Deodată, auzi un vuiet ca de vijelie ce clatină copacii. Îşi ridică ochii şi, uimită, observă că
din peştera din faţa ei o doamnă îmbrăcată în alb, încinsă cu o panglică azurie, cu înfăţişare
strălucitoare, o privea şi îi surâdea. Doamna avea în mâini un şir de mătănii pe care le strecura
printre degete. Bernadeta scoase şi ea rozarul pe care îl purta totdeauna la dânsa şi se rugară
împreună a treia parte din rozariu.
Când celelalte două s-au întors cu lemnele adunate, au găsit-o pe Bernadeta parcă strălucind
de mulţumire. Le-a spus ce s-a întâmplat, şi toate trei s-au hotărât să nu spună nimănui nimic, dar a
doua zi să vină din nou şi să controleze mai cu atenţie peştera. După ce au ajuns acasă, sora
Bernadetei a destăinuit părinţilor cele întâmplate. Aceştia le-au interzis aspru să mai meargă acolo,
dar la rugăminţile Bernadetei au cedat. Apariţia s-a repetat în ziua de 18 februarie.
Doamna a surâs blând când Bernadeta, învăţată de prietenele ei, a stropit cu apă sfinţită spre
locul arătării, apoi a spus: Vreţi să fiţi bună şi să veniţi aici timp de 15 zile...? Nu vă promit să vă
fac fericită în această lume, ci în cealaltă.
În cursul apariţiilor care au urmat, Doamna i-a cerut Bernadetei să se roage pentru păcătoşi
şi să îi îndemne pe cei credincioşi să facă pocăinţă.
La 25 februarie a invitat-o să bea apă dintr-un izvor, arătându-i locul unde se află. Nu era nici un strop de apă. Bernadeta a răscolit cu degetele pământul pietros: un firicel de apă şi-a făcut apariţia şi încet, încet se adună în gaura săpată. Bernadeta a băut o înghiţitură şi s-a spălat pe faţă: era izvorul apei minunate de la Lourdes.
În ziua de 2 martie, Doamna i-a spus copilei să le comunice preoţilor dorinţa ei de a se face
o procesiune şi a se construi o capelă în acel loc. Parohul Peyramale s-a arătat cu totul neîncrezător
şi a tratat-o foarte aspru pe Bernadeta: Spune-i acelei Doamne să îşi spună numele. În ziua de 25
martie Doamna a dat răspunsul: Eu sunt Neprihănita Zămislire. Cu patru ani înainte, Papa Pius al
IV-lea proclamase dogma Zămislirii fără de păcatul strămoşesc a Preacuratei Fecioare Maria. Acum
Maria arăta titlul prin care dorea să fie onorată.
Mulţimi tot mai numeroase au început să se îndrepte spre locul acestor întâmplări.
Autorităţile au interogat-o şi au ameninţat-o pe Bernadeta şi au interzis accesul la grotă; după multe
cercetări, drumul la grotă a fost lăsat liber, chiar din ordinul împăratului Napoleon al III-lea. Fapte
minunate, vindecări miraculoase, transformări sufleteşti neaşteptate, toate verificate cu atenţie nu
numai de Biserică, ci şi de o comisie medicală formată din 30 de persoane, dovedeau că în acel loc
Dumnezeu îşi arăta prezența milostivă şi puterea într-un mod deosebit. Şi astăzi, după mai bine de o
sută de ani, mulţimi nenumărate se îndreaptă spre apa firavului izvor pentru a experimenta
miracolul Lourdes-ului: bucuria împăcării cu viaţa, cu oamenii, cu Creatorul.
Rugăciune
O, Fecioară Neprihănită, Născătoare de Dumnezeu, care, arătându-te de optsprezece ori într-o peşteră la Lourdes Bernadetei, o îndemnai să se roage pentru păcătoşi, şi tuturora să le
spună: Pocăinţă! Pocăinţă! Pocăinţă!, mijloceşte pentru mine la Dumnezeu, ca să-mi dea harul unei
adevărate pocăinţe, încât să-mi urăsc păcatele din toată inima, să le mărturisesc pe toate, şi nu
numai să mă hotărăsc a nu le mai face, ba chiar să nu le mai fac deloc şi să le ispăşesc creştineşte.
Aşadar, tu care eşti zămislită fără de păcatul strămoşesc, dobândeşte-mi să nu rămână în
mine prihana păcatelor şi să împlinesc legea dumnezeiasca până la moarte, să fiu un ucenic adevărat
al lui Isus, În Biserică să fiu un mădular vrednic, și pe tine, mamă, să te iubesc din toată inima.
Astfel nădăjduiesc că mă voi face părtaş de binecuvântările Tale, aici pe pământ, iar apoi te voi
preamări și-ţi voi mulţumi în cer pentru toată veşnicia. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu