29 decembrie: Sfântul Thomas Becket, episcop martir

Thomas Becket este unul dintre acei mărturisitori care având parte de multă suferință datorită credinței. Însă el a perseverat până la sfârșit, încununând-o cu sigiliul propriului sânge. Este un martir al Bisericii, și un exemplu de curaj și de coerență dinaintea aroganței puterii politice.

S-a născut la Londra în anul 1118 într-o familie nobilă. A avut parte de educația canonicilor lui Merton, în Surrey. Mai târziu a studiat Dreptul Canonic la Auxerre și la Bologna. Colaborator al arhiepiscopului Teobald din Canterbury, a devenit arhidiacon în anul 1154. Regele Henric al II-lea l-a numit cancelar al regatului în 1155, ajungând astfel să fie numărul doi în regat. Între cei doi era o legătură sinceră de prietenie.

În 1161, regele îl propune pe el să devină arhiepiscop de Canterburry. Nimeni nu bănuia că Thomas se va dovedi un păstor plin de zel și un vajnic apărător al drepturilor Bisericii. Înainte de a primi sarcina de arhiepiscop, Thomas i-a spus regelui: Sire, dacă Dumnezeu permite să ajung arhiepiscop de Canterburry, voi pierde prietenia Maiestăţii Voastre. În 1164, regele a elaborat Constituţia de la Clarendon, prin care restabilea unele drepturi abuzive ale puterii regale, ce încălcau atribuţiile Bisericii. Thomas a refuzat să-şi dea asentimentul, şi astfel, şi-a atras mânia răzbunătoare a monarhului. Pentru a nu cădea victimă răzbunării regale, la 2 noiembrie 1164, a fugit în Franţa, deghizat în haine de simplu călugăr. De aici i-a excomunicat pe demnitarii englezi, fie civili, fie din cadrul Bisericii, care au semnat Constituţia de la Clarendon. Atât pentru regele Franţei, cât şi pentru papa Alexandru al III-lea situaţia era extrem de delicată. Ei au intervenit şi l-au sfătuit pe Thomas Becket să fie mai înţelegător şi să se întoarcă la reşedinţa sa. Thomas cedează şi, la 2 decembrie 1170, se întoarce în Anglia.

Credincioşii l-au primit în triumf, cu manifestări de veneraţie şi dragoste, dar el i-a salutat cu cuvintele: m-am întors ca să mor în mijlocul vostru. Regele a considerat că, după perioada de exil voluntar, Thomas va dovedi supunere necondiţionată faţă de hotărârile sale, dar a trebuit să constate imediat că el a rămas acelaşi om hotărât. I-a destituit pe toţi episcopii care acceptaseră Constituţia de la Clarendon şi a cerut respectarea legilor Bisericii în problemele spirituale.

În noaptea de 28 spre 29 decembrie, patru cavaleri au intrat în Catedrala din Canterburry şi s-au îndreptat spre apartamentul arhiepiscopului, care comunica cu biserica. Arhiepiscopul i-a observat, a ieşit din cameră şi s-a îndreptat spre altar, dar ei l-au înjunghiat lângă un stâlp şi au voit să-l scoată afară din biserică. Thomas s-a împotrivit energic, trântindu-l la pământ pe şeful lor, Renaud Fitz Urse, un om căruia îi făcuse mult bine, şi le-a declarat: nu voi ieşi de aici. Faceţi aici ceea ce aveţi de făcut. Şi-a acoperit ochii cu mâinile, a murmurat o rugăciune către Dumnezeu, sfânta Fecioară, sfântul Dionisie, apoi, după primele lovituri primite, a exclamat: Doamne, în mâinile tale îmi dau sufletul meu, şi, cu puţin înainte de a muri, a spus: Pentru Dumnezeu şi pentru Biserică, accept moartea.

Când sfântul Thomas Becket a fost înştiinţat de ceea ce se punea la cale împotriva lui, a dat un răspuns care exprima deviza vieţii sale: Frica de moarte nu trebuie să ne facă să pierdem din vedere dreptatea. Papa Alexandru al III-lea l-a excomunicat pe Henric al II-lea, iar după trei ani, în 1173, l-a declarat sfânt pe Thomas Becket. Regele şi-a recunoscut greşeala şi, nu peste mult timp, s- a restabilit pacea între Anglia şi Sfântul Scaun.

Rugăciune

Dumnezeule, care i-ai dat sfântului episcop martir Thomas Becket cinstea de a-şi vărsa sângele pentru dreptate şi pentru libertatea Bisericii, dăruieşte-ne şi nouă, prin mijlocirea lui, harul, să fim gata să ne dăm viaţa pentru Cristos în această lume, pentru a o putea regăsi în ceruri. Amin.