12 noiembrie: Sfântul Iosafat, episcop martir

Sfântul Iozafat s-a născut în anul 1580, în localitatea Vladimir (Ucraina), ca fiu al unei familii creştine ortodoxe. Tatăl său, Gabriel Kuncewycz, era consilier municipal al oraşului, iar mama, Mariana, o femeie credincioasă, care a sădit în sufletul copilului o mare iubire faţă de viaţa religioasă. Copilul primise la botez numele de Ioan. Părinţii l-au educat în ortodoxie şi s-au gândit să facă din el un comerciant de succes. Pentru aceasta, l-au trimis la Vilnius, unde exista posibilitatea de a învăţa arta comerţului. În acest oraș se afla şi o mănăstire a călugărilor bazilitani, mănăstirea Sfânta Treime, care de curând intrase în comuniune de credinţă cu Biserica Romei. Tânărul Ioan mergea cu bucurie la biserica mănăstirii şi stătea de vorbă cu stareţul Samuel.

Reflectând asupra elementelor comune ale credinţei creştine, cum sunt Sfânta Scriptură, Tainele, Sfânta Liturghie, cultul sfinţilor, cinstirea Preacuratei, viaţa monastică, Ioan a constatat că Biserica Romei nu este ruptă de temeliile credinţei, ci ea le-a păstrat cu sfinţenie şi le-a dat o mare strălucire. Îndemnat de asemenea gânduri, a cerut să fie primit în mănăstire. Şi-a luat numele de Iosafat. Urmaş credincios al regulii mănăstireşti bazilitane, se abţinea de la mâncarea de carne şi consumarea de vin şi fără încetare rostea Rugăciunea lui Isus: Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul, la care deseori adăuga: Doamne, fă să dispară dezbinarea şi dăruieşte-ne harul unirii depline. Atraşi de exemplul lui Ioan Kuncewycz, mulţi tineri au cerut să intre în mănăstire.

La vârsta de 38 de ani, a fost numit auxiliar al arhiepiscopului de Polock şi, la 12 noiembrie 1617, a fost consacrat episcop. Din acel moment și până la moarte, Iosafat s-a străduit să reformeze viața creștină a rutenilor. Impulsul înnoitor, pe care îl imprimase mănăstirilor sale, acum se îndrepta într-un mod special spre clerul diecezan. El vizita preoţii, îi asculta cu atenţie, le dădea sfaturile cele mai potrivite, dar înainte de toate, le oferea mijloacele pentru formarea poporului nu numai prin frumoasa liturgie orientală, dar şi printr-o cateheză adecvată.

A scris în acest scop un Catehism elementar, a reunit în fiecare an Sinodul diecezan pentru a analiza situaţia împreună cu clerul său şi, pentru a lua de comun acord deciziile cele mai potrivite, a organizat administrarea bunurilor bisericeşti, destinându-le nu pentru îmbogăţirea nobililor, aşa cum se întâmplase în trecut, ci cultului şi operelor caritative.

Personal, trăia în mod foarte simplu: se ştie că, odată, neavând altceva, şi-a folosit paliul arhiepiscopal pentru a ajuta o sărmană văduvă. În afară de acestea, el vizita comunităţile creştine în diferitele oraşe şi în târguri, şi poporul alerga la el pentru a-l asculta, având un limbaj plin de înţelepciune şi accesibil tuturor. Chiar dacă a apărat în mod evident necesitatea de a fi uniţi cu Roma, în predica sa, nu folosea niciodată cuvinte care să ofenseze pe cineva care ar fi gândit în mod diferit.

Iosafat a fost un păstor foarte iubit de oameni, dar şi ostracizat de nobilii care, deşi fiind în majoritate catolici latini sau uniţi, îl urau ca urmare faptului că îi privase de privilegiul folosirii bunurilor bisericeşti. El a fost contestat, în mod evident, şi de creştinii orientali, care nu au aderat la unirea cu Roma. Situaţia a devenit cu adevărat încordată când, în 1620, Teofan, care se prezenta ca patriarh de Ierusalim, în timpul unei vizite la Moscova, a consacrat un mitropolit pentru Kiev şi alţi episcopi pentru diferite dieceze, pentru a-l contrapune celor care aderaseră la unirea cu papa.

Având pe mulți împotriva sa, Iosafat nu s-a pierdut cu firea, ci şi-a continuat munca sa de bun păstor. În timp ce se afla la Vitesbk în vizită pastorală, a fost surprins de o bandă de criminali care l-au ucis. Moartea sa a făcut o impresie puternică printre ruteni şi chiar cel mai mare duşman al său, episcopul Meleţiu, i-a îmbrăţişat cauza, devenind apărător al unirii cu Roma. Iosafat, după posibilităţile şi limitele timpului său, a fost un profet al unităţii şi, pentru acest ideal, şi-a oferit propria-i viaţă.

Rugăciune

Te rugăm, Doamne, să însufleţeşti pururi Biserica ta cu Duhul Sfânt, care, umplând inima sfântului episcop Iosafat, l-a făcut să-şi dea viaţa pentru turma ce i-a fost încredinţată. Prin mijlocirea lui, întăreşte-ne şi pe noi cu acest Duh, ca să nu pregetăm a ne da viaţa pentru fraţii noştri. Amin.