17 octombrie: Sfântul Ignațiu din Antiohia, episcop martir

Oraşul Antiohia, astăzi Antakya, în Turcia, era al treilea oraş mare al vastului Imperiu Roman, fiind capitala provinciei Siria. Credinţa creştină a fost predicată în acest oraş de către creştinii care au părăsit Ierusalimul din cauza prigoanei pornite împotriva lor cu prilejul judecării şi omorârii sfântului diacon Ştefan. Spre deosebire de alte localităţi, unde Evanghelia era vestită numai către evrei, în Antiohia au fost primiţi în sânul Bisericii şi oameni de alte naţionalităţi şi religii, îndeosebi greci. Faptul a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi Barnaba a fost trimis la Antiohia. Când acesta a venit la faţa locului şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îmbărbătat pe toţi să rămână credincioşi Domnului (Fap 11, 22-23). S-a format astfel o comunitate creştină puternică, al cărei prim episcop a fost chiar sfântul Apostol Petru. După ce marele apostol a plecat spre Roma, capitala Imperiului, pe scaunul episcopal a rămas pentru un scurt interval episcopul Evodiu, şi apoi, în fruntea înfloritoarei comunităţi din Antiohia a fost ales Ignaţiu Teoforul (purtătorul de Dumnezeu) cum îi plăcea lui să se numească.

Pe vremea împăratului Traian (98-117), în părţile de Răsărit ale Imperiului s-a pornit o acţiune de prigonire a creştinilor, îndeosebi împotriva celor din marile centre. Printre primii care au fost prinşi s-a numărat şi episcopul de Antiohia. El a fost condamnat ad bestias, urmând să fie dus la Roma şi aruncat înaintea fiarelor sălbatice. Călătorind de la Antiohia la Roma, sub escortă militară, Ignaţiu a scris şapte scrisori, adresate bisericilor mai însemnate din regiunea pe unde avea să treacă, sfântului Policarp, episcopul de Smirna, şi Bisericii din Roma. Aceste scrisori, păstrate cu grijă de bisericile respective şi adesea citite la sfintele slujbe împreună cu scrisorile apostolice, ne dezvăluie strălucirea unui suflet extraordinar. Cuvintele sale calde, exprimând iubirea lui faţă de Cristos şi faţă de Biserică, vor rămâne în amintirea tuturor generaţiilor viitoare. Acela care le scrie este un mistic şi un episcop, adică un om care întruchipează prerogativele autorităţii şi carismele spiritului, elemente ce se împletesc armonios în chemarea la unitatea vizibilă a Bisericii: Unde este episcopul, acolo să fie şi Comunitatea, aşa precum unde este Isus Cristos, acolo este şi Biserica Catolică, îi scrie el tânărului episcop de Smirna, sfântului Policarp. Se pare că expresiile Biserica Catolică şi creştinismul sunt neologisme create de sfântul Ignaţiu.

Condus în lanţuri spre Roma, unde era aşteptat de fiarele sălbatice, sfântul Ignaţiu a fost întâmpinat cu multă căldură de credincioşii comunităţilor din localităţile prin care trecea. Acestora le-a scris că voi muri cu bucurie pentru Dumnezeu, aşa încât voi să nu-mi puneţi piedici. Vă rog din suflet să nu arătaţi faţă de mine o bunăvoinţă necugetată. Lăsaţi-mă să fiu hrana fiarelor, prin care să pot ajunge la Dumnezeu. Sunt grâul lui Dumnezeu şi prin dinţii fiarelor voi fi măcinat, ca să pot deveni pâinea curată a lui Cristos. Rugaţi-vă pentru mine lui Cristos, ca, prin aceste instrumente, să fiu schimbat în ostie jertfită lui Dumnezeu... Mult mai de folos îmi este să mor în Isus Cristos, decât să stăpânesc întreg pământul. Îl caut pe acela care a murit pentru noi, îl vreau pe acela care pentru noi a înviat (din Scrisoarea către creştinii din Roma).

Deşi sfântul Ignaţiu ar fi voit să-şi afle mormântul în pântecele unei fiare sălbatice, pentru ca, după cum se exprimă într-o scrisoare, să nu facă nimănui greutăţi cu înmormântarea lui, totuşi, creştinii din Antiohia s-au îngrijit să obţină câteva dintre rămăşiţele lui pământeşti. Încă din antichitate, ei au arătat şi au venerat la marginea oraşului mormântul părintelui nostru Ignaţiu, purtătorul de Dumnezeu şi, în ziua de 17 octombrie, cinsteau în fiecare an, cu solemnitate deosebită, amintirea morţii sale.

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care împodobeşti trupul sacru al Bisericii tale cu mărturia sfinţilor martiri, fă, te rugăm, ca pătimirea glorioasă, care i-a adus sfântului Ignaţiu mărirea veşnică, să ne fie şi nouă spre ocrotire neîncetată. Amin.