7 august: Sfântul Caietan, preot

Sfântul Caietan de Thiene s-a născut la Vicenza, localitate în nordul Italiei, între Padova şi Verona, din familia nobilă de Thiene, în anul 1480. A studiat dreptul la Padova şi a exersat avocatura în oraşul natal.

Devenind cunoscut prin calităţile sale, papa Iuliu al II-lea îl alege secretar particular şi-l numeşte protonotar apostolic. În calitate de rector al scrisorilor apostolice, a avut ocazia să-i cunoască foarte de aproape pe cardinalii şi prelaţii iubitori de petreceri. A văzut viaţa decăzută a multor cercuri preoţeşti şi călugăreşti. O mare durere i-a cuprins sufletul, dar, înainte de a-i judeca şi de-a învinui pe alţii, s-a cercetat pe sine şi a început să realizeze în viaţa proprie o autentică trăire creştină. Descoperind în oraşul Roma o mică societate de bărbaţi, numită Oratoriul Dragostei Divine, care îşi propusese ca, prin rugăciune şi spirit evanghelic, să aducă o rază de lumină şi bunătate în noaptea decăderii generale, Caietan li se alătură din toată inima.

La vârsta de treizeci şi şase de ani, simte chemarea spre viaţa preoţească şi, după cuvenitele pregătiri, papa Leon al XI-lea dă un indult prin care îi permite să primească toate sfinţirile necesare în timp de patru zile, şi astfel, ajunge să celebreze prima Sfântă Liturghie, rugându-se lui Dumnezeu să-l ajute ca, prin exemplul personal, să-i atragă şi pe alţi preoţi la o viaţă cu adevărat apostolică. S- a retras în ţinutul natal, unde a păstorit în parohia Sfânta Maria de lângă Vicenza şi la cătunele risipite pe coasta muntelui Soratte. Când mama lui, contesa de Thiene, moare, el rămâne stăpânul unei mari averi. O parte o dă săracilor şi bolnavilor, iar alta o cedează rudelor, scriindu-le: Mă uit la Cristos: El este sărac, iar eu, bogat, El, dispreţuit, iar eu, stimat. Vreau să mă apropii de El cel puţin cu un pas şi, de aceea, renunţ la toate bunurile materiale de care dispun.

Între timp, se întâlneşte cu câţiva bărbaţi însufleţiţi de aceleaşi gânduri cu privire la viaţa preoţească: Petru Carafa, episcop de Chieti şi arhiepiscop de Brindisi, Bonifaciu Colli şi Paul Consiglieri. Împreună cu ei, întemeiază o asociaţie de preoţi care-şi propuneau ca ideal o viaţă preoţească apostolică, trăită în sărăcie evanghelică, dăruire totală vieţii pastorale şi spirituale, ascultare deplină. În acest spirit, Petru Carafa renunţă la calitatea de episcop, pentru a se încadra în stilul de viaţă strict comună pe care regula congregaţiei o cerea. Ideea întemeierii acestei congregaţii a fost a lui Caietan, dar el a dorit ca superiorul să fie Petru Carafa. Numele congregaţiei este legat de localitatea Chietti, unde Carafa a fost episcop. Deoarece la vechii romani localitatea se numea Teate Marrucinorum, congregaţia şi-a luat numele de Ordo Regularium Theatinorum, iar membrii ei sunt cunoscuţi sub denumirea de părinţi teatini. Ei au desfăşurat o intensă activitate de reînnoire spirituală în ţinuturile: Roma, Napoli, Veneţia. Ducând o viaţă comună, în sărăcie voluntară şi plină de voie bună, au readus mulţimile la practicarea virtuţilor creştine, dragostea faţă de biserică şi sfintele taine, viaţa trăită în demnitate şi pace.

În ultimul an de viaţă se afla la Napoli. Cei din Veneţia l-au rugat să vină la ei spre a se odihni şi a se reface, dar Caietan le-a răspuns: Dumnezeu este la Napoli ca şi la Veneţia. În ziua de 7 august 1547, cere să fie aşezat pe pământ, pe un strat de cenuşă, şi-i roagă pe confraţi ca trupul să- i fie înmormântat în groapa comună. Apoi, le recomandă să aibă încredere deplină în Providenţă divină. Extenuat de suferinţele şi ostenelile pe care, în cea mai mare parte, şi le-a impus singur, moare la vârsta de şaizeci şi şapte de ani.

Rugăciune

Dumnezeule, care l-ai inspirat pe sfântul preot Caietan să imite felul de viaţă al comunităţii apostolice, dă-ne, te rugăm, prin exemplul şi mijlocirea lui, harul să ne încredem pururi în tine şi să căutăm fără încetare împărăţia ta. Amin.