23 februarie Sfântul Policarp, episcop martir

Sfântul Policarp, Episcop de Smirna (astăzi Izmir, Turcia), l-a cunoscut de aproape pe sfântul apostol Ioan şi pe alţii care L-au văzut pe Domnul şi a fost instruit de martori oculari ai vieţii Cuvântului. Pentru acest motiv el ni se prezintă ca martor al vieţii apostolice şi ca omul tradiţiei vii, Semper consonans cum Scripturis. Pasajele citate sunt luate dintr-o scrisoare a lui către creştinii din Filipi, în Macedonia, care îl rugaseră să le trimită unele sfaturi bune şi eventuale scrisori ale sfântului episcop de Antiohia, Ignaţiu, cu care fusese prieten.

Policarp era mai presus de toate un om de conducere. Nu era înzestrat cu calităţile de scriitor şi gânditor ale sfântului Ignaţiu, şi nici nu dorea, asemenea acestuia, să fie, măcinat de fiarele circului pentru a ajunge la Dumnezeu. Dimpotrivă, Policarp a stat şi ascuns, determinat de umila neîncredere în sine însuşi. Descoperit într-un hambar şi readus în oraş, în momentul încercării a ştiut totuşi să arate curajul senin al credinţei sale.

Cunoaştem sfârşitul mişcător al vieţii sale datorită unui document care poartă data anului următor morţii sfântului Policarp, al Bisericii lui Dumnezeu cea peregrină în Smirna către Biserica lui Dumnezeu cea peregrină în Filomelio şi către toate comunitățile de pretutindeni ale Bisericii sfinte şi catolice. Este o istorisire foarte importantă sub aspect istoric, hagiografic şi liturgic.

Când proconsulul Statius Quadratus l-a îndeamnat să se lepede de Isus, bătrânul Policarp, clătinându-şi capul, a răspuns:

- De 86 de ani îl slujesc şi nu mi-a făcut nici un rău, cum aş putea să-l insult pe Regele meu care m-a răscumpărat?

- Am putere să poruncesc să fii ars de viu, adăugă proconsulul.

- Focul cu care tu mă ameninţi, răspunse Policarp, arde şi frige un moment, dar apoi trece: eu mă tem de focul nestins al osândei veşnice.

În timp ce în mijlocul amfiteatrului din Smirna era ars de viu nu ca o carne care se prăjeşte, ci ca o pâine care se coace, martirul a înălţat către Domnul o splendidă rugăciune, scurtă dar intensă: Să fii binecuvântat de-a pururi, Doamne, numele tău vrednic de închinare să fie glorificat de-a lungul tuturor veacurilor de către Isus Cristos preotul veşnic şi atotputernic, şi ţie, împreună cu El şi cu Duhul Sfânt, să ţi se aducă mărire în toţi vecii vecilor.

Pe neaşteptate, trupul ruinat de ani şi suferinţă cade în cenuşă. Cu toate acestea, notează autorul scrisorii, care recomandă să fie citită în toate bisericile, noi am adunat câteva oase, pe care le păstrăm ca pe o comoară de aur şi pietre preţioase.

Rugăciune

Dumnezeule a toată făptura, care l-ai învrednicit pe sfântul episcop Policarp să se numere în rândul martirilor tăi, dă-ne, te rugăm, prin mijlocirea lui, harul, ca, împărtăşindu-ne ca şi el, din potirul lui Cristos, să înviem prin Duhul Sfânt, pentru viaţa veşnică. Amin.