Translate

Domnul să-ți dăruiască pacea!

Public acum pe tibipacem.net. Vă invit să mă urmăriți acolo!

Acest blog rămâne disponibil ca arhivă. O parte dintre articole au fost republicate pe noul site.

28 noiembrie 2016

29 noiembrie: Sfântul Francisc Anton Fasani, preot

S-a născut într-o familie simplă la 6 august 1681 la Lucerna, în Italia. A intrat de tânăr în Ordinul Fraților Minori Conventuali. Pentru completarea studiilor a fost trimis în conventul din Assisi în anul 1703. Aici a fost hirotonit preot.


La Roma, în colegiul Sfântul Bonaventura, a fost declarat maestru în teologie. Reîntors la Assisi, s-a dedicat ministerului predicării în satele din împrejurii până în 1707 când s-a reîntors din nou la Lucerna. De la pupitrul școlii, din confesional și de la predicile populare pe care le făcea în toată regiunea a realizat un apostolat intens. Atunci când predica ținea mult să se facă înțeles de toți. În 1721 a fost ales ministru provincial.

Neobosită îi era activitatea sa față de cei săraci și față de cei încarcerați. A promovat obiceiul de a primi și oferi cu ocazia Crăciunului daruri pentru cei săraci și pentru cei suferinzi. A fost foarte devotat Neprihănitei Zămisliri, devoțiune pe care a răspândit-o printre cei pe care îi călăuzea spiritual.

A murit la Lucerna la 29 noiembrie 1742, în prima zi a novenei Neprihănitei Zămisliri. A fost canonizat de către papa Ioan Paul al II-lea la 13 aprilie 1986.

Rugăciune
Dumnezeule, care în sfântul Francisc Anton ne-ai dat un model de desăvârșire serafică și un strălucit apostol al predicării Evangheliei, dă-ne prin vrednicia și rugăciunile lui harul ca, fiind mereu tari în credință și râvnici în fapte bune, să dobândim răsplata veșnică. Amin. 

Niciun comentariu:

Des coeurs qui se rencontrent