18 noiembrie: Sfințirea Bazilicilor Sfinților Apostoli Petru și Paul

După Edictul din Milano (313), prin care împăratul Constantin acorda libertate Bisericii creştine, multe dintre edificiile publice, zidite pe cheltuiala împăratului (bazileul) şi numite bazilici, au fost transformate în lăcaşuri de închinare pentru credincioşii creştini, păstrându-şi numele de bazilică. Consfinţirea pentru serviciul divin a acestor lăcaşuri se făcea în cadrul unei ceremonii solemne, la care edificiul era consacrat prin ungere de către episcop şi apoi dedicat unui sfânt martir sau Preacuratei Fecioare Maria, ori celebrării unui mister din viaţa Mântuitorului. Comemorarea anuală a zilei în care a avut loc sfinţirea şi dedicaţia constituie o sărbătoare deosebit de fastuoasă pentru credincioşii bisericii respective. Dacă o anumită biserică prezintă importanţă pentru întreaga creştinătate, hramul ei este sărbătorit, în cadrul slujbelor liturgice, de către toate celelalte biserici. Urmând această tradiţie, Biserica Romano-Catolică sărbătoreşte în ziua de 18 noiembrie hramul Bazilicii Sfântului Petru, aflată în Vatican, şi a Bazilicii Sfântului Paul, aflată pe calea ce duce la Ostia, în afară de zidurile vechii cetăţi a Romei.

Bazilica Sfântului Petru a fost ridicată pe locul unde se aflau rămăşiţele pământeşti ale marelui Apostol, crucificat şi îngropat pe Colina Vaticană, în timpul persecuţiei împăratului Nero. Consacrarea a fost făcută de către papa Silvestru I (314-335). La început era formată dintr-un edificiu dreptunghiular, având cinci nave despărţite prin coloane de marmură şi o absidă decorată cu mozaicuri. În decursul timpului i s-au adus diferite modificări, iar papa Iuliu al II-lea, folosind calităţile artistice geniale ale lui Bramante şi Michelangelo şi a multor artişti, i-a dat forma şi strălucirea actuală. Între anii 1656 şi 1665, un alt geniu al renaşterii, Bernini, a adăugat 284 de coloane masive, formând două braţe imense deschise, pentru a îmbrăţişa mulţimile ce se adună în piaţa Sfântul Petru.

Biserica din Roma a voit să-i aducă o cinstire deosebită şi sfântului apostol Paul, executat prin tăierea capului în timpul aceleiaşi persecuţii a lui Nero. Execuţia a avut loc în afara Romei, la locul numit astăzi Tre Fontane, apărute, după cum spune tradiţia, în locurile atinse de capul tăiat al apostolului. Acolo a fost înmormântat şi trupul neînsufleţit. Pe acest loc a început, în anul 386, clădirea unei bazilici care să-l amintească şi să-l cinstească pe marele apostol al neamurilor. Lucrările s-au terminat în anul 394, bazilica fiind consacrată de către papa Siriciu (384-399). Papa Leon cel Mare (440-461) a restaurat-o şi a împodobit-o cu diverse elemente artistice, dintre care se păstrează şi astăzi mozaicul de pe arcul triumfal de la absidă, mozaic reprezentându-l pe Cristos Pantocrator, simbolurile celor patru evanghelişti şi cei 24 de bătrâni din Apocalips.

Apostolul Petru, spunea, făcând o evaluare a ceea ce Domnul a lucrat într-un mod minunat prin intermediul său: dar consider că este drept, cât timp sunt în acest trup, să vă țin treji aducându-vi-le aminte, știind că despărțirea mea de trup va fi în curând după cum Domnul nostru Isus Cristos mi-a dezvăluit. Dar eu mă voi strădui ca și după plecarea mea să vă amintiți mereu de aceste lucruri. De fapt, noi nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos și venirea lui pe baza unor basme bine ticluite, ci pentru că am fost [martor]i oculari ai măreției lui. (2Pt 1,13-16). La rândul său, sfântul Paul îi mărturisea lui Timotei: îi mulțumesc lui Cristos Isus Domnul nostru care m-a întărit pentru că m-a găsit vrednic de încredere punându-mă în slujirea sa, deși mai întâi am fost un defăimător, un persecutor și un insultător, dar am găsit îndurare, căci, în necredința mea, o făceam din neștiință. Însă harul Domnului nostru s-a revărsat din plin împreună cu credința și iubirea care este în Cristos Isus. Vrednic de crezut și de primit cu toată încrederea este cuvântul: Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, între care eu sunt primul, însă de aceea am găsit îndurare pentru ca Cristos Isus să‐și arate mai întâi în mine toată îndelunga lui răbdare [făcând din mine] un model pentru cei care aveau să creadă în el spre viața veșnică (1Tim 1,12-16).

Hramul bazilicilor Sfinţilor Petru şi Paul este o chemare şi un îndemn ca, urmând cuvântul şi exemplul marilor apostoli, să lucrăm la întărirea şi înfrumuseţarea bazilicii interioare: Nu ştiţi oare că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? (lCor 3,16).

Rugăciune

Te rugăm să aperi Biserica ta, Doamne, cu ocrotirea sfinţilor apostoli. De la ei a primit începutul cunoaşterii dumnezeieşti, tot prin ei să primească sporirea harului ceresc, până la sfârşitul veacurilor. Amin.