4 august: Sfântul Ioan Maria Vianney, preot

Parohul de Ars, sfântul Ioan Maria Vianney s-a născut la Dardilly, aproape de Lyon, în anul 1786, într-o familie de agricultori. Copilăria şi tinereţea le petrece lucrând pământul, păstorind oile şi vitele. La vârsta de 17 ani, îşi exprimă dorinţa de a deveni preot, dar a trebuit să aştepte doi ani până ce tatăl i-a dat permisiunea. Între timp, parohul din Ecully, de care aparţine cătunul natal al lui Ioan Vianney, îl ia alături de el şi începe să-l introducă în studiile seminariale la o vârstă când alţii le terminaseră.

Simţea o imensă dificultate în a citi şi a învăţa o pagină de filosofie sau de teologie. Pentru aceasta, a fost eliminat din institut, dar, la recomandările şi insistenţele parohului de Ecully, părintele Balley, este reprimit. Când a dat ultimele examene şi s-a constatat încă o dată progresul modest pe care îl făcuse, unul dintre profesori s-a adresat episcopului, spunându-i: Păcat... omul acesta este un model de pietate. Model de pietate, exclamă prelatul. Atunci, eu îl primesc şi Dumnezeu va face restul.

În anul 1815, este sfinţit preot, la vârsta de 29 de ani, dar nu i se dă dreptul de a spovedi, considerându-l inapt să aprecieze situaţia conştiinţelor penitenţilor. După o ucenicie de trei ani pe lângă parohul Balley, care are meritul de a fi întrezărit în idiotul iluminat mugurii sfinţeniei, este trimis la Ars, un sat mic din ţinutul Dombes. Ars număra atunci 230 de oameni care locuiau în case acoperite cu paie. Singurele locuri de întâlnire şi distracţie erau patru cârciumi cu respectivele terase de dans.

Încă din primele zile, tânărul paroh începe să tune din amvon împotriva lor, cu o severitate ce ar fi putut să îndepărteze de el sufletele sătenilor. Dar s-a întâmplat contrariul. După zece ani, Ars era complet transformat: cârciumile erau goale, biserica era plină, deoarece severitatea parohului nu era niciodată lipsită de o incontestabilă bunătate şi ingeniozitate. Avea numai haina pe care o purta pe el, dar era în stare să se lipsească de ea, de încălţăminte şi de ciorapi, dacă întâlnea pe stradă vreun calic cu care schimba până şi pantalonii, furişându-se în spatele unui gard, dacă ai săracului erau mai prăpădiţi.

Timp de 42 de ani, a dus o existenţă stranie şi sfântă. Se scula dimineaţa, îşi făcea rugăciunile, celebra Sfânta Liturghie, spovedea, preda învăţătura creştină, spovedea iarăşi până noaptea târziu, dacă era cazul, se hrănea, un timp numai cu cartofi fierţi şi plăcintele numite înşeală foamea. Mulţimile au început să se îndrepte spre el şi, neliniştit de această vâlvă, a voit să fugă la mănăstire, dar credincioşii au alergat după el şi l-au adus înapoi. A înfiinţat şi a organizat în Ars o mică şcoală şi un orfelinat. Când a fost numit canonic, a vândut uniforma trimisă şi a dat săracilor banii. Când Napoleon al III-lea i-a conferit Crucea Legiunii de onoare, a mulţumit, dar a refuzat-o pentru a nu se cheltui suma cerută pentru ridicarea ei.

Cea mai mare parte din viaţa lui şi-a petrecut-o ascultând spovezile miilor de credincioşi care i se adresau omului căruia cu aproape patruzeci de ani în urmă i se interzisese de a spovedi. În împlinirea acestei activităţi a arătat deseori că avea un dar neobişnuit de a pătrunde secretele inimilor. La picioarele lui au îngenuncheat oameni veniţi din toate colţurile Franţei, din toate treptele sociale şi de toate nivelele intelectuale. Un avocat venit din Paris, când s-a întors acasă şi a fost întrebat ce a văzut la Ars, a răspuns: pe Dumnezeu într-un om.

La vârsta de 73 de ani, în ziua de 4 august 1859, şi-a încheiat viaţa pământească dăruită lui Dumnezeu. Îndată după moartea lui, biserica şi casa parohială unde a slujit au devenit loc de pelerinaj. În 1925 papa Pius al XI-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare şi 1-a proclamat patron al clerului.

Rugăciune

Dumnezeule atotputernic şi îndurător, care l-ai făcut pe sfântul Ioan Maria Vianney, preot minunat, plin de râvnă în slujirea poporului tău, fă-ne, te rugăm, ca, prin exemplul şi prin mijlocirea lui, să-i atragem pe fraţii noştri la Cristos prin iubire şi să putem dobândi împreună cu ei mărirea veşnică. Amin.