14 august: Sfântul Maximilian Maria Kolbe, preot martir

În ajunul zilei Adormirii Maicii Domnului din anul 1941, din infernul creat la Oświęcim (Auschwitz), părintele Maximilian Maria Kolbe, frate din cadrul Ordinului Fraților Minori Conventuali, se îndrepta către lăcaşurile cereşti, spre a depune la tronul Celei fără de pată omagiul unei vieţi jertfite Fecioarei Neprihănite şi mântuirii sufletelor.

În ziua de 14 august 1941, după două săptămâni de înfometare absolută şi în urma unei injecţii cu formol, a murit în celula morţii din lagărul de exterminare de tristă amintire. Spre deosebire de alte victime, aruncate în celula groaznică de o sentinţă teribilă şi irevocabilă, părintele Maximilian Kolbe a intrat acolo la cererea lui din dragoste față de aproapele. Se afla în lagărul de la Auschwitz din luna mai şi, cu toate că era aproape o epavă, a fost supus tratamentului special aplicat preoţilor... Durerile şi insultele, însă, nu i-au stins curajul şi dragostea faţă de suflete. Mulţi deţinuţi şi-au recăpătat liniştea şi tăria sufletească în faţa morţii, ca şi în faţa vieţii, ascultându-l pe umilul preot şi primind de la el dezlegarea în Sfânta Mărturisire.

O lege diabolică a lagărului prevedea că, dacă un deţinut evadat nu era găsit în termen de 48 de ore, zece dintre membrii grupului din care făcea parte trebuiau să moară prin înfometare. La sfârşitul lunii iulie, evada un deţinut din blocul 14, bloc în care se afla şi părintele Maximilian Kolbe. Deoarece nu a fost descoperit în termenul fixat, brigada a fost ţinută în picioare pe platou o zi întreagă pentru ca mai apoi să fie desemnați cei sortiţi morţii, prin numărătoare până la zece. Între aceştia, unul începu să plângă cerând să fie iertat de pedeapsa cruntă pentru că acasă îl aștepta soția și copii săi. După un moment, din rândul celor rămaşi se desprinse părintele Maximilian. Aș vrea să mor în locul acestui condamnat care are soție și copii. Comandantul întreabă: Cine eşti? – Sunt un preot catolic. – Sunt de acord. Francisc Gajowniczek, ofițerul polonez salvat prin această jertfă totală de sine va supravieţui războiului, iar în cadrul procesului de canonizare va da o mărturie prețioasă despre martirul iubirii.

Maximilian Kolbe, împreună cu ceilalţi nouă, desculţi şi numai în cămaşă, au fost duși în buncărul foamei. Unul dintre paznici va povesti mai târziu cum, după câteva ore, din mormântul celor îngropaţi de vii a început să se audă murmur de rugăciuni şi cântări în cinstea Maicii Domnului. Din zi în zi, glasurile deveneau tot mai slabe, tot mai puţine, până la 14 august, când doar părintele Maximilian mai era în viaţă şi conştient. O injecţie cu formol a oprit inima care timp de 47 de ani a bătut neîncetat pentru Fecioara Neprihănită şi pentru mântuirea sufletelor.

Maximilian Kolbe s-a născut la 7 ianuarie 1894. La botez, i s-a dat numele Raimund. Copil fiind, pe când se ruga în faţa unei statui a Maicii Domnului, Fecioara Maria i-a arătat două coroane, una de trandafiri albi, alta de trandafiri roşii, şi i-a propus să aleagă. Raimund le-a luat pe amândouă: ele sunt simbolul vieţii sale de curăție sufletească şi de jertfă. După multe frământări, s-a hotărât să intre în Ordinul Fraților Minori Conventuali. Pentru studiile de filosofie şi teologie a fost trimis la Roma, unde a luat cunoştinţă de minunatele monumente ale trecutului glorios al credinţei, dar şi de rănile adânci ale prezentului. Pentru a contribui la vindecarea acestor răni, a conceput organizarea unei imense cruciade de rugăciuni şi într-ajutorare în trăirea vieţii creştine sub ocrotirea Maicii Neprihănit Zămislite. În ziua de 17 octombrie 1917, împreună cu alţi şase confrați, se consfinţea Preacuratei Fecioare Maria întemeind asociaţia numită Militia Imaculatae (Armata Maicii Domnului). Ei şi-au propus ca prin sfinţirea vieţii proprii, prin rugăciune şi activitate concretă, să o facă mai cunoscută pe Fecioara Neprihănită, Maica lui Cristos, Maica Bisericii.

După ce a fost sfinţit preot, s-a întors în Polonia, unde învingând greutăţi de neînvins, omeneşte vorbind, a ajuns să organizeze lângă Varşovia, Niepokalanów, Oraşul Neprihănitei. Aici a întemeiat o tipografie care edita mai multe publicaţii în cinstea Maicii Domnului. În 1930 a mers în misiune în Japonia unde va reuși să fondeze și aici un oraș al Neprihănitei. În scrută vreme reușește să publice revista Cavalerului Neprihănitei în limba japoneză. La întoarcerea în ţară, străbătu cu trenul întreaga Rusie. Peste tot a avut posibilitatea să vorbească cu înflăcărare despre Neprihănita Zămislire şi să ajute mulți oameni, creştini şi necreştini, să înţeleagă şi să experimenteze că prin Ea se apropie de Dumnezeu, devin mai buni şi mai curaţi la suflet.

Când armatele germane au ocupat Varşovia, una dintre primele măsuri a fost risipirea fraţilor din Niepokalanów şi confiscarea maşinilor de tipărit. În luna februarie 1941, părintele Maximilian era arestat pentru a doua oară şi aruncat în închisoarea din Pawiak. De aici, în luna mai, a fost transferat la Oświęcim (Auschwitz), unde va primi şi coroana de trandafiri roşii a morţii de martir. În anul 1974, papa Paul al VI-lea l-a trecut în rândul fericiţilor, iar în anul 1982, la 10 octombrie, papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat sfânt.

Rugaciune

Dumnezeule, care pe sfântul preot martir Maximilian Maria Kolbe, înflăcărat de iubire faţă de Fecioara Neprihănită, l-ai umplut de râvnă pentru mântuirea sufletelor şi de dragoste pentru aproapele, dă-ne, te rugăm, prin mijlocirea lui, harul, ca, slujindu-i pe oameni din toată inima pentru slava ta, să ne învrednicim a deveni asemenea Fiului tău până la moarte. Amin.