31 august: Sfântul Raimund Nonnatus, preot

Sfântul Raimund Nonnatus s-a născut în anul 1200, la Portell, o localitate din împrejurimile Barcelonei. Deoarece naşterea lui a avut loc prin cezariană, pe atunci un lucru cu totul neobişnuit, la numele de botez s-a adăugat supra-numele Nonnatus, adică nenăscut. Pentru acest motiv, el este invocat de către mame şi moaşe în vederea unei naşteri uşoare.

La vârsta de 18 ani, în ziua de 10 august 1218, a participat la o solemnitate neobişnuită, în catedrala din Barcelona: inaugurarea oficială a Ordinului Sanctae Mariae de mercede captivorum (Ordinul Sfintei Maria a preţului pentru răscumpărarea captivilor). Această asociaţie îşi propunea să pregătească oameni capabili să lucreze pentru răscumpărarea celor căzuţi în mâinile piraţilor turci. Membrii Ordinului, pe lângă voturile religioase obişnuite, se legau cu jurământ să-şi ofere viaţa şi persoana proprie, dacă va fi cazul, pentru răscumpărarea sclavilor. În acea perioadă, erau dese incursiunile piraţilor care răpeau oameni şi-i vindeau ca sclavi musulmanilor din nordul Africii. Viaţa şi credinţa lor era în mare primejdie. Familiile nu aveau posibilitatea să-i răscumpere, de aceea, sfântul Petru Nolasc a propus întemeierea unui ordin călugăresc menit să contribuie la rezolvarea acestei probleme. Participând la solemnitatea inaugurării din 10 august 1218, Raimund Nonnatus se entuziasmă de această idee și de aceea ceru să fie primit şi el în rândul Mercedarilor. A fost hirotonit preot în anul 1222. Până în 1231, a lucrat la eliberarea sclavilor. A reușit să răscumpere 140 de sclavi la Valencia, 250 la Alger iar, în 1230, la Tunis, un număr de 228. Aici a fost pus în situaţia să respecte jurământul special al Ordinului Răscumpărării Sclavilor. Neavând întreaga sumă cerută de negustorii de sclavi de la Tunis, Raimund s-a constituit el însuşi prizonier. El a făcut acest act cu gândul de a rămâne în mijlocul celorlalţi sclavi, spre a păstra în sufletele lor flacăra credinţei şi a speranţei şi de a predica Evanghelia însăşi musulmanilor.

Pentru a-l împiedica să vorbească despre Cristos, stăpânul lui a ajuns până acolo încât i-a perforat buzele cu un fier roşu şi i-a închis gura cu un lacăt pe care îl deschidea numai când îi dădea mâncare. Timp de opt luni, Raimund a lucrat în aceste condiţii, neîncetând să-i îndemne prin semne pe tovarăşii săi la statornicie în credinţă şi dragoste creştină. După opt luni, alţi Mercedari au adus suma necesară răscumpărării şi el a fost pus în libertate.

Ultimii zece ani din viaţă i-a petrecut mai mult la Roma, îndeplinind diferite misiuni încredinţate de conducerea Ordinului sau din partea Scaunului Apostolic. Papa Grigore al IX-lea, voind să-i aducă un omagiu public pentru suferinţele şi activitatea sa, i-a conferit demnitatea de Cardinal. Raimund se afla atunci în Spania. Dând ascultare Suveranului Pontif, porni din nou spre Roma. Pe drum se îmbolnăvi de o febră violentă, care l-a răpus. Fiind la Cardona, nu departe de Barcelona, în ziua de 31 august 1240, la vârsta de numai patruzeci de ani, își sfârşeşte viaţa pământească pentru a primi de la Dumnezeu răsplata celui care l-a vizitat şi l-a ajutat pe Cristos aflat în suferinţă.

Rugăciune

Dumnezeule, lumina credincioşilor şi păstorul sufletelor, care l-ai aşezat în Biserică pe sfântul Raimund, spre a păstori prin cuvânt oile tale şi a le călăuzi cu exemplul său, dă-ne harul, ca, prin mijlocirea lui, să păstrăm credinţa pe care ne-a împărtăşit-o şi să urmăm calea pe care ne-a arătat-o. Amin. 

30 august: Sfinții Felix și Adauctus, martiri

În ziua de 30 august este comemorat sfântul Felix care era un preot din oraşul Roma, martirizat în timpul împăratului Diocleţian. Când era condus la locul de execuţie, un necunoscut din mulţime a cerut să fie omorât şi el pentru Cristos. Dorinţa i s-a împlinit, dar când au căutat să-i afle numele, nu au reuşit să dea de nici un indiciu. Atunci, l-au menţionat cu numele Adauctus, care ar putea fi tradus alăturatul sau cel adăugat. Istoria acestor doi martiri este interesantă şi din punct de vedere arheologic.

După execuţia lor, au fost îngropaţi într-o criptă din Cimitirul Commodillei, pe Calea Celor Şapte Biserici, nu departe de Bazilica Sfântului Paul şi dincolo de zidurile oraşului. Cripta a fost transferată de papa Siriciu în bazilică, apoi mărită şi decorată cu fresce de către papii Ioan I şi Leon al III-lea. A devenit astfel un loc căutat de pelerini şi de credincioşii evlavioşi, până spre sfârşitul Evului Mediu, când multe catacombe şi sanctuare subterane au căzut în uitare şi au fost devastate. Cimitirul Commodillei, cu mormântul lui Felix şi al lui Adauctus, a fost descoperit în anul 1720, dar bucuria descoperirii lor a durat puţin, deoarece bolta micii bazilici subterane s-a prăbuşit. Peste ruine s-au aşternut din nou uitarea şi părăsirea, până în 1903, când bazilica a fost din nou restaurată. Cu această ocazie, s-a descoperit una dintre cele mai vechi fresce paleocreştine, în care este reprezentat sfântul Petru primind cheile în prezenţa sfinţilor Ştefan, Paul, Felix şi Adauctus.

Rugăciune

Dumnezeule, care i-ai copleşit cu harul tău pe sfinţii Felix și Adauctus, înălţându-i la o atât de mare slavă, pentru meritele şi rugăciunile lor, dă-ne şi nouă, slujitorilor tăi, iertare de păcate şi izbăvire din toate încercările. Amin. 

29 august: Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul

Sărbătorirea de astăzi, care în Biserica latină are o origine veche (în Franţa din secolul al V- lea, iar la Roma din secolul al VI-lea), este legată de sfinţirea bisericii construite la Sebaste, în Samaria, pe mormântul presupus al Înaintemergătorului lui Cristos. Cu numele de Pătimirea sau de Tăierea capului, sărbătoarea apare la data de 29 august în Sacramentarium romanum şi, după Martirologiul Roman, această dată corespunde unei a doua regăsiri a capului sfântului Ioan, transportat atunci în biserica Sfântul Silvestru din Roma. În afară de aceste date istorice, despre Ioan Botezătorul avem relatările evangheliştilor, cu deosebirea că sfântul Luca ne vorbeşte despre naşterea lui, despre viaţa lui în pustiu şi despre predica lui, iar sfântul Marcu se referă la moartea lui.

Din Evanghelie şi din tradiţie putem reconstitui viaţa Înaintemergătorului, al cărui cuvânt aprins părea într-adevăr pătruns de spiritul proorocului Ilie. În anul al XV-lea al împăratului Tiberiu (27-28 după Cristos), Botezătorul, care ducea o viaţă aspră, urmând legile naziratului, şi-a început misiunea invitând poporul să înceapă pregătirea căilor Domnului, deoarece pentru a-l primi era de trebuinţă o convertire sinceră. Adresându-se tuturor claselor sociale, a trezit un entuziasm puternic în popor, dar şi nemulţumiri între farisei, aşa-numita aristocraţie a spiritului, a cărei ipocrizie o condamna în mod deschis.

Ajuns de acum un personaj popular, a tăgăduit cu hotărâre că ar fi Mesia cel aşteptat, recunoscând superioritatea lui Isus, pe care l-a arătat ucenicilor săi cu prilejul botezului în apele Iordanului. S-ar părea că, afirmând prezenţa, celui mai puternic, el ar fi urmat să se retragă. Cu toate acestea, cel mai mare dintre profeţi nu a încetat să-şi facă auzită vocea acolo unde a fost necesar să îndrepte căile strâmbe ale răului. A dojenit în public purtarea scandaloasă a lui Irod Antipa şi a cumnatei sale, Irodiada. Mânia lor, pe care el a prevăzut-o, l-a aruncat în temniţa grea de la Macheronte, pe malul de răsărit al Mării Moarte.

Cunoaștem sfârșitul evenimentelor: cu prilejul unui banchet organizat la Macheronte, fiica Irodiadei, Salome, dovedind excelente calităţi de dansatoare, l-a entuziasmat pe Irod. Drept răsplată, la sfatul mamei sale, a cerut şi a obţinut de la Irod capul lui Ioan Botezătorul. Astfel, a încetat să mai vorbească deschizătorul de drum al lui Mesia, glasul cel mai puternic dintre vestitorii apropiatului mesaj evanghelic. Ioan Botezătorul este ultimul profet şi primul apostol. El şi-a dat viaţa împlinindu-și misiunea până la sfârșit. Pentru acest motiv, Biserica îl aşază în rândul sfinţilor martiri.

Rugăciune

Dumnezeule, care ai voit ca sfântul Ioan Botezătorul să fie înainte-mergătorul Fiului tău, şi în naştere, şi în moarte, dă-ne harul, să luptăm cu râvnă şi curaj pentru mărturisirea învăţăturii tale, după exemplul lui, care şi-a vărsat sângele pentru adevăr şi dreptate. Amin. 

28 august: Sfântul Augustin, episcop și învățător al Bisericii

Sfântul Augustin s-a născut în anul 354, la Tagaste, astăzi, localitatea Souk-Ahras din nordul Algeriei, dintr-o mamă creştină, Monica, şi un tată păgân, Patriciu. Şi-a făcut studiile la Cartagina, ducând o viaţă dezordonată, până ce a deschis el însuşi o şcoală de retori. A păstrat legături cu o femeie, de la care a avut un fiu, Adeodatus.

Augustin trăia contradicții profunde: însetat de adevăr, dar atras spre greșeală. Studiul unei anumite filosofii îl aruncă în braţele maniheismului. Această erezie susţinea că universul este format de două principii: binele, Dumnezeul reprezentat prin lumină, şi răul, Diavolul, reprezentat prin întuneric. Materia este creaţia principiului răului şi, prin urmare, trebuie nimicită. Augustin îşi găseşte o motivare filosofică a vieţii pe care o ducea. Mai târziu, va mărturisi că uneori auzea chemarea spre desăvârşirea morală, dar se simţea învăluit de întunericul trupului. Între timp, i se oferi un post de retor la Milano. Pornind într-acolo, traversă marea, se opri puţin la Roma şi apoi se stabili în oraşul în care marele sfânt, Ambroziu, cu exemplul şi cuvântul său, aprindea în sufletele tinerilor dragostea faţă de viaţa trăită în curăţie, din iubire faţă de Cristos şi Maica sa Preacurată.

Convertirea lui Augustin la credință s-a realizat prin rugăciunea și lacrimile mamei sale. Ruperea definitivă cu trecutul şi hotărârea fermă de a începe viaţa nouă prin primirea botezului au fost determinate de o întâmplare ce a rămas un mister chiar pentru Augustin. Se afla în grădină, frământat de gânduri, nehotărât între da şi nu. Deodată, auzi vocea limpede a unui copil: ia şi citeşte! Fără să cerceteze cine a strigat, intră în casă, deschise Noul Testament. Privirea îi căzu pe cuvintele sfântul Paul: să nu trăiţi în beţii şi chefuri, nici în desfrâu, ori în ceartă şi invidie, ci îmbrăcaţi-vă cu Domnul nostru Isus Cristos. Ascultând istorisirea unui prieten despre viaţa curată şi sfântă a sihaştrilor din Egipt, exclamă: cât de laşi suntem. Oameni inculţi cuceresc cerul, iar noi, cu toată ştiinţa noastră, ne zbatem în mrejele cărnii şi ale sângelui!

În sufletul lui Augustin s-a făcut lumină. A luat legătura cu sfântul Ambroziu, s-a pregătit cu grijă şi, în noaptea de Paşti a anului 387, Augustin a primit sfântul Botez îmbrăcând haina albă a copilăriei creştine. În timp ce mulţimea credincioşilor cânta cu înflăcărare Te Deum, Monica vărsa lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. După botez, Augustin s-a hotărât să se întoarcă în Africa. La Ostia, lângă Roma, mama s-a îmbolnăvit, murind în scurt timp. Ajuns la Tagaste, în oraşul natal, a avut parte și de durerea de a-l pierde şi pe fiul său, rămânând liber să se consacre cu totul şi definitiv slujirii lui Dumnezeu. S-a dus la episcopul de Hipona şi i-a destăinuit gândurile sale. Bătrânul episcop a înţeles că Providenţa îi trimitea un dar nepreţuit. L-a sfinţit preot şi l-a numit co- adiutorul său. După moartea episcopului, în 396, Augustin a fost ales în locul lui, şi timp de patruzeci şi doi de ani, până la moarte, va duce o viaţă extrem de activă. Grija pastorală a diecezei, lupta împotriva ereziilor timpului său, o foarte bogată corespondenţă, un mare număr de scrisori teologice îi umpleau ziua de lucru până la epuizare. Cu toată activitatea sa extraordinară şi a prestigiului ştiinţei sale, a fost întotdeauna apropiat sufleteşte de cei mulţi şi mici. Pentru preoţii colaboratori a organizat o formă de viaţă comună, cu Regula care va rămâne modelul tuturor regulamentelor congregaţiilor de preoţi diecezani.

Când armatele vizigoţilor au trecut prin foc şi sabie oraşul Roma, în anul 410, întreaga lume pe atunci cunoscută s-a cutremurat. După trecerea năvălitorilor, oraşul a rămas un morman de ruine. Augustin meditează treisprezece ani asupra celor întâmplate şi scrie una dintre capodoperele sale: De civitate Dei, expunând concepţia creştină asupra istoriei. Nu peste mult timp, şi peste oraşul Hipona s-au abătut armatele vandalilor. Asediul din afară şi răscoalele din interior au făcut din oraş un infern. Bătrânul Augustin, în camera sa, ceru să i se atârne de perete textul celor şapte psalmi de pocăinţă, prin care, în numele său şi al turmei sale, cerea îndurarea şi milostivirea Domnului, până în ziua de 28 august 430, când glasul lui se stingea pentru totdeauna.

Rugăciune

Te rugăm, Doamne, să reînnoieşti în Biserica ta duhul pe care l-ai revărsat asupra sfântului episcop Augustin, pentru ca şi noi, sub insuflarea lui, să însetăm numai după tine, izvorul înţelepciunii adevărate, şi să te căutăm pe tine, originea iubirii cereşti. Amin.