Una dintre familiile monahale foarte cunoscute în Biserica Romano-Catolică este
Congregaţia Pasioniştilor, cu numele oficial şi întreg Congregaţia Clericilor desculţi ai Sfintei
Cruci şi ai Patimii Domnului nostru Isus Cristos. Membrii ei îşi propun să mediteze adânc
suferinţele şi moartea Domnului, să le trăiască în viaţa lor personală şi să le predice poporului
credincios, în vederea reînnoirii veţii creştine. Părintele acestei congregații este sfântul Paul al
Crucii, care a încetat din viaţă în ziua de 18 octombrie 1775, în mănăstirea întemeiată de el la Roma,
lângă biserica închinată sfinţilor Ioan şi Paul, pe colina Celio.
Paul s-a născut în anul 1694, în Oveda, localitate aparţinând provinciei Liguori, din nordul
Italiei. Şi-a petrecut tinereţea lucrând alături de tatăl său, care se ocupa cu negoţul, dar, la vârsta de
nouăsprezece ani, în urma ascultării unei predici despre suferinţele Domnului, s-a hotărât să-şi ofere
viaţa cu totul lui Cristos, spre a micşora măcar în parte durerile pe care păcatele oamenilor le
provoacă celui Răstignit. Deoarece în acest timp veneţienii pregăteau o cruciadă împotriva turcilor,
Paul a considerat că îşi va realiza dorinţa înscriindu-se voluntar în armata cruciaţilor. În curând, însă,
a constat cu amărăciune că organizatorii expediţiei urmăreau, de fapt, interese materiale şi scopuri
meschine. A renunțat la gândul de a se duce în cruciadă şi, pentru a ajunge la cunoaşterea clară a
vocaţiei sale, şi-a impus un program de rugăciune şi de pocăinţe aspre, privindu-l îndelung, cu ochii
trupului şi ai sufletului, pe Isus răstignit.
Cuprins de compătimire faţă de suferinţele Răscumpărătorului, rămânea adesea, câte şapte
ore consecutive, adâncit în meditaţie. La vârsta de douăzeci şi şase de ani a cerut şi a primit de la
episcopul de Alexandria, dieceză la nord de Genova, veşmântul de penitent, cu emblema patimii
Domnului: o inimă având deasupra o cruce, cu trei cuie şi monograma lui Cristos. După ce l-a
convins şi pe fratele său, Giovanni Battista, să i se alăture, s-au retras amândoi pe Muntele
Argintario, într-un loc singuratic, şi împreună au început o viaţă de rugăciune intensă şi de mari
privaţiuni corporale. În zile de duminică şi sărbători, ei părăseau schitul lor sărăcăcios, coborau prin satele învecinate şi predicau despre patimile lui Cristos. Predica lor înflăcărată lua adesea forme
dramatice: pentru a face mai vie icoana lui Cristos suferind, ei se biciuiau crunt în faţa mulţimii şi
apoi purtau pe spate o cruce mare de lemn. Chiar cei mai refractari dintre ascultători erau pătrunşi
de gândul la gravitatea ofenselor aduse lui Dumnezeu prin păcatele săvârşite, păcate pentru a căror
ispăşire Mântuitorul Isus a suferit nu numai în gândul şi în inima sa, dar chiar şi în trupul său.
În curând, alături de cei doi fraţi s-au adunat şi alţi creştini doritori să urmeze exemplul lor
de viaţă. Pentru a avea confirmarea autorităţii bisericeşti, ei s-au adresat papei Benedict al XIII-lea,
care le-a permis să se constituie într-o congregaţie monahală şi i-a hirotonit preoţi pe fraţii
întemeietori. Paul a voit ca la numele lui de botez să adauge specificarea că este al Crucii. El şi-a
câştigat o stimă extraordinară din partea papei, a episcopilor şi a credincioşilor şi a devenit părintele
spiritual al unei mari familii călugăreşti, care avea să dea Bisericii mulţi lucrători vrednici în via
Domnului. Pentru a da aprobare definitivă congregaţiei nou întemeiate, papa Clement al XIV-lea l-a
obligat pe Paul al Crucii să aducă unele îndulciri normelor de viaţă călugărească formulate de el,
lucru pe care l-a făcut, dar el personal a urmat felul său de viaţă, până la vârsta de optzeci şi unu de
ani, când a adormit în Domnul, în ziua de 18 octombrie 1775.
Sfântul Paul al Crucii este patronul secundar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București.
Congregația Călugărilor Pasioniști a avut un rol important în păstorirea credincioșilor și în
conducerea acestei dieceze.
Rugăciune
Sfântul preot Paul, a cărui iubire unică a fost crucea lui Cristos, să ne dobândească, Doamne,
harul tău, pentru ca, înflăcăraţi de pilda lui, să îmbrăţişăm cu mai mult curaj, crucea noastră de
fiecare zi. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu