31 ianuarie: Sfântul Ioan Bosco, preot

Ioan Bosco s-a născut la 16 august 1815 într-un cătun, numit Becchi, la 40 km de Torino. Orfan de tată de la vârsta de doi ani, a fost crescut de mama lui, Margherita Occhiena, o persoană simplă care avea o credință puternică și un caracter puternic, care i-a insuflat nevoia de rugăciune, teama de Dumnezeu și o devoțiune specială pentru Fecioara Maria, mama lui Isus.

Înzestrat cu o inteligenţă deosebită și o agilitate corporală puţin comună, chiar de mic copil aduna în jurul său pe cei de o vârstă cu el şi organiza cu ei jocuri copilăreşti distractive. Când însă auzea clopotul sunând pentru slujbă, năvăleau cu toţii în biserică.

La 14 ani, nu fără dificultate, a început studiile pentru a deveni preot, dorință pe care o avea de la nouă ani. Hirotonit preot în 1841, și-a dedicat întreaga viață educației tinerilor. La început a adunat un grup mic de băieţi pe care îi ajuta să se joace, să se roage şi adesea să ia şi masa în locuinţa care îi fusese repartizată ca preot. Dar în curând, din pricina zgomotului şi a deranjului pe care îl făceau copiii, a trebuit să părăsească această locuinţă, precum şi altele închiriate provizoriu. În cele din urmă, a reușit să găsească un adăpost stabil, unde, ajutat de mama sa Margareta, deşi lipsit de mijloace materiale şi întâmpinând multiple împotriviri, don Bosco a dat viaţă unui mare complex socio-cultural numit Oratoriul Sfântului Francisc de Sales.

Oratoriul era un loc de întâlniri duminicale pentru tinerii care doreau să petreacă o duminică în veselie sănătoasă şi sfântă, complex de şcoli de arte şi meserii pentru tinerii muncitori și şcoli pentru studii umanistice. În acest complex se aplica pedagogia care mai târziu se va numi metoda preventivă, metodă ce se baza pe religie, raţiune şi iubire. Practicarea metodei preventive este în întregime întemeiată pe cuvintele sfântului Paul care zice: Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură (1Cor 13, 4.7).

Don Bosco a asigurat continuitate operei sale întemeind Asociaţia Sfântului Francisc de Sales (Salesienii) şi Fiicele Mariei Ajutătoare. A fost şi un foarte fecund scriitor popular şi a iniţiat mai multe acţiuni pentru dezvoltarea presei catolice. Trăind în anii învolburaţi ai Risorgimento-ului, a ştiut să stea departe de politică, dar a intervenit în mai multe rânduri între Sfântul Scaun, Guvernul italian şi casa regală de Savoia.

Întotdeauna vesel şi amabil, se simţea preot în casa săracului, preot şi în palatul regelui şi al miniştrilor. Deşi a apărat cu sinceritate şi fermitate adevărul credinţei catolice, nu s-a ruşinat niciodată de prieteniile sale cu protestanţii şi cu evreii. Să dezaprobăm greşelile, scria el în Catolicul în viaţă..., dar să respectăm totdeauna persoanele.

Sfântul Ioan Bosco a murit la 31 ianuarie 1888 şi a fost declarat Sfânt de către Papa Pius al XI-lea în 1934.

Rugăciune

Dumnezeule, care l-ai chemat pe sfântul Ioan Bosco, preot, să fie pentru tineri învăţător şi părinte, dă-ne şi nouă focul iubirii de care era înflăcărat el, ca să căutăm mântuirea fraţilor noştri şi să-ţi slujim numai ţie. Amin. 

30 ianuarie: Sfânta Martina, fecioară martiră

Martirologiul roman amintește că sfânta Martina a fost foarte venerată în Cetatea Eternă pentru că a suferit martiriul.

Sfânta Martina s-a născut la Roma din părinți iluștri. Tatăl său a fost de trei ori consul. El avea o credință vie și era de o caritate deosebită. După moartea sa, Martina a vândut toate bunurile sale, iar banii i-a folosit pentru faptele de caritate. Împăratul care domnea în timpul ei era Alexandru. Acesta îi persecuta pe creștini. Cei care aveau poruncă să-i descopere pe creștini, o găsiră pe Martina în rugăciune într-o biserică și astfel o arestară. Cum ea nu se împotrivi cu nimic arestării, ei crezură că au parte de o victorie însă când ajunseră în fața împăratului, ea refuză să aducă jertfă zeilor. Datorită acestui refuz, a avut parte de multe chinuri. Însă ea le-a primit cu răbdare dovedind iubirea ei puternică și credința de neclintit pentru Domnul.

- Eu sunt creștină și îl mărturisesc pe Isus Cristos!

A sfârșit tăindu-i-se capul. Martiriul său a avut loc în anul 226.

Rugăciune

Dumnezeule, tu ne dai astăzi bucuria de a o sărbători pe sfânta Martina și ne luminezi cu exemplul curăției și al tăriei sale. Dăruiește-ne cu bunătate harul de a fi ajutați prin meritele ei, să înaintăm pe drumul credinței. Amin. 

30 Ianuarie: Sfânta Iacinta Mariscotti, fecioară

Iacinta, botezată Clarice, s-a născut la Vignanello, dieceza de Civita Castellana, în 1585. Părinții ei, Marco Antonio și Ottavia Orsini, erau nobili romani. La vârsta de douăzeci de ani a intrat în al Doilea Ordin Franciscan, la Clarisele din Mănăstirea Sfântului Bernardin din Viterbo.

După aproximativ cincisprezece ani de viață, pe care ea i-a caracterizat ca fiind cu multe vanități și inepții în care am trăit în sfânta religie, pe timpul unei boli a fost copleșită de harul lui Dumnezeu, fapt care a condus-o la o convertire sinceră și totală. Timp de douăzeci și patru de ani a trăit în sărăcie și în pocăințe eroice. A reparat slăbiciunile din trecut și a urcat astfel spre înălțimile perfecțiunii creștine. Deși legată de clauzură a desfășurat o activitate socială intensă în favoarea celor săraci, a celor bolnavi, și a celor închiși, fapt care a condus-o spre ajutorarea și din punct de vedere spiritual a beneficiarilor actelor sale de caritate.

A murit la Viterbo în 1640, fiind îndată venerată ca sfântă de către surori și de către credincioși.

Rugăciune

Dumnezeule, care ai făcut-o minunată pe sfânta fecioară Veronica prin semnele pătimirilor Fiului tău imprimate pe trupul ei, dă-ne, te rugăm, harul să ne asemănăm tot mai mult cu Cristos Răstignit pentru a ne bucura într-o zi de vederea slavei tale. Amin. 

29 ianuarie: Sfântul Valeriu, episcop

În această zi sunt amintiți doi sfinţi omonimi, primul episcop de Trier, care a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, şi episcopul de Ravenna, care a murit la 15 martie 810, amintit astăzi de o Cronică din anul 1286, probabil printr-o confuzie de nume cu episcopul de Trier. Pentru amândoi nu există elemente din care să se poată face un tablou indubitabil din punct de vedere hagiografic. Mai mult, în ceea ce-l priveşte pe episcopul de Ravena, o scrisoare a papei Leon al III-lea către Carol cel Mare nu ar depune mărturie în favoarea sfinţeniei sale, chiar dacă criticile au probabil o justificare doar politică: ea povesteşte că doi conţi palatini, oaspeţi ai curiei din Ravenna în ziua de Florii (8 aprilie 808), în timpul prânzului au ascultat cuvinte care pentru noi sunt o ruşine să le relatăm în scrisoare.

Din alte izvoare istorice rezultă însă că arhiepiscopul Valeriu, care a condus dieceza de Ravena între anii 788 şi 810, a fost un păstor plin de zel, nu numai prin împodobirea splendidelor biserici din Romagna, ci şi prin păstrarea dreptei credinţe, ameninţată mereu de către erezia ariană. În secolul al XIII-lea arhiepiscopul Simeon i-a mutat rămăşiţele pământeşti în catedrală (la 9 mai 1222), acordând o indulgenţă specială bazilicii Sant'Apollinare in Classe, pentru evlavia faţă de fericitul Valeriu.

Informațiile despre episcopul de Trier par mai incerte. O cronologie bine gândită îl plasează la sfârşitul secolului al III-lea, dar o legendă, cu vădita intenţie de a atribui bisericilor din Galia şi din Germania o dovadă de apostolicitate, face din sfântul Valeriu un discipol al apostolului Petru, care l-ar fi trimis la Trier, în compania lui Eucarius şi a lui Maternus. Înfrumuseţări posterioare ale acestei legende se găsesc în Gesta episcoporum Tungrensium, compuse pe la anul o mie, în care sunt repetate motivele tradiţionale ale sfinţeniei marilor misionari ai epocii apostolice: convertiri ale mulţimilor de păgâni şi minuni răsunătoare, adesea ingenue, dar sugestive, cum este învierea tovarăşului de misiune Maternus, făcută de Valeriu cu bastonul trimis lui în mod special de către sfântul Petru.

