10 februarie: Sfânta Scolastica, fecioară

Scolastica este sora sfântului Benedict, organizatorul vieţii mănăstireşti în părţile de Apus. Singurul izvor istoric despre viaţa Sfintei Scolastica sunt capitolele 33 şi 34 din cartea Dialoguri a lui Grigore cel Mare (540-604). Amănuntele, legendare, care au fost adăugate ulterior, nu reuşesc să adauge ceva nou la imaginea simplă şi impresionantă a sfintei. Chiar sfântul Grigore cel Mare nu şi- a propus să ne dea o viaţă a ei, doar o aminteşte în legătură cu descrierea profilului interior al părintelui monahismului occidental.

Anul naşterii celor doi sfinţi pare să fie acelaşi: 480. Probabil că Benedict şi Scolastica erau gemeni. Și chiar dacă nu au fost gemeni biologic, cu siguranţă în viaţa lor spirituală au pornit şi au mers împreună până la moarte. Au murit amândoi în anul 547, la o diferenţă de 40 de zile.

Scolastica s-a consfinţit lui Dumnezeu din tinereţe şi l-a urmat pe fratele ei la Subiaco şi Monte Cassino. Aici a fondat şi ea o mănăstire, la poalele muntelui, ca şi cum ar fi voit să se oprească cu respect la poarta care urca spre stânca abruptă unde fratele său îşi construise locuinţa pentru el şi ceilalţi călugări. Dar, deşi era atât de aproape, Benedict cobora doar o singură dată pe an, pentru a se întâlni cu sora lui. De aceea, ne putem uşor închipui cât de mult dorea Scolastica să fie cât mai îndelungată această vizită anuală. Benedict însă ţinea cu orice preţ să respecte regula care îi interzicea să înnopteze în afara zidurilor mănăstirii.

Cu prilejul ultimei întâlniri, probabil în prima joi din Postul Mare al anului 547, Dumnezeu a arătat totuşi că actul de afectuoasă iubire între cei doi fraţi îi era mai plăcut decât fidelitatea riguroasă faţă de regula de viaţă pe care şi-o alesese singur.

Într-adevăr, în zadar s-a rugat Scolastica de fratele ei ca să rămână cu ea toată noaptea, până la ziuă, spre a continua convorbirea despre bucuria din ceruri, cum ne relatează sfântul Grigore cel Mare. Când Benedict a dojenit-o cu severitate, pentru dorinţa ei contrară obligaţiilor lui, Scolastica, cu capul în mâini, a început să se roage.

Şi a avut mai multă trecere la Dumnezeu pentru că a avut mai multă iubire, comentează sfântul Grigore. Doar puţine clipe au trecut, şi deodată se părea că s-au rupt toate zăgazurile norilor. Ploaia torenţială şi tunetele l-au oprit pe Benedict să se mai întoarcă la mănăstire, lucru pentru care a învinuit-o pe Scolastica. Iată, te-am rugat, dar tu nu ai voit să mă asculţi. L-am rugat pe Domnul, şi El m-a ascultat. Acum, dacă poţi, întoarce-te la mănăstire. Pe locul unde s-a petrecut faptul, mai târziu s-a construit aşa numita Biserică a convorbirii, iar ca urmare a celor petrecute, sfânta Scolastica este invocată împotriva fulgerelor şi pentru a dobândi ploaie bună şi curată.

La trei zile după acea prelungită şi înflăcărată convorbire, pe când sfântul Benedict se afla în rugăciune, a văzut sufletul Scolasticii zburând spre cer sub forma unei porumbiţe. După patruzeci de zile avea să meargă şi el pe acelaşi drum, pentru ca împreună să trăiască bucuria din ceruri.

Rugăciune

Celebrând amintirea sfintei Scolastica, te rugăm, Doamne, să ne dai harul ca, după exemplul ei, să-ți slujim în iubire neprihănită și să ajungem a ne bucura de roadele prieteniei tale. Amin.