18 martie: Sfântul Ciril din Ierusalim, episcop şi învăţător al Bisericii

Încă din vremea sfinţilor apostoli, în Biserica creştină au apărut unele erezii, care însă nu au produs rupturi profunde, aşa cum avea să se întâmple în secolele IV şi V cu ereziile numite arianismul (având ca iniţiator pe preotul Arius din Alexandria) şi nestorianismul (creaţie a patriarhului din Constantinopol, Nestorius). Arius învăţa că Isus Cristos este doar un om, cu fire şi persoană omenească, prin care Dumnezeu a lucrat pentru salvarea neamului omenesc. Nestorius, cu intenţia de a combate învăţătura lui Arius, susţine că Isus Cristos este unirea a două firi şi două persoane: firea şi persoana dumnezeiască unite cu o fire şi o persoană omenească. În concluzie, Fecioara Maria este mama unui om ales de Dumnezeu, dar nu poate fi numită Maica lui Dumnezeu.

Învăţătura creştină autentică arată că Isus Cristos este o persoană unică, persoană dumnezeiască, având în fiinţă două firi: firea dumnezeiască şi firea omenească. De aceea Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu, deoarece fiinţa născută de ea este persoană dumnezeiască, deşi ea, Maria, nu i-a dăruit dumnezeirea ci numai omenirea.

Discuţiile referitoare la aceste probleme au dus la o încetinire a evanghelizării păgânilor, dar în acelaşi timp au determinat apariţia unor figuri mari de păstori, teologi, predicatori, scriitori, care prin cuvântul şi operele lor au reuşit să ajungă la o expunere clară a învăţăturii creştine şi chiar, prin profunzimea şi limpezimea învăţăturii lor, să pătrundă în lumea intelectuală păgână. Una dintre figurile luminoase ale acestei perioade de aprige lupte teologice este şi episcopul de Ierusalim sfântul Ciril, care a păstorit Biserica creştină din Oraşul Sfânt de la anul 350 până la moartea sa, petrecută în anul 386.

Ciril era născut în anul 315, dintr-o familie creştină. În tinereţe a simpatizat cu arianii, dar foarte curând s-a despărţit de ei şi s-a dat de partea semiarianilor; aceştia, în intenţia de a ajunge la o apropiere a celor două curente, propuneau expresia: Isus Cristos are o fire asemănătoare cu a Tatălui Ceresc, ceea ce în greceşte se exprimă cu termenii homoi – ousios. Credinţa autentică afirmă însă că firea, natura, lui Cristos nu este asemănătoare, ci este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl: în greceşte se spunea homo-ousios. Formal, era vorba de adăugarea unui singur i, dar în realitate era în discuţie adevărul dacă Domnul nostru Isus Cristos este sau nu Dumnezeu adevărat. Ciril a părăsit şi tabăra semiariană şi a îmbrăţişat cu toată sinceritatea adevărul afirmat la Conciliul Ecumenic din Niceea: Cred în Isus Cristos,... Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat... de o fiinţă cu Tatăl. Pentru acest motiv a fost exilat de trei ori de către împăraţii Constantin şi Valens.

Rugăciune (Cântare de laudă Sfântului Ciril, de ep. Nicolae Velimirovici) 

În fața Sfântului Altar

Ard candelele mici și mari

Dar înaintea lui Dumnezeu Lumina lor, una este.

Sfinții mari, precum și cei mici,

De același foc dumnezeiesc

Au fost cuprinși, Înaintea Feței Celui Preaînalt,

Sfântul Ciril arde ca o candelă mare Prealuminoasă și Stâlp de foc 

În Preasfânta Biserică a lui Cristos

El este.

El Sfânta Credință a tâlcuit și întărit

Iar învățătura cea cu cuvântul

Cu fapta vieții lui a pecetluit.

Cuvântul său plin de Duhul era,

Iar viețuirea,

Lumină a focului celui de sus.

Pe Arie l-a rușinat

Și pe Iulian l-a sfărâmat,

Și multe suflete zăcând de boală

Balsam pe rană el le-a fost.

În tot Cuvântul Domnului, 

Tare și neclintit el a crezut,

De aceea cuvântul lui era 

Ca aurul cel mai curat,

Și astfel rămânând și azi.

El pe cei slabi și puțini la suflet

Îi întărește,

Umplând de bucurie inimile Drept-credincioșilor creștini.

De aceea Biserica pe sfântul arhiereu Ciril, 

Îl preaslăvește și pomenește

Numele lui din veac în veac. Amin.