Alt tovarăş de misiune, care a murit înaintea lui, Eucarius, l-ar fi înştiinţat în vis despre iminenţa morţii sale, care a avut loc la 29 ianuarie 88, dată care trebuie totuşi fixată mai târziu, la începutul secolului al IV-lea, după cum se deduce din catalogul episcopal al oraşului Trier şi din vechile inscripţii gravate pe piatră. Rămăşiţele sale se păstrează în biserica Sfântul Matia, din Trier, într-un sarcofag de stil romanic târziu.

Rugăciune

Dumnezeule, lumina credincioşilor şi păstorul sufletelor, care l-ai aşezat în Biserică pe sfântul episcop Valeriu, spre a păstori prin cuvânt oile tale şi a le călăuzi cu exemplul său, dă-ne harul, ca, prin mijlocirea lui, să păstrăm credinţa pe care ne-a împărtăşit-o şi să urmăm calea pe care ne-a arătat-o. Amin. 

28 ianuarie: Sfântul Toma de Aquino, preot şi învăţător al Bisericii

Toma, fiul contelui Landolfo d`Aquino, s-a născut în castelul Roccasecca, în jurul anului 1225. La vârsta de 18 ani a intrat în Ordinul Predicatorilor al sfântului Dominic în ciuda faptului că familia nu era de acord.

A studiat la mănăstirea de la muntele Cassino, apoi la Universitatea din Napoli. Şi-a completat formaţia culturală la Paris, unde a fost discipolul lui Albert cel Mare, și la Köln. În 1256 a început să predea filosofie și teologie la Universitatea din Paris.

Sfântul Toma era mai presus de toate un intelectual. Fără încetare cufundat în studiu, adesea pierdea noţiunea timpului şi a spaţiului. Odată, pe când traversa marea într-o corabie, nu şi-a dat seama nici de furtuna teribilă ce se iscase, nici de legănarea primejdioasă a corabiei, atât era de cufundat în lectură. Lecturile pe care le făcea nu au rămas sterile, nici nu au format un scop în sine. Deviza lui: contemplata alis tradere (să împărtăşeşti altora rodul reflexiilor tale), s-a concretizat într-un număr mare de cărţi, realizate aproape în mod miraculos, dacă ţinem seama că a murit destul de tânăr, la vârsta de 48 de ani. Dintre numeroasele sale scrieri prin care a încercat să fundamenteze științific, filosofic și teologic, doctrina creștină, cea mai importantă este Summa theologica, o enciclopedie teologică, scrisă într-un stil simplu și precis, caracterizată de o extraordinară putere de sinteză.

Când în anul 1323 papa Ioan al XXII-lea l-a înscris în catalogul sfinţilor, s-au găsit unii care să obiecteze că Toma nu a făcut minuni nici în viaţă, nici după moarte. Papa le-a răspuns cu o frază rămasă celebră: câte propoziţii teologice a scris, tot atâtea minuni a săvârşit.

A murit în dimineaţa zilei de 7 martie 1274, în mănăstirea cisterciană din Fossanova, în drum spre Conciliul Ecumenic din Lyon, convocat de Papa Grigore al X-lea.

Începând din secolul al XV-lea, a fost numit Doctor Angelicus (Doctor îngeresc). Rolul fundamental pe care îl acordă inteligenţei nu se transformă într-un intelectualism abstract, scop în sine însuşi. Gândirea este condiţionată de iubire şi iubirea condiţionează gândirea. Dante, unul dintre primii tomişti, traduce astfel în poezie conceptul tomist de inteligenţă - beatitudine: Lumină intelectuală plină de iubire - iubire de adevăr plină de bucurie... Gândirea sfântului Toma a fost timp de secole baza formării filosofice şi teologice a seminariştilor, şi în timpurile noastre a cunoscut o puternică înflorire prin opera Papei Leon al XIII-lea şi a filosofului francez Jacques Maritain. Pe lângă marea Summa theologiae, lucrările mai mici teologice, pastorale şi spirituale rămân mereu actuale şi sunt în continuare retipărite.

Rugăciune

Dumnezeule, care ne-ai dat în sfântul Toma de Aquino un model de râvnă pentru sfințenie și de căutare a adevărului, dă-ne, te rugăm, lumină pentru a-i înțelege învățăturile și putere pentru a-i urma exemplul. Amin.