi o
educaţie profund creştină. Ea i-a vorbit despre teama de iad şi uşurinţa cu care se poate ajunge acolo,
precum şi despre frumuseţea vieţii creştine şi a urmării acesteia, adică a Cerului.
Totodată, i-a spus că există o ţară încântătoare unde trăiesc bunii creştini, unde călugării
sunt sfinţi şi unde locuieşte Papa, care este Vicarul lui Cristos pe pământ. Bineînţeles, toate acestea
nu l-au lăsat indiferent pe Ion, dimpotrivă în inimă i s-a aprins dorinţa de a deveni şi el călugăr
pentru a scăpa de iad şi pentru a fi sigur că va ajunge în Paradis.
Astfel, la vârsta de 18 ani, și-a părăsit patria şi a mers în Italia, unde se află Papa şi sunt
călugări sfinţi. Trecând Carpaţii prin pasul Oituz a trecut pe la Alba Iulia, iar de aici, însoţind un
medic italian, Pietro Lo Iacomo, ajunge la Bari. Luminat de providenţă, se duce la Napoli, unde a
intrat în mănăstirea capucinilor, primind numele de Ieremia la 8 mai 1578. Destinat să îngrijească
pe confraţii bolnavi în mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou din Napoli, i-a slujit timp de 40 de ani cu
aleasă blândeţe şi mare dăruire.
Un fapt minunat s-a petrecut în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului din anul 1608.
Fratele Ieremia se pregătise cu o fervoare deosebită pentru această sărbătoare. Şi iată că în capela în
care se afla în rugăciune a apărut Sfânta Fecioară, cu Fiul său în braţe, şi care s-a revelat umilului frate în toată splendoarea şi frumuseţea ei. Era înveşmântată într-o mantie albă, presărată cu stele
strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. Cu toate acestea ele nu-l orbeau pe evlaviosul nostru
frate care, în genunchi, cu braţele deschise, învăluit de atâta lumină, începu să o privească cu
deosebită veneraţie. Apoi, cu o firească simplitate, i-a spus Sfintei Fecioare: Stăpâna mea şi Maica
lui Dumnezeu, Marie, tu eşti regină şi nu porţi coroană pe cap? Maria zâmbind şi strângându-şi cu
dragoste copilul la piept, i-a răspuns: frate Ieremia, coroana mea este fiul meu, pe care-l port în
braţe.
La vârsta de 69 de ani, fratele Ieremia Valahul era conștient de apropierea momentului în
care trebuia să meargă în patria lui, adică în Paradis. Era anul 1625. La 26 februarie a împlinit
ultimul serviciu atunci când a vizitat un bolnav, mergând pe jos 12 km pe o vreme geroasă.
La 18 decembrie 1959, Papa Ioan al XXIII-lea, i-a declarat eroicitatea virtuţilor, iar la 30
octombrie 1983, papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat Fericit. Imitator fidel al sfântului Francisc, a
avut o mare iubire faţă de Isus Rastignit, de Euharistie şi de Sfânta Fecioară Maria, pe care o numea
Măicuţa noastră.
Rugăciune
Fericite Ieremia, prim minunile săvârşite în viață şi după moarte, ai adus cinste şi preamărire
lui Dumnezeu. Te rugăm cu umilință, îndreaptă-ți ochii spre noi şi mijloceşte-ne de la Domnul
harurile pe care ți le cerem...
Arată, Fericite Ieremia, şi între noi, frații tăi români, puterea minunată cu care te-a înzestrat
Dumnezeu: de a vindeca pe cei bolnavi, de a mângâia pe cei mâhniți şi de a întoarce de pe calea
pierzării pe cei păcătoşi.
Punem rugăciunile noastre smerite în mâinile tale şi aşteptăm cu credință vie şi supunere
deplină milostivirea Domnului asupra noastră, asupra rudelor şi cunoscuților noştri, asupra
întregului popor român şi mai ales asupra acelora care au mai mare nevoie de ea. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu