În această zi sunt amintiţi sfinţii patriarhi Abraham, Isaac şi Iacob, strămoşi după trup ai lui
Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham (Mt 1,1). Biserica creştină îi cinsteşte pe patriarhii şi
profeţii Vechiului Testament, deoarece, prin ei, Dumnezeu a vestit şi a pregătit întruparea Fiului său
Unic şi răscumpărarea neamului omenesc.
Abraham, locuia în oraşul Ur din sudul Mesopotamiei, la gurile fluviilor Tigru şi Eufrat, cu
aproximativ două mii de ani înainte de Cristos. Trăitor într-o lume care se închina multor zei, el
ajunge la convingerea că nu este decât un singur Dumnezeu. Pe când avea 75 de ani, Domnul i-a
cerut să părăsească acel ţinut şi să pornească spre o ţintă pe care i-o va arăta pe parcurs (Gen 12,1).
Atât de mare a fost credinţa lui Abraham, încât a acceptat imensul sacrificiu de a se rupe de locurile
natale şi a pornit într-o direcţie necunoscută, sigur fiind că Cel care l-a chemat este vrednic de
crezare. De acum, viaţa lui Abraham va fi un lung şir de încercări ale încrederii sale în cuvântul lui
Dumnezeu.
După o călătorie îndelungată, s-a stabilit la Sichem, în Țara Canaanului. Aici, Dumnezeu i-a
promis că îi va da în stăpânire, lui şi urmaşilor, întreg ţinutul. Abraham era totuşi mâhnit, deoarece
atât el cât şi soţia sa erau înaintaţi în vârstă şi nu avea copii. Urmând obiceiul văzut la popoarele
înconjurătoare, Sara i-a propus lui Abraham să se apropie de servitoarea lor, Agar, poate că ea le va
da un moştenitor. Agar a născut un copil pe care l-au numit Ismael. Dar planul lui Dumnezeu a fost
altul, acela că soţia lui va avea un copil căruia i se va da moştenirea promisă. Cu prilejul acestei
prevestiri, Dumnezeu i-a schimbat numele în Abraham, ceea ce înseamnă tatăl multor neamuri,
deoarece mai înainte se numise Abram, cuvânt ce înseamnă tată înalt. În acest moment al vieţii sale,
a avut loc dialogul dintre el şi Dumnezeu, privitor la soarta oraşelor Sodoma şi Gomora (Gen 18),
dialog în care Abraham îşi expune părerile şi dorinţa de a salva ce se poate salva, iar Atotputernicul
acceptă propunerile slujitorului său, arătând că adevărata credinţă nu înseamnă o supunere oarbă, ci
o comuniune între Creator şi făptura sa, în vederea cunoaşterii şi realizării dreptăţii şi adevărului.
După naşterea copilului promis, Isaac, în casa bătrânului patriarh s-a produs o furtună: soţia
lui, Sara, nu o mai putea suferi pe mama primului copil, roaba Agar. Dumnezeu i-a spus lui
Abraham: numai cei din Isaac se vor chema urmașii tăi. Dar eu voi face un popor și din fiul sclavei
căci și el este urmașul tău (Gen 21,12-13). Ismail a devenit părintele poporului arab, iar Isaac este
părintele poporului evreu.
Abraham a dat dovadă de credința sa și atunci când i s-a cerut să îl jertfească pe fiul său unic,
Isaac (Gen 22). Drept răsplată, i s-a destăinuit chemarea lui la înfăptuirea operei de răscumpărare a
întregului neam omenesc: prin neamul tău vor fi ninecuvântate toate neamurile pentru că ai
ascultat de glasul meu (Gen 22,18).
Pentru înmormântarea soţiei sale, Sara, Abraham a cumpărat de la Efron, heteul, peştera
Macpela din ţinutul Hebron, la sud de Ierusalim. Aici va fi înmormântat și el, care a murit la vârsta
de 175 de ani (Gen 25,7). Mormântul patriarhului Avraam este venerat şi astăzi cu pietate de
credincioşii religiei mozaice, creştine şi musulmane.
Binecuvântarea dată de Dumnezeu lui Avraam a trecut la fiul său, Isaac, de la acesta la
Iacob, fiul lui Isaac, şi de la el, din generaţie în generaţie, până s-a realizat deplin în Isus Cristos,
fiul lui David, fiul lui Avraam (Mt 1,1), pe care patriarhul Iacob, deşi cu ochii îngreunaţi de
bătrâneţe, l-a întrezărit înainte de a muri (Gen 49,10). Biserica Creştină, urmând îndemnul
Eclesiasticului (46,1): să-i lăudăm pe bărbaţii vestiţi și pe părinții noștri, după generații, îi
cinsteşte pe toţi strămoşii lui Cristos sub denumirea generală de Sfinţii Patriarhi. Calendarul creştin
catolic îi aminteşte pe Abraham, Isaac şi Iacob cu cinci zile înainte de sărbătorirea Naşterii
Domnului nostru Isus Cristos, ca o recunoaştere a misiunii divine pe care au îndeplinit-o în opera de
Răscumpărare.
Rugăciune
Doamne, tu ești Dumnezeul celor vii, nu al celor morți. Tu ai înfăptuit lucrarea milostivirii
tale prin oamenii care ți-au ascultat Cuvântul. Abraham, Isaac și Iacob sunt colaboratori ai tăi. Prin
ei ai purtat omenirii mesajul iubirii tale. Astăzi mă chemi pe mine să îți fiu aproape. Dar eu îmi simt
neputința și nevrednicia. Ajută-mă tu, Doamne, atunci când nu reușesc să călătoresc după iubitoarea
ta voință. Ajută-mă să îți fiu vrednic și să îți rămân mereu fidel pe cale. Iar la sfârșit, primește-mă și
pe mine în bucurie veșnică. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu