11 decembrie: Sfântul Damasus I, papă

Sfântul Damasus a stat pe scaunul sfântului Petru între anii 366 şi 384. Era originar din Spania şi s-a născut în jurul anului 305. Mai întâi a fost diacon al Bisericii din Roma în timpul papei Liberiu, şi după trimiterea acestuia în exil, în timpul urmaşului acestuia, papa Felix al II-lea. În această perioadă, lumea creştină era tulburată de erezia ariană care împărţea aproape toate comunităţile în două tabere, cu episcopi şi preoţi diferiţi, fiecare încercând să atragă de partea sa pe împăraţii şi funcţionarii superiori ai imperiului. Aceştia se foloseau de autoritatea lor pentru a susţine sau a îndepărta din scaunele lor pe Episcopii ce nu le împărtăşeau convingerile şi simpatiile. Într-o asemenea situaţie a fost ales papă, Damasus. La vestea alegerii sale, partida opusă, favorabilă arienilor, avându-l în frunte pe preotul Ursicius, a provocat o luptă violentă, în urma căreia pe străzile Romei au rămas 137 de morţi.

Damasus a dovedit prin fapte că a meritat să fie ales. Mai întâi a început opera de refacere a unităţii şi de revenire la puritatea credinţei, depunând pe toţi episcopii simpatizanţi ai arianismului, fără a lua în seamă ameninţările şi preferinţele împăraţilor. El a formulat principiul conform căruia semnul de recunoaştere a unui catolic şi a unui episcop legitim este comuniunea cu Episcopul Romei. Timpul pontificatului său este caracterizat printr-o adevărată explozie de sărbători, formule de rugăciuni, îmbogăţire a ritualului, serii de predici solemne şi de cateheză metodică, activităţi ce au alimentat din belşug viaţa creştină.

Damasus s-a îngrijit şi de cultivarea vieţii literare, fiind el însuşi un poet sensibil faţă de amintirile trecutului şi de urmele glorioase lăsate de martiri, pe care i-a preamărit în celebrele titluri, scurte poezii săpate în piatră şi aşezate la mormintele martirilor. De la el au rămas douăsprezece scrisori sinodale, cu privire la chestiuni doctrinale sau personale, precum şi douăzeci de anateme împotriva erorilor din timpul său. Damasus i-a cerut sfântului Ieronim să revizuiască traducerea veche a Sfintei Scripturi, dăruind Bisericii din Apus textul care avea să rămână pentru multe secole singura traducere autentică, Vulgata.

Sfântul Damasus a lăsat în istorie amintirea unui arheolog foarte activ. El s-a îngrijit să fie căutate şi redeschise catacombele, să li se lărgească culoarele şi să fie amenajate noi scări de intrare, să fie identificate nişele cu trupurile martirilor, consolidate şi marcate cu inscripţii funerare demne de cei înmormântaţi. El însuşi a compus un mare număr de epitafuri. Fără măsurile luate de papa Damasus, multe dintre comorile subterane ale Romei astăzi nu ar mai fi.

În cripta Papilor din catacombele Sfântului Calist, la sfârşitul unui lung epitaf pregătit pentru mormântul său, a adăugat: Aici, eu, Damasus, aş dori să fie înmormântate rămăşiţele mele, dar îmi este teamă să nu tulbur osemintele sfinte ale martirilor. Sfântul Ieronim afirmă că papa Damasus a murit la vârsta de aproape optzeci de ani. A fost înmormântat în mormântul pe care singur şi l-a pregătit, într-un loc mai departe de criptele martirilor.

Rugăciune

Dă-ne, te rugăm, Doamne, harul, ca, după exemplul sfântului papă Damasus, care a reînnoit cultul martirilor tăi şi l-a răspândit cu iubire, să cinstim şi noi necontenit meritele lor. Amin.