Schimbarea la Faţă este un moment care e strâns legat de misterul suferinţelorşi morţii Domnului. Evanghelistul Matei începe istorisirea cu aceste cuvinte:după şase zile (adică după mărturisirea solemnă a lui Petru în dumnezeirea lui Cristos şi după prima prevestire a patimilor), Isus l-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus deoparte pe un munte înalt și i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui a strălucit ca soarele și hainele lui au devenit albe ca lumina.(Mt 17, 1-2). În acest episod, avem o imagine cu totul diferită de aceea din Grădina Ghetsimani. Este evidentă intenţia lui Isus de a le da apostolilor săi o dovadă care să le întărească convingerea despre dumnezeirea lui atunci când vor avea de trecut prin încercarea grea a suferinţelor şi condamnării lui la moarte. Muntele înalt, despre care Evanghelia nu ne dă alte indicaţii, este aproape unanim considerat a fi muntele Tabor, aflat în mijlocul Galileii şi dominând câmpia din jur.
Data când s-a petrecut faptul trebuie fixată între Rusaliile evreieşti şi sărbătoarea Corturilor, în al doilea an de viaţă publică a lui Isus, când El s-a ocupat în mod deosebit de formarea apostolilor. Desigur, muntele izolat era un loc potrivit pentru meditarea adevărurilor mari, în tăcere solemnă şi în aerul rarefiat care tempera căldura verii. Într-un asemenea cadru sugestiv, Isus s-a arătat privirilor celor trei aleşi, în toată splendoarea trupului său glorios, aşa cum, de fapt, ar fi trebuit să apară în orice clipă, ca urmare a viziunii beatifice de care sufletul său se bucura în orice clipă, dar, printr-un miracol de iubire şi de umilinţă, El i-a impus fiinţei sale umane purtarea învelişului de trup supus suferinţei şi morţii, pentru a-l oferi Tatălui ceresc, drept sacrificiu pentru mântuirea noastră.
Prin viziunea supranaturală de pe Muntele Tabor, Isus a întărit mărturia lui Petru: Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu. Acea clipă de mărire supraomenească era un semn şi o garanţie a strălucirii învierii: Fiul Omului va veni în mărirea Tatălui său. Chiar subiectul convorbirii cu Moise şi Ilie era o confirmare a vestirii pătimirii şi morţii lui Mesia.
Schimbarea la Faţă, eveniment însemnat în desfăşurarea misterului mântuirii, a fost cinstită de Biserică, atât în Apus, cât şi în Răsărit, în cadrul liturgic al slujbelor, în diferite moduri şi la zile deosebite. Papa Calist al III-lea a ridicat amintirea Schimbării la Faţă la rangul de mare sărbătoare şi a fixat-o la data de 6 august, în amintirea victoriei repurtate de armatele creştinilor împotriva turcilor la Belgrad, în anul 1456. Vestea despre această biruinţă a ajuns la Roma în ziua de 6 august.
Sărbătoarea Schimbării la Faţă pentru viaţa creştină este o amintire a datoriei de a lucra fără încetare la îndepărtarea vălului ignoranţei şi a răutăţii de pe faţa inimii, pentru ca măreţia lui Dumnezeu să schimbe şi sufletul creştinului: ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte...
Noi toți care, cu fața descoperită, privim ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbați în același chip al lui tot mai glorios așa cum dă Duhul Domnului (2Cor 3, 18).
Rugăciune
Dumnezeule, care, prin slăvita Schimbare la faţă a Fiului tău unul-născut, ai întărit misterele credinţei cu mărturia legii şi a profeţilor şi ai prevestit în chip minunat desăvârşirea tainei înfierii noastre, dăruieşte-ne nouă, slujitorilor tăi, harul, ca, ascultând glasul Fiului tău preaiubit, să ne învrednicim a deveni împreună-moştenitori cu el. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu