Sfântul Iozafat s-a născut în anul 1580, în localitatea Vladimir (Ucraina), ca fiu al unei
familii creştine ortodoxe. Tatăl său, Gabriel Kuncewycz, era consilier municipal al oraşului, iar mama, Mariana, o femeie credincioasă, care a sădit în sufletul copilului o mare iubire faţă de viaţa
religioasă. Copilul primise la botez numele de Ioan. Părinţii l-au educat în ortodoxie şi s-au gândit
să facă din el un comerciant de succes. Pentru aceasta, l-au trimis la Vilnius, unde exista
posibilitatea de a învăţa arta comerţului. În acest oraș se afla şi o mănăstire a călugărilor bazilitani,
mănăstirea Sfânta Treime, care de curând intrase în comuniune de credinţă cu Biserica Romei.
Tânărul Ioan mergea cu bucurie la biserica mănăstirii şi stătea de vorbă cu stareţul Samuel.
Reflectând asupra elementelor comune ale credinţei creştine, cum sunt Sfânta Scriptură,
Tainele, Sfânta Liturghie, cultul sfinţilor, cinstirea Preacuratei, viaţa monastică, Ioan a constatat că
Biserica Romei nu este ruptă de temeliile credinţei, ci ea le-a păstrat cu sfinţenie şi le-a dat o mare
strălucire. Îndemnat de asemenea gânduri, a cerut să fie primit în mănăstire. Şi-a luat numele de
Iosafat. Urmaş credincios al regulii mănăstireşti bazilitane, se abţinea de la mâncarea de carne şi
consumarea de vin şi fără încetare rostea Rugăciunea lui Isus: Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui
Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul, la care deseori adăuga: Doamne, fă să dispară dezbinarea şi
dăruieşte-ne harul unirii depline. Atraşi de exemplul lui Ioan Kuncewycz, mulţi tineri au cerut să
intre în mănăstire.
La vârsta de 38 de ani, a fost numit auxiliar al arhiepiscopului de Polock şi, la 12 noiembrie
1617, a fost consacrat episcop. Din acel moment și până la moarte, Iosafat s-a străduit să reformeze
viața creștină a rutenilor. Impulsul înnoitor, pe care îl imprimase mănăstirilor sale, acum se îndrepta
într-un mod special spre clerul diecezan. El vizita preoţii, îi asculta cu atenţie, le dădea sfaturile cele
mai potrivite, dar înainte de toate, le oferea mijloacele pentru formarea poporului nu numai prin
frumoasa liturgie orientală, dar şi printr-o cateheză adecvată.
A scris în acest scop un Catehism elementar, a reunit în fiecare an Sinodul diecezan pentru a
analiza situaţia împreună cu clerul său şi, pentru a lua de comun acord deciziile cele mai potrivite, a
organizat administrarea bunurilor bisericeşti, destinându-le nu pentru îmbogăţirea nobililor, aşa cum
se întâmplase în trecut, ci cultului şi operelor caritative.
Personal, trăia în mod foarte simplu: se ştie că, odată, neavând altceva, şi-a folosit paliul
arhiepiscopal pentru a ajuta o sărmană văduvă. În afară de acestea, el vizita comunităţile creştine în
diferitele oraşe şi în târguri, şi poporul alerga la el pentru a-l asculta, având un limbaj plin de
înţelepciune şi accesibil tuturor. Chiar dacă a apărat în mod evident necesitatea de a fi uniţi cu
Roma, în predica sa, nu folosea niciodată cuvinte care să ofenseze pe cineva care ar fi gândit în mod
diferit.
Iosafat a fost un păstor foarte iubit de oameni, dar şi ostracizat de nobilii care, deşi fiind în
majoritate catolici latini sau uniţi, îl urau ca urmare faptului că îi privase de privilegiul folosirii
bunurilor bisericeşti. El a fost contestat, în mod evident, şi de creştinii orientali, care nu au aderat la
unirea cu Roma. Situaţia a devenit cu adevărat încordată când, în 1620, Teofan, care se prezenta ca
patriarh de Ierusalim, în timpul unei vizite la Moscova, a consacrat un mitropolit pentru Kiev şi alţi
episcopi pentru diferite dieceze, pentru a-l contrapune celor care aderaseră la unirea cu papa.
Având pe mulți împotriva sa, Iosafat nu s-a pierdut cu firea, ci şi-a continuat munca sa de
bun păstor. În timp ce se afla la Vitesbk în vizită pastorală, a fost surprins de o bandă de criminali
care l-au ucis. Moartea sa a făcut o impresie puternică printre ruteni şi chiar cel mai mare duşman al
său, episcopul Meleţiu, i-a îmbrăţişat cauza, devenind apărător al unirii cu Roma. Iosafat, după
posibilităţile şi limitele timpului său, a fost un profet al unităţii şi, pentru acest ideal, şi-a oferit
propria-i viaţă.
Rugăciune
Te rugăm, Doamne, să însufleţeşti pururi Biserica ta cu Duhul Sfânt, care, umplând inima
sfântului episcop Iosafat, l-a făcut să-şi dea viaţa pentru turma ce i-a fost încredinţată. Prin
mijlocirea lui, întăreşte-ne şi pe noi cu acest Duh, ca să nu pregetăm a ne da viaţa pentru fraţii noştri.
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu