12 octombrie: Sfântul Serafim, călugăr

Sfântul Serafim s-a născut în anul 1540, la Montegranaro, o mică localitate lângă Ascoli Piceno, în centrul Italiei, pe țărmul mării Adriatice. Tatăl şi fratele său mai mare erau zidari, iar el, pentru a-şi câştiga existenţa, păzea oile unui om mai înstărit din satul vecin, în timp ce copiii de vârsta lui se duceau la şcoală să înveţe. Felice Rapagnano, acesta era numele viitorului sfânt Serafim, a învăţat să citească în cartea naturii, privind în jurul său cu ochii pătrunzători şi înduioşaţi ai seraficului Sărăcuţ din Assisi şi fiind cuprins deseori de o bucurie adâncă a inimii.

Între timp, tatăl său a murit şi fratele mai mare l-a chemat acasă şi a încercat să-l smulgă din obişnuinţa lui de a se ruga şi de a vorbi despre Dumnezeu. Mai întâi l-a luat în râs, dar apoi a recurs şi la bătăi pe care Serafim le suporta în linişte. Fără a-i purta duşmănie, el s-a dus cu fratele mai mare la Loro Piceno, unde s-au angajat pe şantierul unui oarecare Manuci, antreprenor de lucrări de zidărie. În pauzele de lucru, Felice se ducea cu bucurie la fiica antreprenorului şi o ruga să-i citească din diferite cărţi. Odată, după ce a ascultat o lectură despre scopul omului, a exclamat: dacă e atât de mare primejdia de a ajunge în focul iadului, de ce atunci să nu trăiesc o viaţă de pustnic în pădure? Tânăra i-a vorbit despre călugării franciscani capucini, care veneau adesea şi cereau ajutor la poarta casei lor. După multă insistenţă şi repetate amânări, Felice a fost primit în mănăstire, luându-şi numele de Serafim, şi, ca program de viaţă, şi-a însuşit cuvintele fratelui Egidiu, umilul ucenic al sfântului Francisc de Assisi: calea pentru a ajunge acolo, sus, este aceea de a te înjosi pe tine însuţi. Deoarece era neştiutor de carte, cu o sănătate şubredă şi foarte stângaci în toate, i s-au încredinţat activităţile cele mai umile: portar, grădinar, adunarea de milostenii.

Şi totuşi, acest frate atât de puţin înzestrat şi-a atras admiraţia confraţilor săi, precum şi a locuitorilor din Ascoli Piceno, prin virtuţile, extazele şi minunile sale. Străbătând străzile orăşelului pentru a cere ajutorul inimilor milostive, avea pentru fiecare un cuvânt de mângâiere, de încurajare, de învăţătură. Sub înfăţişarea simplă, umilă a tânărului călugăr se vedea gravitatea omului înţelept şi flacăra unei neobişnuite vieţi interioare. Când superiorii ordinului au voit să-l transfere în altă mănăstire, cetăţenii oraşului au intervenit să fie reţinut în mijlocul lor.

Biografii sfântului Serafim amintesc multe fapte miraculoase săvârşite de el, dintre care vindecarea cardinalului Bandini a provocat o admiraţie deosebită. Acesta era în primejdie de moarte din cauza unei cangrene. Cei din jurul său aşteptau din oră în oră sfârşitul sigur, când guvernatorul din Ascoli îl aduse la căpătâiul muribundului pe smeritul călugăr, care făcând cu credinţă semnul Sfintei Cruci asupra bolnavului, în acelaşi moment, spre uimirea tuturor, cangrena a dispărut. Deşi, prin mijlocirea sfântului Serafim, Dumnezeu a împărţit multe haruri deosebite, el personal a avut parte de grele suferinţe sufleteşti, tulburări şi îndoieli ce l-au torturat până în clipa morţii, în ziua de 12 octombrie 1604. După şase ani de zile, la cererea insistentă a credincioşilor, papa Paul al V-lea a permis să se aprindă lumânări la mormântul lui, iar Papa Clement al XIII-lea l-a declarat sfânt, în ziua de 16 iulie 1767.

Rugăciune

Dumnezeule, care l-ai chemat pe sfântul Serafim să caute în mijlocul acestei lumi împărăţia ta prin trăirea dragostei desăvârşite, dă-ne, te rugăm, harul, ca, întăriţi de mijlocirea lui, să înaintăm cu bucurie pe calea iubirii. Amin.