9 martie: Sfântul Grigore de Nissa, episcop

Sfântul Grigore de Nissa, cel mai profund gânditor dintre Sfinţii Părinţi greci ai secolului al IV-lea. Deşi iubea mai presus de toate studiul şi singurătatea, a fost pus, cu toată împotrivirea lui, în fruntea unei episcopii. Bunătatea lui, la care se adăuga şi lipsa de simţ practic, adesea a fost considerată drept naivitate, sau şi mai rău. A fost acuzat chiar că risipeşte bunurile Bisericii, şi ca urmare a fost depus din episcopat şi trimis în exil, în anul 376. După doi ani, dovedindu-se că erau false acuzaţiile aduse împotriva lui de către ariani, a fost rechemat din exil şi repus în drepturile sale, în aclamaţiile credincioşilor care îl iubeau.

Tocmai în acele zile se stingea din viaţă renumitul său frate, sfântul Vasile cel Mare. Spre deosebire de acesta, Grigore, botezat şi el în tinereţe, a ales calea culturii clasice a timpului, renunţând la viaţa ascetică urmată de Vasile. După terminarea studiilor, a luat în primire catedra de retorică, s-a căsătorit, şi timp de câţiva ani s-a dedicat învăţământului. Apoi a părăsit totul, chiar şi soţia (nu se ştie dacă s-au despărţit prin bună înţelegere sau a devenit văduv), şi s-a dus alături de fratele său Vasile, care împreună cu prietenul lor, Grigore de Nazianz, se retrăsese în singurătate la o proprietate de lângă râul Iris în Pont, pentru a se dedica netulburaţi studiului operelor lui Origene şi ale lui Metodiu din Olimp. Ca rod al meditaţiilor şi lecturilor făcute în acest timp, Grigore de Nazianz a scris primul tratat despre desăvârşirea creştinească: De virginitate (Despre feciorie). Când Vasile a fost ales episcop de Cezarea, comunitatea s-a destrămat.

Vasile i-a atras şi pe ceilalţi doi în activitatea de păstorire a sufletelor, făcând aşa încât amândoi au fost numiţi şi sfinţiţi episcopi: unul la Sasima, iar fratele său la Nissa, o localitate din Capadocia, Asia Mică. Neluând în seamă greutăţile începutului, primele dificultăţi de ordin practic şi incidentul neplăcut cu exilul, episcopul de Nissa a fost făclia luată aproape cu forţa şi aşezată în candelabru să ilumineze cât mai departe, sau ostaşul aruncat în încăierare pentru a aduce pacea între diferitele Biserici orientale, adesea aflate în certuri pentru probleme doctrinare şi administrative. A avut de împlinit diferite însărcinări, chiar şi din partea împăratului din Constantinopol. Aici a participat în anul 381 la Conciliul Ecumenic convocat de Teodosiu. Părinţii conciliului, admirând pregătirea sa filosofică şi teologică, l-au numit coloană a dreptei credințe.

În anul 394 este prezent la un alt Sinod ţinut la Constantinopol. Aceasta este ultima însemnare cunoscută despre Grigore, a cărui moarte se crede că s-a întâmplat în anul 395. Sunt celebre predicile sale în care tălmăceşte Sfânta Scriptură şi discursurile funebre pentru personalităţile mai de vază din timpul său.

Rugăciune

Dumnezeule, lumina credincioşilor şi păstorul sufletelor, care l-ai aşezat în Biserică pe sfântul episcop Grigore, spre a păstori prin cuvânt oile tale şi a le călăuzi cu exemplul său, dă-ne harul, ca, prin mijlocirea lui, să păstrăm credinţa pe care ne-a împărtăşit-o şi să urmăm calea pe care ne-a arătat-o.