Translate

28 ianuarie 2016

28 ianuarie: Sfântul Toma de Aquino, preot şi învăţător al Bisericii


Toma, fiul contelui Landolfo d`Aquino, s-a născut în castelul Roccasecca, în jurul anului 1225. La vârsta de 18 ani a intrat în Ordinul Predicatorilor al sfântului Dominic în ciuda faptului că familia nu era de acord.

A studiat la mănăstirea de la muntele Cassino, apoi la Universitatea din Napoli. Şi-a completat formaţia culturală la Paris, unde a fost discipolul lui Albert cel Mare, și la Köln. În 1256 a început să predea filosofie și teologie la Universitatea din Paris.

Sfântul Toma era mai presus de toate un intelectual. Fără încetare cufundat în studiu, adesea pierdea noţiunea timpului şi a spaţiului. Odată, pe când traversa marea într-o corabie, nu şi-a dat seama nici de furtuna teribilă ce se iscase, nici de legănarea primejdioasă a corabiei, atât era de cufundat în lectură. Lecturile pe care le făcea nu au rămas sterile, nici nu au format un scop în sine. Deviza lui: contemplata alis tradere (să împărtăşeşti altora rodul reflexiilor tale), s-a concretizat într-un număr mare de cărţi, realizate aproape în mod miraculos, dacă ţinem seama că a murit destul de tânăr, la vârsta de 48 de ani. Dintre numeroasele sale scrieri prin care a încercat să fundamenteze științific, filosofic și teologic, doctrina creștină, cea mai importantă este Summa theologica, o enciclopedie teologică, scrisă într-un stil simplu și precis, caracterizată de o extraordinară putere de sinteză.

Când în anul 1323 papa Ioan al XXII-lea l-a înscris în catalogul sfinţilor, s-au găsit unii care să obiecteze că Toma nu a făcut minuni nici în viaţă, nici după moarte. Papa le-a răspuns cu o frază rămasă celebră: câte propoziţii teologice a scris, tot atâtea minuni a săvârşit.

A murit în dimineaţa zilei de 7 martie 1274, în mănăstirea cisterciană din Fossanova, în drum spre Conciliul Ecumenic din Lyon, convocat de Papa Grigore al X-lea.

Începând din secolul al XV-lea, a fost numit Doctor Angelicus (Doctor îngeresc). Rolul fundamental pe care îl acordă inteligenţei nu se transformă într-un intelectualism abstract, scop în sine însuşi. Gândirea este condiţionată de iubire şi iubirea condiţionează gândirea. Dante, unul dintre primii tomişti, traduce astfel în poezie conceptul tomist de inteligenţă - beatitudine: Lumină intelectuală plină de iubire - iubire de adevăr plină de bucurie... Gândirea sfântului Toma a fost timp de secole baza formării filosofice şi teologice a seminariştilor, şi în timpurile noastre a cunoscut o puternică înflorire prin opera Papei Leon al XIII-lea şi a filosofului francez Jacques Maritain. Pe lângă marea Summa theologiae, lucrările mai mici teologice, pastorale şi spirituale rămân mereu actuale şi sunt în continuare retipărite.

Rugăciune
Dumnezeule, care ne-ai dat în sfântul Toma de Aquino un model de râvnă pentru sfințenie și de căutare a adevărului, dă-ne, te rugăm, lumină pentru a-i înțelege învățăturile și putere pentru a-i urma exemplul. Amin. 

Niciun comentariu:

Des coeurs qui se rencontrent