Sfânta Maria este menţionată pentru ultima dată în Noul Testament în primul capitol al cărţii
Faptele Apostolilor. Este menționată stăruind în rugăciune alături de apostoli în cenacol în
aşteptarea coborârii Duhului Sfânt. Spre deosebire de cărţile canonice, care sunt foarte sărace în
informaţii, scrierile apocrife sunt nespus de abundente în amănunte despre viaţa Maicii Domnului,
îndeosebi Protoevanghelia lui Iacob şi istorisirea sfântului Grigore Teologul despre Adormirea
Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Termenul adormire este cel mai vechi care se foloseşte în
legătură cu sfârşitul vieţii Maicii Domnului pe acest pământ. Sărbătorirea acestui fapt a fost
decretată pentru Orient în secolul al VII-lea de către împăratul bizantin Mauriţiu. În acelaşi veac,
sărbătoarea este introdusă şi la Roma, de către un papă grec, Sergiu I. A mai trecut încă un secol,
până când termenul de adormire a cedat locul altui termen mai expresiv, Asumpţiune, Ridicare.
Papa Pius al XII-lea, în 1950, a definit ca dogmă de credinţă adevărul că sfânta Maria nu a
trebuit să aştepte sfârşitul timpului, aşa cum aşteaptă toate făpturile, spre a se bucura şi cu trupul de
darul Răscumpărării. Această declaraţie pune în lumină caracterul unic al sfinţeniei personale a
Maicii Domnului, având în vedere că umbra păcatului nu a întunecat nici măcar o singură clipă
frumuseţea sufletului său.
Treapta finală şi veşnică a Răscumpărării este unirea definitivă a omului cu Cristos biruitor,
atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Sfinţii, care se bucură cu sufletul de viziunea beatifică, sunt în
aşteptarea împlinirii Răscumpărării, împlinire realizată în sfânta Maria prin harul deosebit al scutirii
de păcat.
Isus şi Maria sunt părtaşi în aceeaşi durere şi iubire pentru a repara greşeala strămoşilor
noştri. Maria este deci nu numai mama Răscumpărătorului, dar şi colaboratoarea lui, strâns unită cu
El în luptă, ca şi în biruinţa decisivă. Această unire intimă cere ca Maria să triumfe, asemenea lui
Isus, nu numai asupra păcatului, dar şi asupra morţii, cei doi duşmani ai neamului omenesc. De
asemenea, după cum Răscumpărarea adusă de Cristos se împlineşte cu învierea trupului, la fel,
biruinţa Mariei asupra păcatului prin Neprihănita Zămislire trebuia completată cu biruinţa asupra
morţii, prin glorificarea trupului în ridicarea la cer, deoarece mântuirea creştină este desăvârşită
atunci când şi trupul participă la gloria cerească.
Rugăciune
Dumnezeule, privind la smerenia Fericitei Fecioare Maria, tu ai înălţat-o la harul de a-l naşte
după trup pe Fiul tău unul-născut, iar astăzi ai încununat-o cu glorie neasemuită. Dă-ne şi nouă
harul, pentru rugăciunile ei, ca, mântuiţi prin taina răscumpărării tale, să ne învrednicim a fi părtaşi
de slava cerească. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu