Începând cu secolul al VI-lea, Biserica a început să comemoreze convertirea sfântul Paul
amintind un eveniment atât de important din viața aceluia care și-a dedicat toată energia
personalității sale atât de complexe Evangheliei Domnului Cristos.
Celebrarea fixată pentru ziua de 25 ianuarie ne dă ocazia să vedem cum Domnul cel înviat
lucrează pentru mântuirea oamenilor cerând mereu colaborarea omului. Saul din Tars lupta vădit
împotriva creștinilor. Aceasta însă o făcea datorită ignoranței căci încă nu îl cunoștea pe Cristos.
Astfel că el îi considera pe cei care credeau în Domnul niște oameni care au abandonat adevărata
credință, propagând neadevăruri, blasfemiind.
Paul enumeră şi motivele care-i dau dreptul de a fi considerat Apostol: el l-a văzut pe
Domnul, pe Cristos Înviat care l-a chemat şi pentru aceasta este martor al Învierii; şi el a fost trimis
să predice direct de către Cristos, ca şi cei doisprezece. Cunoaşterea directă a faptelor, chemarea,
trimiterea, trei condiţii pe care el le îndeplineşte datorită acelui miracol al harului petrecut pe
drumul Damascului, când Cristos l-a silit să capituleze necondiţionat, astfel că a strigat: Doamne, ce
vrei ca eu să fac? În cuvintele lui Cristos putem descoperi taina sufletului lui Paul: Greu îţi este ţie
să te împotriveşti boldului (Fap 24,14), proverb oriental care se referă la faptul că animalul de
tracţiune nu se poate împotrivi bastonului cu vârf metalic ascuţit cu care stăpânul îl sileşte la lucru.
Este adevărat că Saul căuta prin toate sinagogile să descopere pe creştini şi să-i împingă la
blasfemii folosind chiar forţa (Fap 24,11), dar el acţiona în bună credinţă, şi când cineva lucrează
într-adevăr din dragoste către Dumnezeu, dezorientarea nu poate dura prea mult. Mai degrabă sau
mai târziu apare nedumerirea, adică imboldul harului, licărirea razei de lumină a adevărului: Cine
eşti tu, Doamne? Eu sunt Isus pe care tu îl prigoneşti. Această apariţie a lui Cristos în viaţa lui Paul,
este consacrarea lui ca Apostol şi scânteia care îi va descoperi adevărul minunat al unităţii
indestructibile a lui Cristos cu cei credincioşi lui.
Această întâlnire a lui Paul cu Cristos la porţile Damascului, întâlnire pe care Paul o
aseamănă cu experienţa pascală a celor Doisprezece şi cu strălucirea orbitoare a primei raze de
lumină a creaţiei, va fi laitmotivul predicii sale orale şi scrise. Cele paisprezece scrisori care ne-au
rămas de la el ne descoperă fiecare câte ceva din sufletul său şi ne ajută să înţelegem minunea
petrecută pe drumul Damascului, minune de neînţeles pentru cine ar încerca să îi găsească doar o
explicaţie psihologică, chiar recurgând la extazul religios, sau, ceea ce ar fi mai rău, la halucinaţie.
Din experienţa sa, sfântul Paul va trage această concluzie dătătoare de mângâiere şi
încurajare: Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, între care eu sunt primul,
însă de aceea am găsit îndurare pentru ca Cristos Isus să-și arate mai întâi în mine toată îndelunga
lui răbdare [făcând din mine] un model pentru cei care vor crede în el spre viața veșnic (1Tim
1,15-16).
Rugăciune
O, sfinte apostol, care ai dat învățătură lumii întregi, îndreaptă-ți privirea spre noi. Tu,
învățător al neamurilor, ajută-ne să trăim în credință. Sfinte Paul, roagă-te pentru ca harul lui
Dumnezeu în noi să nu rămână fără rod. În tine harul a lucrat în mod minunat. Din persecutor, ai
devenit apostol. Domnul ți-a îndrumat pașii și ți-a oferit o misiune specială. Roagă-te pentru
Biserica lui Cristos să aibă parte astăzi de mulți și sfinți apostoli. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu