17 februarie: Cei şapte fondatori ai Societăţii Slujitorii Sfintei Fecioare Maria

În anul 1233, în ziua de 15 august, sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, şapte tineri din oraşul Florenţa au trăit un eveniment care le-a răscolit sufletele. Aceşti tineri erau: Bonfilio Monaldi, Buonagiunta Maneti, Amadio degli Amidei, Ugoccione degli Ugoccioni, Sostegno dei Sostegni, Manetto dell’Antella şi Alexandru Falconieri. Ei făceau parte dintr-o confrerie numită: Laudesi (cântăreţi de imnuri religioase), formată din poeţi-actori foarte răspândiţi în regiunea Umbriei şi Toscanei (Italia) spre sfârşitul Evului Mediu. Aceştia obişnuiau să se adune în faţa vreunei icoane a Maicii Domnului pictată pe pereţi, de-a lungul drumurilor, şi să exprime în versuri cântate lauda şi iubirea lor către Fecioara Preacurată, asemenea trubadurilor care-şi declarau cântând admiraţia şi dragostea faţă de femeia iubită.

În ziua amintită, chipul din icoană al Mariei s-a însufleţit, şi li s-a arătat îmbrăcată în doliu, plânsă şi îndurerată din cauza urii fratricide care împărţea Florenţa în două: din 1275 locuitorii Florenţei se împărţiseră în două tabere adverse, Guelfii şi Ghibelinii (două grupuri politico-sociale care au împărţit Italia în două din secolul al XII-lea până în al XV-lea: guelfii erau de partea Papei, iar ghibelinii de partea împăraţilor germani), care nu pierdeau nici o ocazie de a se încăiera, deseori până la vărsarea de sânge.

Cei şapte tineri au hotărât să încerce a face ceva pentru a aduce puţină pace: s-au constituit într-o asociaţie numită Maria îndurerată, şi s-au retras într-un loc singuratic din muntele Senario, nu departe de oraş, pentru a se consacra rugăciunii şi actelor de penitenţă. Fapta lor pare deosebit de neobişnuită, având în vedere că ei erau tineri, bogaţi şi nobili.

Când într-o zi, pe când coborau în oraş pentru a încerca împăcarea între două familii, un copil a alergat la mama lui strigând: Iată sosesc servitorii Mariei, ei s-au simțit inspirați să adopte aceste cuvinte pentru a se identifica. De altfel, alegerea lor şi consacrarea în slujba Mariei a devenit definitivă: dezbrăcând veşmintele bogate de mai înainte şi aruncând pumnalul pe care îl purtau în cutele lor, au făcut un legământ solemn de a-şi dedica viaţa întreagă cinstirii Preacuratei Fecioare Maria.

Deseori, coborând din muntele numit Monte Senario pe care şi l-au ales de reşedinţă, mai înainte de a intra în oraş treceau prin faţa unei bisericuţe închinate Bunei Vestiri în cartierul mărginaş Cafagio. Tocmai în acest timp se răspândea zvonul că scena Bunei Vestiri din acea bisericuţă a fost pictată de un înger pe când pictorul adormise. În urma afluenţei crescânde a credincioşilor, capela a fost înlocuită cu un mare sanctuar către care au început să se îndrepte mulţimi de pelerini. Lângă el şi-au stabilit locuinţa şi cei şapte fondatori ai Ordinului Slujitorii Preacuratei Fecioare Maria. De aici, ei au răspândit în toate părţile evlavia lor către Fecioara Bunei Vestiri, declarată apoi patroană a Florenţei. Data de 25 martie, sărbătoarea Bunei Vestiri, a fost decretată de locuitorii Florenţei drept început de An Nou. Această practică a durat până la 1749. Cei Şapte Fondatori sunt amintiţi individual în Martirologiul Roman, dar au o sărbătoare colectivă, începând din anul 1888, an în care au fost canonizaţi de către Papa Leon al XIII-lea.

Rugăciune

Revarsă cu bunătate în noi, Doamne, evlavia ce i-a însufleţit pe sfinţii fraţi întemeietori, care, uniţi în slujirea plină de râvnă a Născătoarei de Dumnezeu, au călăuzit poporul credincios spre tine. Amin.