La 7 aprilie 1506, în castelul Xavieri din Navarra, regiune în nordul Spaniei, la poalele
munţilor Pirinei, s-a născut fiul soţilor Juan de Jassu şi Maria de Azpilcuea, căruia i s-a dat numele
Francisc şi care avea să devină apostolul Indiei Orientale, al insulelor Moluce şi al Japoniei, sfântul
Francisc Xaveriu, patronul misiunilor. Tatăl său, consilier al regelui Navarei, a visat să-l vadă ajuns
pe cele mai înalte trepte sociale şi, cu acest gând, l-a trimis la Paris, unde a făcut studii strălucite.
Providenţa a voit ca Francisc să se întâlnească cu Ignaţiu de Loyola. După îndelungate
discuţii, a privit adânc în ochii lui Francisc şi, într-o zi, a spus: o inimă atât de mare şi un suflet atât
de nobil nu pot fi mulţumite cu trecătoarele onoruri pământeşti. Ambiţia ta trebuie să urmărească
gloria care durează veşnic. În ziua de 15 august 1534, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului,
Francisc împreună cu Ignaţiu şi cu alţi colegi au coborât în cripta bisericii de pe Montmartre şi, sub
privirile Preacuratei, s-au consacrat lui Dumnezeu şi au făcut votul de sărăcie desăvârşită. Apoi şi-
au propus să meargă în Ţara Sfântă şi, de acolo, să înceapă opera lor misionară, după ce mai întâi
vor fi declarat supunere necondiţionată faţă de Sfântul Părinte Papa. Cu acest gând au pornit spre
Roma. În drumul lor continuau studiul teologiei, în vederea hirotonirii, se opreau la biserici şi
spitale şi ajutau la diferite treburi, spre a-şi câştiga bucăţica de pâine, îşi impuneau renunţări şi
penitenţe aspre. Primind binecuvântarea Suveranului Pontif, au pornit spre Ţara Sfântă, dar războiul
dintre veneţieni şi turci i-a împiedicat să-şi ducă planul la îndeplinire. Conform dispoziţiilor papei,
au fost hirotoniţi preoţi la Veneţia şi repartizaţi la diferite activităţi pastorale.
Francisc a lucrat câtva timp la Padova şi Bologna, apoi s-a întors la Roma, unde a colaborat
cu Ignaţiu de Loyola la redactarea Constituţiilor Societăţii lui Isus. În 1539, regele Portugaliei a
cerut misionari şi un delegat apostolic pentru Indiile Orientale. Deoarece călugărul destinat acestei
misiuni s-a îmbolnăvit, Ignaţiu a apelat la Francisc Xaveriu, care a rostit celebrele cuvinte: pues,
héme aqui! (Ei bine, iată-mă aici!). Și-a cârpit reverenda, a adunat puţinele lucruri personale şi,
împreună cu doi confraţi, s-a îmbarcat pentru India. Întrebat daca nu vrea să treacă pe acasă să-şi ia
rămas bun, a răspuns: ordinul este să mergem în India. În timpul călătoriei, delegatul apostolic îşi
spăla singur rufele, îi ajuta pe marinari la curăţenie, era părintele şi păstorul sufletesc al tuturor. La
6 mai 1542, au debarcat pe coasta de vest a Indiei, în regiunea Goa.
Activitatea sa misionară a durat zece ani şi a cuprins o arie atât de întinsă, încât chiar cu
mijloacele actuale de locomoţie ar fi greu de străbătut. O mare parte din India, insulele Moluce şi
altele i-au ascultat cuvântul înflăcărat, însoţit de multe fapte miraculoase, printre care în mai multe
împrejurări s-a repetat minunea din ziua Rusaliilor, deoarece toţi care îl ascultau, deşi vorbeau
diferite limbi, înţelegeau ceea ce el le spunea. El nu le cerea să înţeleagă tot ce le spune, ci îi ajuta
să-şi schimbe cu totul viaţa, reflectează unul dintre biografi. Durerea lui cea mare şi una dintre
principalele piedici în calea răspândirii cuvântului evanghelic era purtarea nedemnă, cruzimea şi
imoralitatea multora dintre europenii veniţi în acele părţi.
După şapte ani de activitate în India, a trecut în Japonia, unde a rămas douăzeci şi opt de
luni. Aici a întemeiat o comunitate creştină puternică, ce avea să se menţină în credinţă, deşi,
nemaiavând preoţi, până în secolul al XIX-lea, când a fost descoperită de misionarii reprimiţi pe
pământul insulei, după o perioadă de grele prigoane.
Inima şi gândul lui Francisc erau puternic atrase de imensele întinderi ale Chinei. Părăsind
Japonia, s-a întors la Goa şi, de aici, s-a îmbarcat pentru China, la 14 aprilie 1552. Ajuns pe Insula
Sancian, la 150 km în faţa Portului Canton, întovărăşit de un singur tânăr chinez, aştepta un prilej
potrivit să treacă pe celălalt ţărm, dar ostenelile neîntrerupte şi lipsurile de tot felul şi-au spus
cuvântul. În ziua de 2 decembrie, un colonist sărac, aflat întâmplător pe insulă, l-a găsit căzut la
pământ, sleit cu totul de puteri, cu faţa întoarsă spre continentul galben. L-a dus în coliba lui şi a încercat să-l ajute, dar a doua zi, 3 decembrie 1552, la vârsta de patruzeci şi şase de ani, a închis
ochii pentru totdeauna. Mâna care botezase peste trei sute de mii de convertiţi şi binecuvântase
mulţimi nenumărate acum se odihnea.
Pentru marea lui dorinţă de a mântui sufletele, sfântul Xaveriu este chemat în ajutor în
rugăciunile pentru întoarcerea celor rătăciţi, iar Sfânta Biserică l-a proclamat patron principal al
misionarilor.
Rugăciune
Dumnezeule, care prin predica sfântului Francisc Xaveriu, ţi-ai dobândit popoare multe, dă-
le credincioşilor tăi harul, să ardă şi ei de aceeaşi râvnă a credinţei, iar Biserica ta sfântă să se
bucure pretutindeni de un mare număr de fii. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu