Sfântul Serafim s-a născut în anul 1540, la Montegranaro, o mică localitate lângă Ascoli
Piceno, în centrul Italiei, pe țărmul mării Adriatice. Tatăl şi fratele său mai mare erau zidari, iar el,
pentru a-şi câştiga existenţa, păzea oile unui om mai înstărit din satul vecin, în timp ce copiii de
vârsta lui se duceau la şcoală să înveţe. Felice Rapagnano, acesta era numele viitorului sfânt
Serafim, a învăţat să citească în cartea naturii, privind în jurul său cu ochii pătrunzători şi înduioşaţi
ai seraficului Sărăcuţ din Assisi şi fiind cuprins deseori de o bucurie adâncă a inimii.
Între timp, tatăl său a murit şi fratele mai mare l-a chemat acasă şi a încercat să-l smulgă din
obişnuinţa lui de a se ruga şi de a vorbi despre Dumnezeu. Mai întâi l-a luat în râs, dar apoi a recurs
şi la bătăi pe care Serafim le suporta în linişte. Fără a-i purta duşmănie, el s-a dus cu fratele mai
mare la Loro Piceno, unde s-au angajat pe şantierul unui oarecare Manuci, antreprenor de lucrări de
zidărie. În pauzele de lucru, Felice se ducea cu bucurie la fiica antreprenorului şi o ruga să-i citească
din diferite cărţi. Odată, după ce a ascultat o lectură despre scopul omului, a exclamat: dacă e atât
de mare primejdia de a ajunge în focul iadului, de ce atunci să nu trăiesc o viaţă de pustnic în
pădure? Tânăra i-a vorbit despre călugării franciscani capucini, care veneau adesea şi cereau ajutor
la poarta casei lor. După multă insistenţă şi repetate amânări, Felice a fost primit în mănăstire,
luându-şi numele de Serafim, şi, ca program de viaţă, şi-a însuşit cuvintele fratelui Egidiu, umilul
ucenic al sfântului Francisc de Assisi: calea pentru a ajunge acolo, sus, este aceea de a te înjosi pe
tine însuţi. Deoarece era neştiutor de carte, cu o sănătate şubredă şi foarte stângaci în toate, i s-au
încredinţat activităţile cele mai umile: portar, grădinar, adunarea de milostenii.
Şi totuşi, acest frate atât de puţin înzestrat şi-a atras admiraţia confraţilor săi, precum şi a
locuitorilor din Ascoli Piceno, prin virtuţile, extazele şi minunile sale. Străbătând străzile orăşelului
pentru a cere ajutorul inimilor milostive, avea pentru fiecare un cuvânt de mângâiere, de încurajare,
de învăţătură. Sub înfăţişarea simplă, umilă a tânărului călugăr se vedea gravitatea omului înţelept
şi flacăra unei neobişnuite vieţi interioare. Când superiorii ordinului au voit să-l transfere în altă
mănăstire, cetăţenii oraşului au intervenit să fie reţinut în mijlocul lor.
Biografii sfântului Serafim amintesc multe fapte miraculoase săvârşite de el, dintre care
vindecarea cardinalului Bandini a provocat o admiraţie deosebită. Acesta era în primejdie de moarte
din cauza unei cangrene. Cei din jurul său aşteptau din oră în oră sfârşitul sigur, când guvernatorul
din Ascoli îl aduse la căpătâiul muribundului pe smeritul călugăr, care făcând cu credinţă semnul
Sfintei Cruci asupra bolnavului, în acelaşi moment, spre uimirea tuturor, cangrena a dispărut. Deşi,
prin mijlocirea sfântului Serafim, Dumnezeu a împărţit multe haruri deosebite, el personal a avut
parte de grele suferinţe sufleteşti, tulburări şi îndoieli ce l-au torturat până în clipa morţii, în ziua de
12 octombrie 1604. După şase ani de zile, la cererea insistentă a credincioşilor, papa Paul al V-lea a
permis să se aprindă lumânări la mormântul lui, iar Papa Clement al XIII-lea l-a declarat sfânt, în
ziua de 16 iulie 1767.
Rugăciune
Dumnezeule, care l-ai chemat pe sfântul Serafim să caute în mijlocul acestei lumi împărăţia
ta prin trăirea dragostei desăvârşite, dă-ne, te rugăm, harul, ca, întăriţi de mijlocirea lui, să înaintăm
cu bucurie pe calea iubirii. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu