31 decembrie: Sfânta Ecaterina Labouré, fecioară

Numele Sfintei Ecaterina este strâns legat de medalia miraculoasă cunoscută şi purtată cu pietate de către mulţi credincioşi ai Bisericii Catolice, ca simbol al iubirii Preacuratei Fecioare Maria faţă de ei şi al încrederii lor în ocrotirea Mamei Cereşti. Forma, înscrisul şi semnele de pe această medalie au fost transmise de către Maica Domnului în timpul unor viziuni către Ecaterina Labouré, pe atunci călugăriţă novice în Mănăstirea surorilor Sfântului Vincenţiu de Paul de pe strada du Bac din Paris. Arătările au avut loc la 18 şi 19 iulie din anul 1830, precum şi la 27 noiembrie din acelaşi an. Ecaterina le-a transmis superiorilor bisericeşti viziunea avută şi dorinţa exprimată de Fecioara Neprihănită. Ca de obicei în asemenea situaţii, autoritatea a fost foarte rezervată, dar, analizând lucrurile sub toate aspectele, în anul 1832, a permis ca medalia să fie turnată şi multiplicată. Răspândirea ei a produs o neaşteptată reanimare a credinţei în rândurile credincioşilor. Un val de convertiri şi de vindecări neobişnuite a făcut să fie numită medalia miraculoasă.

O impresie extraordinară a produs îmbrăţişarea religiei catolice de către bancherul de religie mozaică Alfons Ratisbone, în urma unei totale transformări sufleteşti petrecute la 20 ianuarie 1842, pe când însoţea un prieten în biserica Sant’Andrea delle Fratte din Roma. El însuşi, precum şi toţi cunoscuţii au atribuit această schimbare Medaliei miraculoase pe care o purta la el, din complezenţă faţă de o familie catolică cu care era prieten. Istorisindu-se favorurile spirituale obţinute prin Medalia miraculoasă, foarte puţini se mai gândeau la sufletul ales prin care Preacurata Fecioară Maria oferise acest dar.

Ecaterina Labouré s-a născut la 2 mai l806, fiind al optulea copil al unei familii de mici proprietari din Bourgogne (Franţa). Când ea avea şase ani, mama lor a murit şi copiii au rămas în grija tatălui şi a unei surori mai mari. În 1818, această soră a intrat în mănăstirea Fiicelor Carităţii a sfântului Vincenţiu de Paul, urmând ca Ecaterina să preia conducerea treburilor casnice. După ce toţi copiii şi-au făcut o situaţie, Ecaterina a cerut să fie primită şi ea în liniştitul colţ de pe strada du Bac, nr. 140. Era în aprilie 1830. În noaptea de 18 spre 19 iulie, i s-a arătat Fecioara Preacurată. Ea a căzut în genunchi, şi-a sprijinit mâinile de genunchii preafrumoasei Doamne şi au întreţinut o convorbire îndelungată. Pentru Ecaterina a fost cea mai dulce clipă, pe care ar fi voit să o păstreze în taina sufletului său.

La 7 noiembrie, Preacurata Fecioară Maria i se arată din nou şi-i cere insistent să intervină pentru răspândirea medaliei ce va deveni Medalia Miraculoasă. Când superioara mănăstirii şi autoritatea bisericească au luat cunoştinţă de cele întâmplate, au dispus ca Ecaterina să fie trimisă în căminul de bătrâni Hospice d'Enghien (Paris), ca soră îngrijitoare, pentru a-i pune la încercare sinceritatea şi virtutea. Aici, timp de 45 de ani, a slujit cu bunătate şi dăruire, fără a vorbi despre viziunile avute, lăsând în urma ei parfumul ceresc al unui suflet curat şi întotdeauna senin.

A murit la 31 decembrie 1876, la fel de senină ca şi în tot timpul vieţii sale, fericită că merge să-i întâlnească pe Domnul nostru, pe Mama lui iubită şi pe sfântul Vincenţiu.

Rugăciune

O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine, și pentru cei care nu aleargă, dar mai ales pentru dușmanii Bisericii și pentru cei care ți s-au încredințat ție! Amin.