17 ianuarie: Sfântul Anton, abate

Cel mai ilustru călugăr al Bisericii creştine din primele veacuri a murit la vârsta de peste o sută de ani. Despre el ni s-a păstrat unul dintre cele mai frumoase modele de biografie a unui sfânt. Autorul istoriei vieţii sfântului Anton este sfântul Atanaziu, care i-a fost prieten şi ucenic zelos. El nu a trecut cu vederea nici un amănunt care ar fi putut aduce o lumină referitor la personalitatea, deprinderile, caracterul, operele şi gândirea celui care pe drept cuvânt este numit Părintele monahismului, iniţiatorul vieţii călugăreşti.

S-a născut la Como, o localitate din centrul Egiptului. La vârsta de 20 de ani, Anton a părăsit toate pentru a urma întocmai sfatul lui Isus: dacă vrei să fi desăvârşit, mergi, vinde tot ce ai... La început s-a retras într-un ţinut pustiu şi neprimitor, printre vechi morminte părăsite, apoi s-a stabilit pe țărmul Mării Roşii, unde timp de 80 de ani a dus viaţă de pustnic.

Experienţa vieţii în pustiu, în sens real sau figurat, este acum o metodă de viaţă ascetică, metodă axată pe austeritate, sacrificiu şi cea mai mare singurătate. Sfântul Anton, chiar dacă nu este iniţiatorul ei, este exemplul cel mai strălucit şi mai antrenant. De fapt, fără ca el să fi redactat vreo regulă de viaţă monahală şi fără să fi încurajat pe alţii ca să-l urmeze în deşert, Anton a exercitat o puternică influenţă mai întâi asupra concetăţenilor săi, şi apoi asupra Bisericii întregi.

Deşi pe atunci nu existau mijloacele moderne rapide de comunicaţie, mesajul extraordinarei sale aventuri spirituale s-a răspândit atât de departe încât din întregul Orient au început să alerge spre el, pentru a primi sfat şi întărire spirituală, călugări, pelerini, preoţi, episcopi şi mulţi suferinzi şi nevoiaşi. Însuşi Constantin cel Mare şi fiii săi au păstrat legătura cu sfântul pustnic. Cu toată dragostea lui faţă de singurătate şi tăcere, Anton nu şi-a neglijat datoria pe care o are orice creştin de a folosi şi spre binele altora darurile revărsate de Dumnezeu în sufletul propriu. De două ori și-a părăsit sihăstria şi s-a dus la Alexandria: prima dată pentru a încuraja pe creştinii prigoniţi de împăratul Maximilian Daia, iar a doua oară a răspuns chemării sfântului Atanaziu şi a venit să îndemne pe creştini la urmarea cu statornicie a învăţăturilor proclamate de Conciliul Ecumenic din Niceea (325).

Sfântul Anton este reprezentat în iconografie atacat de ispitele Diavolului care i-au tulburat singurătatea. Cel Viclean îi apărea sub chip de îngeri, de femei provocatoare sau animale. Mai este de asemenea reprezentat înconjurat fiind de animale domestice al căror protector este considerat.

Rugăciune

Dumnezeule, care i-ai dat sfântului abate Anton harul să-ți slujească printr-o viață eroică în pustiu, dăruiește-ne, prin mijlocirea lui, bucuria ca, lepădându-ne de noi înșine, să te iubim necontenit mai presus de toate. Amin.