În cartea de familie a soţilor Alfons de Cépeda şi Beatrice de Ahumada, din oraşul Ávila
(Spania), este notat: miercuri, a douăzeci şi opta zi din luna martie a anului 1515, s-a născut fiica
mea, Tereza, la orele 5 dimineaţa, poate cu o jumătate de oră mai târziu sau mai degrabă, la
răsăritul soarelui din acea zi. Din anii copilăriei, Tereza a dovedit o rară capacitate de a trece de la
dorinţe la fapte şi de a-i atrage pe alţii de partea ei. După ce, la vârsta de doisprezece ani, a pierdut-
o pe mama, ea s-a aruncat în genunchi în faţa unei icoane a Preacuratei şi a implorat-o să-i fie
mamă.
Pentru formarea intelectuală şi morală a fiicei sale, Alfons de Cépeda a fost încredinţată
surorilor Augustine unde a întâlnit-o pe Maria Briceno, o călugăriţă sfântă, care i-a redeşteptat în
suflet gândul şi dorinţa frumuseţilor nepieritoare. Simţea totuşi că i-ar veni foarte greu să se
despartă de bucuriile preferate şi ea însăşi mărturiseşte că dorea mult ca Bunul Dumnezeu să nu o
cheme la viaţa de mănăstire. Cu toate acestea, în urma convorbirilor cu un alt suflet ales, m-am
hotărât să mă înving pe mine însămi. Astfel a cerut permisiunea tatălui său şi a intrat în mănăstirea
călugăriţelor carmelitane din Ávila.
Când am îmbrăcat haina călugărească, Domnul m-a făcut să înţeleg cât de darnic este faţă
de cei care se înving pe ei înşişi pentru a-i sluji lui. În aceeaşi clipă, am simţit în sufletul meu o
mulţumire atât de mare pentru starea pe care am ales-o, încât nimic nu a putut să o micşoreze,
până în ziua de astăzi... Nu aveam încă, mi se pare, iubirea de Dumnezeu... Dar o lumină puternică
m-a făcut să înţeleg că tot ce este trecător valorează foarte puţin. Timp de douăzeci de ani a trăit în
mănăstire, încercând să împace dorinţa desăvârşirii spirituale cu satisfacerea dorinţei de comoditate
şi afecţiuni umane. Dar într-o zi, icoana cu Ecce Homo, aflată în capelă, s-a însufleţit şi a început să
sângereze în prezenţa Terezei. Atunci, Tereza a îngenuncheat în faţa lui Cristos şi L-a rugat să-i dea
o dată pentru totdeauna puterea de a nu-l mai ofensa. Întărită de harul divin, a rupt în inima ei
legăturile unor afecţiuni prea omeneşti şi a dăruit-o lui Dumnezeu, începând o viaţă nouă, plină de
suferinţe şi bucurii suprafireşti, pe care le-a descris cu măiestrie în cărţile sale: Drumul perfecţiunii,
Gânduri despre iubirea de Dumnezeu, Castelul interior.
Deoarece în mănăstiri pătrunseseră luxul, comoditatea și delăsarea, Tereza a simţit chemarea
de a se consacra operei de reformare a vieţii călugăreşti. După ce s-a sfătuit cu mai mulţi oameni
renumiţi prin sfinţenia şi înţelepciunea lor, a obţinut de la papa Pius al IV-lea aprobarea de a
proceda la întemeierea unor mănăstiri în care să se respecte cu stricteţe rânduielile primitive, foarte
aspre, ale ordinului Carmelitan. Astfel, la 27 august 1562 a luat fiinţă lângă Ávila prima mănăstire a Carmelitanelor Desculţe, dedicată sfântului Iosif. Această operă imensă a cerut din partea sfintei
Tereza multă energie, tenacitate, inteligenţă şi îndeosebi o încrede fără margini în Providenţă.
Tereza fără harul lui Dumnezeu este o femeie sărmană. Cu harul lui Dumnezeu, este o forţă. Cu
harul lui Dumnezeu şi cu mulţi bani, este o putere.
Cunoscătoare adâncă a vieţii sufleteşti şi înţeleaptă conducătoare de conştiinţe, Tereza a
rămas şi femeia practică ce se ocupa de cele mai mărunte lucruri din casă şi de problemele
economice ale vieţii. La orice reîntâlnire cu surorile ei de mănăstire, căuta să vină cu mici atenţii
pentru fiecare dintre ele şi dorea ca severitatea mănăstirească să fie însoţită de o sinceră şi
neîncetată voie bună.
La 4 octombrie 1582 se afla în mănăstirea din Alba (Spania), epuizată de eforturile şi
călătoriile întreprinse, simţind că se apropie sfârşitul, a cerut să i se aducă Sfânta Împărtăşanie.
Când a văzut Preasfântul Sacrament, a exclamat: Domnul meu şi Mirele meu! A venit în sfârşit clipa
după care am suspinat cu atâta dor. Spre orele 9 seara, a închis ochii, cu capul rezemat de braţul
surorii Ana, după un extaz ce a durat 14 ore. Papa Grigore al XV-lea a ridicat-o la cinstea sfintelor
altare în ziua de 12 martie 1622, confirmând sentimentele de adâncă veneraţie cu care a fost
înconjurată chiar înainte de sfârşitul vieţii pământeşti.
Rugăciune
Dumnezeule, care, prin Duhul tău, ai inspirat-o pe sfânta Tereza să-i arate Bisericii o cale
spre desăvârşire, dă-ne harul să aflăm mereu hrană în învăţătura ei spirituală şi să fim înflăcăraţi de
dorul după adevărata sfinţenie. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu