Ponţian, urmaş al familiei nobile a Calpurnilor, a fost ales papă în 230, pe timpul domniei
blândului şi înţeleptului Alexandru Sever, a cărui toleranţă în materie de religie a dat posibilitatea
Bisericii să se reorganizeze. Dar tocmai în acest interval de pace, în Biserica din Roma s-a petrecut
prima ruptură, care a ridicat împotriva pontifului legitim un antipapă, în persoana lui Hipolit.
Hipolit, om cult şi cu o viaţă aspră, prea puţin înclinat spre îngăduinţă şi temător că în orice
schimbare se ascunde o greşeală, a mers până acolo încât i-a acuzat de erezie pe însuşi papa Zefirin şi pe diaconul Calist. Când acesta a fost ales papă în anul 217, Hipolit s-a revoltat şi a acceptat să
fie ales papă de către partizanii săi.
A continuat să rămână în schismă şi pe timpul pontificatului papilor Urban I şi Ponţian. Între
timp, împăratul Alexandru Sever a fost ucis în Germania de către ostaşii legiunilor sale şi înlocuit
cu tracul Maximin, care a dezgropat vechile edicte de persecuţie împotriva creştinilor. Aflându-se în
faţa unei biserici cu două capete, fără a sta prea mult pe gânduri, i-a trimis pe amândoi la muncă
forţată într-o mină din Sardinia. Ponţian este primul papă deportat. Era o situaţie nouă pentru
biserică, dar Ponţian a ştiut să o rezolve cu înţelepciune şi umilinţă. Pentru ca mulţimea
credincioşilor să nu fie lipsită de păstor, a renunţat la pontificat. Şi această renunţare din proprie
iniţiativă este un fapt nou.
Succesorul papei Ponţian a fost grecul Antéro, care a condus Biserica numai patruzeci de
zile. Gestul generos al lui Ponţian l-a impresionat adânc pe Hipolit, care s-a împăcat cu Biserica şi a
murit în anul 235. Hipolit, deşi a perseverat în atitudinea schismatică mânat de un zel rău înţeles, în
ceasul încercării, în vreme ce spada sfărâma pieptul Sfintei Maici Biserici, cum sună un epitaf
compus de papa Damasus, atunci când creştinul rămas credincios lui Cristos se îndrepta spre viaţa
veşnică, ucenicilor care îl întrebau ce trebuie să facă, pe care păstor să-l urmeze, el le-a indicat să
asculte pe papa legitim, deoarece el este unicul păstor şi conducător.
Pentru această profesiune de credinţă, spune epitaful dictat de papa Damasus, merită să fie
considerat între martirii noştri. Trupurile celor doi martiri au fost aduse la Roma şi îngropate cu
mare cinste: Hipolit lângă via Tiburtina, iar Ponţian în catacombele Sfântului Calist.
Rugăciune
Răbdarea de mult preţ a drepţilor să sporească în noi, Doamne, flacăra iubirii tale şi să
întărească necontenit credinţa în inimile noastre. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu