La începutul veacului al IV-lea a intervenit o schimbare de atitudine neaşteptată din partea
puterii romane faţă de creştini. Împăratul Diocleţian (284-305), ajuns la bătrâneţe şi cu o voinţă
slăbită, cedând influenţei sfetnicilor săi, a declarat cea mai crudă dintre persecuţii. În Egipt,
persecuţiile au ajuns la o cruzime atât de cumplită, încât mulţi păgâni, revoltaţi de cele ce vedeau,
căutau să-i ajute pe creştini, iar unii dintre ei îmbrăţişau noua credinţă. Însemnările despre diferitele
procese şi condamnări, răspunsurile victimelor şi torturile suferite s-au păstrat în scrierile numite
Passiones (Pătimirile), scrieri ce au fost redactate mai târziu, cu adăugarea unor elemente simbolice.
Pornind de la miezul real al faptelor, scriitorii încearcă să ofere cititorilor, prin imagini plastice,
lucrările minunate ale harului divin în sufletul şi în viaţa martirilor.
Una dintre cele mai frumoase şi mai cunoscute Passio este aceea a sfintei Ecaterina.
Ecaterina, fiica regelui Costus al Ciliciei şi a prinţesei Sabinella, a fost trimisă la Alexandria pentru
a se instrui la şcoala renumiţilor filosofi de acolo. La vârsta de şaptesprezece ani, era cea mai
frumoasă şi cea mai învăţată tânără din oraş. Considerând că nu mai are ce să înveţe, s-a întors în
patrie. Acceptând propunerea părinţilor de a se gândi la căsătorie, le spuse hotărâtă că nu-şi va da
mâna decât unui tânăr la fel de frumos şi de învăţat ca şi ea. Mulţi prinţi au renunţat la gândul de a-i
cere mâna, iar alţii au rămas ruşinaţi în faţa întrebărilor Ecaterinei. Întâlnindu-se întâmplător cu un
bătrân pustnic, Anania, şi destăinuindu-i gândurile ei, acesta i-a spus: Eu cunosc un mire aşa cum îl
visezi tu. Să se prezinte, a răspuns scurt Ecaterina. El va veni la noapte, dacă în cursul zilei de
astăzi vei rosti de multe ori aceste cuvinte: Mamă bună, arată-mi-l, te rog, pe Fiul tău. Deşi nu
înţelegea despre cine este vorba, ea a rostit cuvintele bătrânului. Spre uimirea ei, în timpul nopţii
următoare, fără să ştie cum, în cameră intră o doamnă cu privire blândă şi un tânăr fermecător. Vrei
să-ţi fie mire?, întreabă doamna. Cred că nu sunt vrednică nici să fiu sclava lui, răspunse Ecaterina.
Dar tu, reluă Doamna, adresându-se tânărului, vrei să-ţi fie mireasă? O, nu, răspunse tânărul, e atât
de murdară. Dimineaţa următoare, Ecaterina a alergat la pustnic şi i-a istorisit totul. El i-a răspuns:
Tânărul a vorbit nu despre urâţenia trupului, ci despre sufletul tău, plin de orgoliu şi lipsit de
ştiinţa vieţii. Cu răbdare, bătrânul i-a vorbit despre Cristos Mântuitorul, despre Maica lui Preacurată,
despre viaţa creştină. După ce a primit botezul, Ecaterina s-a rugat Fecioarei Maria să i-l arate din
nou pe Fiul său. Preacurata i-a ascultat rugăciunea şi din nou i s-a arătat împreună cu Fiul său, pe
care l-a întrebat: acum este vrednică de Tine? Da, a răspuns Isus, acum este cu adevărat frumoasă, şi sfânta Fecioară Maria a pus în degetul Ecaterinei un inel de aur. Aceasta este ceea ce se numeşte
căsătoria mistică a Sfintei Ecaterina.
La Alexandria a început o prigoană cruntă împotriva creştinilor. Maximin Daia, guvernator
al provinciilor africane, dăduse ordin ca toţi supuşii săi să aducă jertfă idolilor. Ecaterina, care între
timp se întorsese în oraş, auzind că mulţi creştini renunţau la credinţă şi jertfeau idolilor pentru a
scăpa cu viaţă, s-a dus la Maximin Daia şi i-a demonstrat falsitatea credinţei păgâne, cu argumente
din cărţile filosofilor şi ale preoţilor greci şi romani. Împăratul nu a ştiut ce să-i răspundă şi i-a
convocat pe cincizeci dintre cei mai renumiţi învăţaţi din Alexandria. După discuţii ce au durat o zi
întreagă, toţi cei cincizeci de filosofi au declarat că sunt hotărâţi să devină şi ei creştini. În culmea
furiei, împăratul a poruncit să fie executaţi, iar Ecaterina să fie aruncată în închisoare. Passio arată
că, în timpul petrecut în închisoare, la îndemnurile curajoasei tinere, au primit credinţa creştină şi
botezul persoane apropiate împăratului, paznici, ostaşi, ofiţeri. Drept răzbunare, Maximin Daia a dat
poruncă să fie construite patru roţi cu dinţi de fier şi cu ele să fie strivit trupul Ecaterinei. La
apropierea de trup, roţile s-au îndoit asemenea unor ramuri fragede de răchită. Atunci au scos-o
afară din cetate şi i-au tăiat capul.
Cultul sfintei Ecaterina a fost răspândit de către călugării de la muntele Sinai, iar sărbătoarea
ei a fost introdusă în calendarul roman de către papa Ioan al XXII-lea. Ea este considerată patroana
filosofilor, precum şi a meseriaşilor care lucrează diferite feluri de roţi. Tinerele creştine au văzut în
sfânta Ecaterina un model de iubire faţă de Cristos, de dragoste faţă de ştiinţă şi de curaj în trăirea
vieţii închinate lui Dumnezeu şi aproapelui.
Rugăciune
Atotputernice, veşnice Dumnezeule, care ai dăruit-o poporului tău pe sfânta Ecaterina,
fecioară fericită şi martiră neînfrântă, dă-ne harul, ca, prin mijlocirea ei, să fim întăriţi în credinţă şi
statornicie şi să lucrăm pentru unitatea Bisericii. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu