24 august: Slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal

Îngerilor, scrieţi în Cartea vieţii: Isus este al meu iar eu sunt al lui Isus. Printre puţinele cuvinte rămase în scris de la această tânără creştină catolică din Moldova se află şi cuvintele de mai sus, scrise pe un bileţel, dovadă a dăruirii sale totale faţă de Isus, Mirele ceresc.

Slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal s-a născut la Nisiporeşti, comuna Boteşti, judeţul Neamţ în ziua de 7 decembrie 1935. A fost botezată în biserica parohială din Hălăuceşti a doua zi, 8 decembrie în sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri. Deoarece părinţii ei erau ocupaţi cu muncile câmpului, copila a fost crescută mai mult de bunica sa care a căutat să inspire Veronicăi dragostea faţă de Cristos, faţă de Biserică, conducând-o în primii paşi pe calea credinţei. În ziua de 24 august 1958, întorcându-se de la Sf. Liturghie din parohia Hălăuceşti unde fusese administrat şi sacramentului Sfântului Mir a fost atacată de un tânăr care voia să-i păteze viaţa feciorelnică închinată lui Dumnezeu. După 42 de lovituri de cuţit îşi dădea viaţa şi pleca pentru totdeauna să-l întâlnească pe Mirele său divin Isus Cristos, întâlnire pe care şi-o dorea atât de mult.

În decursul scurtei sale vieţi nu a făcut nimic extraordinar, în afară de faptul că şi-a trăit vocaţia ei de creştină la un nivel superior faţă de cel obişnuit al altor credincioşi. Moartea ei sfântă este deci rodul unei vieţi sfinte, rodul fidelităţii sale faţă de acel Dumnezeu în care inima ei de tânără credea cu fermitate. A frecventat şcoala primară, iar la terminarea acesteia a rămas să-i ajute pe părinţii ei la munca câmpului. Spre vârsta de 16-17 ani îşi va manifesta intenţia de a intra în mănăstire pentru a-şi consacra viaţa lui Dumnezeu. Planul ei nu va putea fi pus în aplicare deoarece Statul comunist desfiinţase mănăstirile catolice din România. Îi rămânea numai să îşi ducă planul la capăt trăind acasă ca o măicuţă. A făcut vot de feciorie şi s-a înscris în Ordinul al Treilea Franciscan (Terţiar). De acum înainte va trăi totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu. Primea zilnic Sfânta Împărtăşanie, iar de la orele de adoraţie nu lipsea niciodată. Pentru a putea face acest lucru nu ezita să parcurgă în fiecare dimineaţă, cei opt kilometri până în parohia din Hălăuceşti. Avea o evlavie deosebită faţă de Sfânta Fecioară Maria pe care o cinstea mai ales prin recitarea continuă şi zilnică a Sfântului Rozariu. Chiar şi în momentul suprem această armă nu a lipsit din mâinile ei. Cei care au ridicat-o din balta de sânge, au putut observa cum strângea în mâinile ei Rozariul. Slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal iubea mult copii şi bolnavii pe care îi vizita des, iar suferinţele ei le îndura cu foarte multă răbdare.

Imediat după moartea ei, credincioşii din localitatea natală şi din împrejurimi au început să vorbească despre ea ca fiind sfântă, iar în ziua de 24 august în fiecare an în locul martiriului ei se celebrează o sfântă Liturghie unde participă mii de credincioşi.

Rugăciune

Dumnezeule, Părinte atotputernic, noi te lăudăm şi îţi mulţumim pentru că ai dat slujitoarei tale Veronica Antal tăria de a-şi păstra curăţia cu preţul vărsării sângelui, devenind un exemplu de trăire autentică a credinţei. Cu multă bucurie, ea şi-a oferit viaţa slujirii lui Isus prin votul de curăţie şi prin rugăciune continuă a căutat să aibă mereu candela aprinsă pentru a întâmpina pe Mirele său divin. Te rugăm Părinte veşnic să învredniceşti pe slujitoarea ta Veronica cu aureola sfinţeniei pentru a deveni o adevărată pildă vie de tărie creştină şi a susţine tinerii şi tinerele noastre pe drumul desăvârşirii şi al fericirii adevărate. Amin.