2 februarie: Întâmpinarea Domnului

Împlinind prescrierile Legii lui Moise, Maria, la patruzeci de zile după ce l-a născut pe Isus, a venit la Templul din Ierusalim pentru a-i oferi lui Dumnezeu pe fiul ei întâi-născut și a împlini ritualul purificării.

Până la reforma calendarului ce a avut loc după Conciliul Vatican al II-lea, sărbătoarea celebrată în această zi era numită Curăţirea Maicii Domnului, Purificatio. Reforma liturgică a redat sărbătorii titlul de Prezentarea în Templu a Domnului, titlu pe care îl avea la început, amintind oferirea lui Isus Tatălui Ceresc, oferire ce prevestea şi începea actul jertfei supreme de pe Cruce.

Împlinirea unei prescrieri care nici pentru Isus, nici pentru Maria nu putea fi obligatorie constituie o grăitoare lecţie de umilinţă, şi amintirea ei încoronează comemorarea anuală a Misterului Naşterii Domnului. În Betleem, Fiul lui Dumnezeu şi Mama lui Preacurată au luat asupra lor sărăcia extremă a celor ce locuiesc în barăci improvizate la margini de oraşe şi existenţa crudă şi nesigură a celor plecaţi departe din căminul lor. Intrând în Templu, Isus oferă lui Dumnezeu toată suferinţa pe care oameni stăpâniţi de orgoliu şi lăcomie o produc semenilor lor, şi imploră dreptatea şi iubirea dătătoare de pace.

Intrând în Templu, Maria şi Isus îi întâlnesc pe bătrânul Simeon şi proorociţa Ana. Aceştia, luminaţi de Dumnezeu, pun într-o mai mare lumină caracterul de sacrificiu al Prezentării lui Isus. Profeţia lui Simeon îi dezvăluie limpede suferinţa ce-i este rânduită: o sabie îţi va străpunge inima. Maria este părtaşă la sacrificiul Fiului lui Dumnezeu, ca urmare a faptului că în calitate de mamă este strâns unită cu persoana lui Isus.

Biserica din Roma a început să ţină această sărbătoare la jumătatea secolului al VII-lea. Papa Sergiu I (687-701) a rânduit o procesiune penitenţială care pornea de la biserica Sfântul Adrian din For şi se încheia la bazilica Santa Maria Maggiore. Este cea mai veche procesiune penitenţială cunoscută.

Ceremonia binecuvântării lumânărilor, menţionată în cărţi chiar din secolul al X-lea, se referă la cuvintele bătrânului Simeon: Ochii mei au văzut mântuirea pe care ai pregătit-o înaintea tuturor popoarelor, lumină pentru luminarea neamurilor. Lumânarea sfinţită este simbolul lui Cristos care jertfindu-se pe sine însuşi ne dăruieşte lumina şi căldura sufletului. În acelaşi timp ne aminteşte porunca lui Cristos: Să fie sufletele voastre ca o lumină înaintea oamenilor.

Rugăciune

Astăzi a venit ziua fericită în care Isus a fost prezentat în templu, de Maria şi Iosif. El se supune astfel legii lui Moise, dar, în realitate, iese în întâmpinarea poporului său credincios. Îndemnaţi de Duhul Sfânt, au venit la templu, bătrânii sfinţi Simeon şi Ana. Luminaţi de acelaşi Duh, ei l-au recunoscut pe Domnul şi au dat mărturie înaintea tuturor, tresăltând de bucurie. La fel, şi noi, adunaţi laolaltă prin Duhul Sfânt, ne îndreptăm spre casa lui Dumnezeu în întâmpinarea lui Cristos. Acolo îl vom găsi şi îl vom recunoaşte la frângerea pâinii, până ce va veni arătându-se în slavă.

Dumnezeule, originea şi izvorul luminii, care i l-ai arătat astăzi bătrânului Simeon pe Cristos, lumină spre luminarea neamurilor, te rugăm cu umilinţă să binevoieşti a asculta rugăciunile poporului tău. Dă-i harul, ca, umblând pe calea virtuţilor, să se învrednicească a ajunge la lumina fără de apus. Amin.