16 noiembrie: Sfânta Margareta a Scoției, regină

Între femeile sfinte care au purtat acest nume, sfânta Margareta, regina Scoţiei, a ajuns pe culmile desăvârşirii mergând pe drumul unei vieţi trăite cu bucurie şi simplitate, fără a fi cunoscut povara prea multor dureri şi umilinţe. Ea a dovedit că între coroana regală şi aceea a fericirii veşnice nu este o contradicţie absolută. Mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile spirituale şi materiale pe care i le-a dat, s-a străduit să le folosească spre slava Lui, spre binele propriei familii şi pentru bunăstarea poporului al cărui regină era.

Margareta s-a născut în anul 1046, în Ungaria, unde părinţii ei, Eduard şi Agata, trăiau în exil, fiind alungaţi din Anglia de către regele Canut. După ce acesta a murit, s-au întors în patrie şi au fost primiţi cu cinste la curtea lui Eduard Mărturisitorul, bunicul Margaretei. Dar din nou au fost siliţi să fugă, din cauza războiului dintre danezi şi normanzi. Cu această ocazie, Margareta l-a cunoscut pe regele Malcolm al III-lea al Scoţiei, cu care s-a căsătorit, devenind astfel regină, la vârsta de 24 de ani. Din căsnicia lor s-au născut şase băieţi şi două fete, cărora Margareta le-a dat o creştere creştinească, ajutându-l, în acelaşi timp, pe soţul său în munca de formare religioasă şi civilă a poporului său. Malcolm era un luptător aprig, dar lipsit de cultură (nu ştia nici să citească, nici să scrie). Totuşi, a realizat lucruri mari, folosindu-se de colaborarea soţiei sale, femeie cultă şi înţeleaptă. El a căutat să o urmeze pe Margareta şi în trăirea religioasă, manifestându-şi în felul său credinţa şi elanul sufletului: săruta cu emoţie cărţile de rugăciune, pe care nu era în stare să le citească.

Margareta a murit la 16 noiembrie 1093, în castelul de la Edinburgh, şi a fost înmormântată la Dunferline, lângă marea mănăstire pe care ea însăşi o întemeiase. În anul 1294, a fost declarată sfântă.

Rugăciune

Dumnezeule, care ai înzestrat-o pe sfânta Margareta a Scoţiei cu o neasemuită iubire faţă de cei săraci, dă-ne, te rugăm, şi nouă, prin mijlocirea şi exemplul ei, harul să fim între oameni chipul viu al bunătăţii tale. Amin.