3 octombrie: Sfinții Martiri din Tomis

Dovezi arheologice dau mărturie că în Dobrogea creștinismul s-a răspândit din primul veac al creștinismului. Orașul Tomis, actuala Constanța, a fost vatra unui centru puternic de viață religioasă creștină cu o ierarhie cunoscută şi respectată în toată creştinătatea, cu episcopi şi teologi care au luat parte la diferite sinoade ecumenice, cu lăcaşuri de cult spaţioase şi trainic construite. Asemenea tuturor comunităţilor creştine înfloritoare, şi comunitatea creştină de pe ambele părţi ale Dunării numără printre primii săi membri mulţi martiri care au dat mărturia tăcută şi rodnică a sângelui vărsat pentru Cristos şi pentru credinţă. Numele lor se află consemnate în Martirologiul sirac, în Martirologiul hieronymian şi, îndeosebi, în Sinaxarele Constantinopolitane, dar cei mai mulţi au rămas necunoscuţi, din cauza vitregiilor timpului, care au distrus sau au îngropat sub pământ istoria suferinţelor şi a sfârşitului lor glorios.

Martirii cunoscuţi din actele amintite dovedesc existenţa unei comunităţi creştine bine închegate, cu slujitori ai altarului: episcopi, preoţi, diaconi, cântăreţi, cu credincioşi de diferite vârste şi profesiuni, provenind din rândurile militarilor, negustorilor, sclavilor veniţi din părţile Asiei Mici, Greciei, Iliriei, din Roma, precum şi băştinaşi care au îmbrăţişat noua religie, vestitoare a mântuirii tuturor oamenilor prin Cristos. Toţi aceştia au trecut prin valurile persecuţiilor ordonate de împăraţii romani, mai ales de Diocleţian, în jurul anului 300, şi de Licinius, mai târziu. Anul 369 a văzut începutul persecuţiilor sângeroase din partea goţilor lui Atanaric, în timpul cărora a fost martirizat sfântul Sava Gotul, prin înecare în apele Buzăului, în ziua de 2 aprilie 379.

Comemorarea ce se face la 3 octombrie se referă la martirii din oraşul Tomis. Astfel se aduce prinosul de cinstire şi recunoştinţă tuturor acelora care, prin sângele lor dăruit lui Cristos, au sfinţit începuturile creştine pe pământul românesc. Numele celor mai mulţi ne sunt necunoscute. Vom aminti de câțiva dintre ei cărora le cunoaștem numele.

Sfântul Efrem, episcop de Tomis, a fost martirizat pe 7 martie, probabil în jurul anului 300. Sfântul martir Marcelin, ostaş în armata romană, deoarece a refuzat să aducă jertfă zeilor, conform poruncii împăratului Licinius, care încerca să reinstaureze cultul păgân în Imperiu, a fost crunt bătut şi apoi aruncat în mare, în ziua de 3 ianuarie, între anii 320-330. Fraţii lui Marcelin, Argeu şi Narcis, veniţi să-l vadă pe fratele lor, au fost decapitaţi în aceeaşi zi.

Sinaxarele Bisericii din Constantinopol îi amintesc la 13 septembrie pe Sfinţii martiri Macrobiu şi Gordian, arşi de vii prin anii 320-323. Aceştia erau originari din Asia Mică, dar, o dată cu ei au fost ucişi şi numeroşi localnici, între care Heli, Lucian şi Zotic. Tot la 13 septembrie, se aminteşte şi sfântul martir Valerian, prieten al lui Macrobiu şi al lui Gordian. El a murit de durere la mormântul prietenilor săi.

Deşi cunoaştem atât de puţine amănunte în legătură cu sfinţii martiri ai începuturilor creştinismului în părţile noastre, le datorăm toată recunoştinţa şi veneraţia şi avem deosebita încredere în mijlocirea lor puternică. Prin jertfa lor, confirmă cuvintele Apostolului Neamurilor: cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit (Rom 8,35.37).

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu le-ai dat sfinţilor Martiri din Tomis harul de a pătimi pentru Cristos. Vino şi în ajutorul slăbiciunii noastre, pentru ca, după cum ei nu au pregetat să moară pentru tine, tot astfel, şi noi să te putem mărturisi cu tărie prin întreaga noastră viaţă. Amin.