9 martie: Sfânta Francisca Romana, călugăriţă

Sfânta Francisca Romana s-a născut dintr-o familie nobilă din Roma. Francisca, numită familiar Franceschella sau Ceccolella, a văzut lumina zilei la Roma, în anul 1384. Deşi a crescut într-o familie nobilă şi bogată, încă de mică a nutrit în suflet dorinţa de a se încredinţa lui Dumnezeu într-o mănăstire, dar nu a putut să se sustragă de la alegerea pe care au făcut-o părinţii ei, potrivit obiceiului din acele vremuri.

Cu toate că părinţii l-au ales pe viitorul soţ, căsnicia ei avea să fie foarte fericită. Tânăra soţie (avea doar treisprezece ani) s-a căsătorit cu Lorenzo de Ponziani, un tânăr la fel de nobil şi bogat, şi împreună au locuit în casa lui din Trastevere, unul dintre cele mai frumoase cartiere ale Romei. A primit cu modestie şi simplitate marile daruri pe care viaţa i le oferea, iubirea soţului, titlurile nobiliare şi bogăţiile lui, şi pe cei trei fii născuţi din căsnicia lor. Acestor trei copii le-a dăruit total iubirea ei atentă şi nespus de gingaşă. Pentru aceasta, durerea i-a fost cu atât mai mare când a trebuit să se despartă de ei. A suportat-o însă cu linişte şi fermitate. Mai întâi i-a murit un copil încă în fragedă vârstă. Nu peste mult încetează din viaţă altul, reînnoindu-i rana inimii care mai sângera de la prima lovitură. Între timp, oraşul Roma suferea contra-loviturile dureroase provocate de aşa numita Schismă din Occident, care dusese la apariţia mai multor antipapi. Împotriva unuia dintre aceştia a declarat război regele din Napoli, Ladislau de Anjou, care de două ori a invadat Roma. Războiul a lovit-o direct şi pe Francisca, al cărei soţ a fost grav rănit, şi copilul i-a fost luat ostatic. Aceste nenorociri nu i-au frânt tăria sufletului, care era susţinut de prezenţa misterioasă şi eficace a îngerului său păzitor. Printr-un favor extraordinar al lui Dumnezeu, Francisca Romana îl vedea pe îngerul păzitor şi conversa cu el.

Palatul lui Lorenzo şi al Franciscăi era ţinta spre care se îndreptau toţi nevoiaşii şi năpăstuiţii vieţii. Francisca dovedea o generozitate princiară faţă de toţi, împărţind cu dărnicie bunurile de care dispunea, pentru a uşura suferinţele altora, fără însă a se gândi la durerile şi lipsurile ei. Pentru a lărgi câmpul de activitate al carităţii sale, în anul 1425 a întemeiat o asociaţie religioasă cu persoanele dornice de a renunţa la comodităţile vieţii şi a se dedica operelor de ajutorare a săracilor. Asociaţia s-a numit Congregaţia oblatelor Olivetane, de la Sfânta Maria cea Nouă, acesta fiind numele bisericii în care participau la slujbele religioase. Mai târziu, Francisca a cumpărat pentru ele palatul numit Turnul Oglinzilor iar asociaţia s-a numit Congregaţia oblatelor Olivetane de la Turnul Oglinzilor. La trei ani după moartea soţului, însăşi Francisca a cerut să fie primită în congregaţia oblatelor. În ziua de 9 martie 1440, Dumnezeu a chemat sufletul ei plin de iubire faţă de cei sărmani spre a primi răsplata făgăduită celor milostivi. Rămăşiţele pământeşti au fost depuse timp de trei zile în biserica Sfânta Maria cea Nouă, acum numită Sfânta Francisca Romana. O cronică din acea epocă ne relatează că tota civitas (întreaga cetate), toată Roma a venit lângă sicriul cu trupul neînsufleţit pentru a aduce un solemn tribut de preţuire şi recunoştinţă aceleia pe care o vor considera apoi patroană a lor. Biserica a ridicat-o la cinstea sfintelor altare în anul 1609.

Rugăciune

Dumnezeule, care ne-ai oferit în sfânta Francisca Romana un exemplu deosebit, atât în viaţa de familie, cât şi în viaţa călugărească, păstrează-ne pururi fideli în slujirea ta, ca să te putem recunoaşte şi urma în toate împrejurările vieţii. Amin.